de George Zamfir „<<Mulțumesc comunității clujene pentru implicarea și susținerea proiectului nostru cultural. Doresc să-i asigur că munca lor nu va fi abandonată și proiectul Asociaţiei va merge mai departe, chiar dacă titlul a plecat azi în altă parte>> a spus Emil Boc, primarul municipiului Cluj. <<Proiectul continuă. Cluj își va urma parcursul european prin implementarea dosarului de candidatură așa cum întreaga comunitate își dorește>>” (Postare pe Facebook, Asociația Cluj-Napoca 2021, 16.09.2016). Proiectul CEaC şi problemele arzătoare ale Clujului În plină eră a proiectelor și aplicațiilor, am putea presupune că pregătirea candidaturii pentru titlul de capitală culturală a început…
de David Schwartz Teatrul politic post-belic, extins la nivel global, a căpătat forme dintre cele mai diverse, adaptate la condițiile materiale specifice ale fiecărei zone. În continuare, îmi propun să descriu pe scurt câteva exemple eterogene, dar foarte importante de teatru politic cu valențe emancipatoare, în care comunități din foste sau actuale colonii, afectate de probleme deosebit de grave (violență, colonizare, sărăcie extremă) își construiesc propriile forme de discurs revoluționar, cu rezultate concrete remarcabile, uneori apelând la mijloace explicit pacifiste, alteori ca parte dintr-un program politic violent. TFD (Theatre For Development/ Teatru Pentru Dezvoltare) este o metodă de teatru inspirată…
de Laura Sandu Feminitatea nu a fost eliminată din mecanismul reprezentării artistice genizate a anilor 50, și nici din discursul mai amplu al câmpului care o conține. Mă voi opri în continuare asupra câtorva texte de critică de artă ale perioadei, pentru a urmări intervenția asupra feminității așa cum este reprezentată ea în interiorul acestui câmp. Într-un eseu din revista Arta din 1955, numit ”Unele probleme ale înfățișării omului nou”, Doina Criș își propune să descrie stadiul în care au ajuns artiștii în procesul perfecționării unei tehnici a reprezentării ”eroul pozitiv” al timpului. În acord cu perceptele realist socialiste, critica…
de Laura Sandu În eseul ”Promovarea femeii sau despre destructurarea sexului feminin” publicat în Miturile comunismului românesc (ed. Lucian Boia, Nemira, București, 1998), și care se referă la întreaga perioadă socialistă, istorica Zoe Petre are față de ”imaginea femeii revoluționare” o poziționare conservatoare, perfect încadrabilă în discursul dominant al elitelor intelectuale postcomuniste. Miza argumentelor sale este de a demonstra că regimul a folosit în prima sa perioadă o strategie de ”emancipare forțată” a femeilor pentru atingerea altor scopuri. ”Anularea solidarităților tradiționale, controlul asupra educației noilor generații, eradicarea individualității în favoarea colectivității presupuneau evacuarea de sens a vieții private, în genere,…
de Laura Sandu Titina Călugăru – Țărancă ufederistă (sursă: Revista Arta) Din perspectivă feministă, situată, studiul modurilor în care receptăm reprezentările genizate în pictura realist socialistă românească, se poate dovedi relevant pe mai multe planuri. Ar fi interesant, de exemplu, să vedem dacă, privind tablouri cu femei din perioada realist socialistă, din postura noastră locală și contemporană de subiecți genizați, putem identifica și dacă apoi ne putem conecta la valențele proiective emancipatoare declarate ale acestor reprezentări. În ce fel ne este influențată receptarea de faptul că aceste reprezentări sunt încărcate de interpretările noastre asupra istoriei recente, de memoria și aspirațiile…
de David Schwartz Contextele teatrale din Cuba post-revoluționară (după 1959) și din Nicaragua în perioada regimului Sandinist (între 1979 și 1990) au puncte comune și constituie un capitol separat al teatrului cu țărani și muncitori post-belic. În ambele cazuri, regimurile nou-instalate au valorizat producția culturală autohtonă și au investit masiv atât în educația muncitorilor și țăranilor, precum și în cultura populară. În Cuba, unde democrația populară s-a constituit într-un regim politic stabil, mișcarea de amatori a fost deosebit de puternică – s-a construit, după modelul sovietic, o rețea de case de cultură (Casas de la Cultura) în întreaga țară, inclusiv…
de Mihaela Michailov La Ribot. Vertical fisurat În martie 2003, într-unul dintre spațiile Galeriei „Modern Tate” din Londra, coregrafa spaniolă La Ribot[1] și-a prezentat cele 34 de piese create în perioada 1993-2003 – Piezas Distinguidas. Legătura dramaturgică dintre piese este dată de forma lor – fiecare este gândită ca un solo; de durata desfășurării – nici una nu ține mai mult de șapte minute; și de raportul intim artist-spectatori. La început, lucrările au fost prezentate în teatre, după care, începând cu 2000, La Ribot a decis – chestionând convențiile unor spații ierarhizate – să le mute în locații care-i permiteau…