de George Zamfir

„<<Mulțumesc comunității clujene pentru implicarea și susținerea proiectului nostru cultural. Doresc să-i asigur că munca lor nu va fi abandonată și proiectul Asociaţiei va merge mai departe, chiar dacă titlul a plecat azi în altă parte>> a spus Emil Boc, primarul municipiului Cluj.

<<Proiectul continuă. Cluj își va urma parcursul european prin implementarea dosarului de candidatură așa cum întreaga comunitate își dorește>>” (Postare pe Facebook, Asociația Cluj-Napoca 2021, 16.09.2016).

 

Proiectul CEaC şi problemele arzătoare ale Clujului

În plină eră a proiectelor și aplicațiilor, am putea presupune că pregătirea candidaturii pentru titlul de capitală culturală a început cu un prim pas: cum sună apelul finanțatorului? Criteriile, sugestiile și direcția ar fi astfel urmărite cât mai fidel pentru asigurarea succesului. Dar dacă, precum e cazul Clujului, aplicația nu a fost câștigătoare, cum putem interpreta persistența? Mirarea a fost mai degrabă că nu a câștigat Cluj, decât că a câștigat Timișoara, chiar dacă unele voci au conchis că, de fapt, clujenii sunt norocoși că nu au câștigat, deoarece i-ar fi așteptat doar valuri de scumpiri. Candidatura pentru titlul de CEaC implică orientarea planurilor de dezvoltare ale orașelor aplicante către domeniul cultural. Mesajul lui Boc exprimă asumarea planului ca o soluție cu o viață independentă de ideea de CEaC. Dar atunci de ce ar rămâne cultura principiul ordonator al planurilor de dezvoltare și de ce ar fi bugetată atât de generos?

Ajungând la 35 de milioane de euro, bugetul propus de asociația din Cluj pentru implementarea planurilor culturale în 2021 este semnificativ mai redus decât cel al Timișoarei, de 48,5 milioane de euro, și decât cel al Bucureștiului, de 75 de milioane de euro. Extinsă, propunerea bugetului operațional total pe perioada 2017-2022 este aceasta:

Buget din partea Consiliului Județean Cluj	6 mil Euro
Buget Guvern	10 mil Euro
Buget Consiliu Local Cluj	15 mil Euro
Sponsori	2.5 mil Euro
UE atrași	1.5 mil Euro
UE premiu	0
TOTAL	35 mil Euro

Conform paginii web a Asociației Cluj 2021, întregul plan de implementare a proiectelor va fi regândit după aflarea veștii că orașul nu va primi titlul. Chestiunea de fond este și va rămâne aceea a distribuției bugetului de acum încolo, chiar și într-o variantă mai redusă a sa.

În acest context, prezentul articol pune în discuție programul orașului Cluj-Napoca pentru titlul de CEaC cu unele dintre problemele arzătoare ale orașului privind marginalizarea locativă. Cluj este una dintre puținele reședințe de județ – cealaltă fiind Timișoara – care a avut o creștere oficială a populației între 2002 și 2011, chiar dacă nesemnificativă. În fapt, populația zonei metropolitane ar fi de 450.000 de locuitori, conform aplicației pentru CEaC. Județul Cluj este în plin avânt al dezvoltării economice, la un nivel depășit doar de București și cot la cot cu Constanța și Timișoara.

Deși în prima parte a lui 2016 numărul de locuințe de închiriat a crescut cu 41,3% faţă de același interval din 2015, conform agenţiei Edil Imobiliare (Ziua de Cluj 2016), oferta de locuinţe este redusă pentru un oraș cu o populație studențească totală de aproximativ 80 de mii și doar 13 500 de locuri de cămin. Mai mult, preţul chiriilor este similar cu cel din București. La 1,5 la sută din totalul fondului locativ, fondul locativ public este infim – un total de 1554 de unități, din care 1368 locuințe sociale, 174 ANL şi 12 locuinţe de necesitate. Numărul solicitanților de locuințe sociale a fost de 1571 în anii 2007-2008, iar doi ani mai târziu a ajuns la 3822. Dar în același an 2010 s-au introdus pentru prima dată criteriile de eligibilitate/ neeligibilitate, astfel că 3324 de solicitanţi au ajuns în această nouă categorie neeligibilă (de exemplu, persoane care nu pot face dovada unui venit permanent în ultimele 12 luni, persoane care nu pot face dovada domiciliului în Cluj cu buletin/ carte de identitate, persoane care au ocupat abuziv o locuinţă din fondul locativ de stat sau au fost evacuate în urma rezilierii unui contract de închiriere). Ulterior, atât numărul aplicanților, cât și cel al locuințelor atribuite au scăzut vertiginos. Însă nevoia de locuire nu s-a evaporat, cu atât mai mult cu cât în anul 2010 au fost evacuate 350 de persoane de pe strada Coastei și mutate în Pata Rât. Chiar dacă numărul de aplicații pentru locuinţe sociale ar fi rămas ridicat, criteriile de atribuire – absolut restrictive pentru persoanele dezavantajate (e.g: doar 5 puncte acordate persoanelor cu școală primară, dar până la 45 puncte pentru doctorat) – ar tria oricum persoanele nedorite în centru. Astfel, Clujului i se concretizează o geografie simetrică a „moralității”, fiind flancat la vest de Florești, comuna-oraș-suburbie unde explozia construcțiilor a adus clasa de mijloc, iar la est de Pata-Rât, unde romii din centrul orașului au fost treptat evacuați lângă rampa de gunoi, în condiții inumane de locuit. Presiunile gentrificatoare persistă, în principal asupra familiilor de romi din varii zone ale orașului care se află sub amenințarea evacuării.

Principiile aplicației Cluj-Napoca 2021

Dacă există un oarecare consens la nivel european, acesta e că o criză (europeană) este în derulare, chiar dacă diversitatea explicațiilor și a soluțiilor propuse pentru aceasta abundă, ocupând sau chiar extinzând întregul spectru politic. Programul de capitală culturală europeană a început în 1985, dar cele mai multe dintre marile capitale europene au deținut deja titlul până în jurul anului 2000. Ulterior, orașe „de rang doi” au început să domine competiţia pentru titlul de CEaC, altă schimbare fiind creşterea numărului de oraşe deținătoare ale titlului. Astfel că tensiunile, cât și investiția politică în acest proiect sunt de înțeles în contextul în care importanța titlului se dizolvă, concomitent cu șansele persistenței întregii construcții politice europene. Astăzi, CEaC poate părea una dintre ultimele șanse de legitimare a unui set de viziuni urbane născute și filtrate în cel puțin ultimii 26 de ani. Cluj a beneficiat în 2015 de un titlu care ar putea părea similar, dar e mult mai puțin vizibil – Capitală Europeană a Tineretului, în cadrul căruia a fost creat festivalul UNTOLD.

Abordarea Cluj 2021 mizează pe hiper-alterizări, iar ceea ce predomină este o promovare prin practici culturale a identităților, fie că ele sunt etnice, religioase, de vârstă, geografice sau de orice altă natură, fără a sublinia modul de producție al inegalităților. Chiar și atunci când sunt exprimate problemele de natură economică ale romilor, combinația dintre clasă și etnie este invizibilizată.

Încă de pe prima pagină, la fel ca în cazul Timișoarei, aplicația Clujului face apel la tumultosul context european socio-politic din perioada recentă. Timișoara discută despre o criză a participării și a valorilor, iar Cluj despre soluția re-semnificării Europei prin activități culturale. Fundamentul celor două aplicații este deosebit de asemănător. Aplicația Clujului se bazează pe trei scopuri declarate: angrenarea comunităților orașului (Culture Connects); transformarea în oraș de prim rang european în artă și cultură (Culture Inspires); punerea culturii la treabă pentru dezvoltarea orașului (Culture Works). Contribuția este „nimic mai puțin decât resemnificarea Europei”. De menționat este motivația pentru Culture Connects: pentru că, în perioada recentă, Clujul s-a transformat într-o „federație de comunități”, organizatorii candidaturii CEaC țintesc spre crearea unei „uniuni de comunități”.

Profilul cultural al orașului este reprezentat de tradiția universitară și fundalul multi-etnic. Aici sunt prezentate elemente de cultură etnică și regională; peisajul instituțional de producție și distribuție culturală artistică; prezența și impactul economic al industriilor creative; numărul ridicat de evenimente recente, implicit și festivaluri; și gradul ridicat de participare publică.

Caracteristicile conceptului candidaturii, „East of West”, sunt foarte concentrate (doar pagina 7 a dosarului), dar orientează, sugestiv, direcția planurilor. Printre altele, prezintă nuanțe puternice de romanticizare – „încă știm cum să reparăm o mașină mai bine decât un mecanic, încă savurăm să urmărim lumea trecând pe lângă noi pe o bancă de lemn după-amiaza în fața blocurilor” (p. 7). Oricum, „[n]umindu-ne <<La Est de Vest>>, nu <<La Vest de Est>>, cum s-ar aștepta toată lumea, confruntăm clișeele despre noi cu autoironie” (ib.), chiar dacă aceasta se manifestă prin „utilizarea modurilor de viață <<Estice>> specifice nouă” (ib.) Acest concept pare a avea o formă latentă, deoarece candidatura propune sloganul „Servus!”, care „activează conceptul nostru codând relația de-la-egal-la-egal în întâlnirea Unuia cu Celălalt”. Obiectivul este crearea spațiilor de dialog astfel încât „români și unguri, romi și non-romi, ortodocși și catolici, centrul și periferia, privilegiații și neprivilegiații pot porni dialogul spunând <<Servus>> […] Deoarece culturile nu se opun una alteia, ci se completează una pe alta”. Prin această abordare, „avem șansa de a depăși învechitele dihotomii false și ordonate de putere”, pentru că „capacitarea culturală catalizează capacitarea socială”.

Autorii subliniază eforturile ample (a 300 de persoane) care au stat la baza Strategiei de Dezvoltare 2014-2020 a orașului, construită pe trei piloni – Inovație, Universitate, Participare – cultura având un rol transversal. Strategia de dezvoltare culturală cuprinde nouă priorități strategice. Strategia pentru industrii creative, unde Clujul e numit „smarter city”, e propusă ca parte a soluției pentru bunăstarea (welfare) orașului.

Precum și indicațiile pentru pregătirea candidaturii sugerează, că „[f]iecare oraș se poate provoca pe sine însuși. CEaC este o oportunitate de a explora partea întunecată a istoriei orașului”, aplicația reprezintă o „oportunitate pentru a testa soluții tactice pentru probleme la care orașul nu a fost până acum capabil să răspundă într-o manieră strategică, cum e situația romilor care locuiesc segregați în jurul rampei de gunoi”.

În ceea ce privește impactul prevăzut al titlului de CEaC, dosarul de candidatură prezintă două direcţii de evaluare. Din perspectivă culturală se întrevede creșterea participării la acte de cultură, cât și a educației culturale; iar din punct de vedere social se vizează „capacitare socială prin capacitare culturală”.

Implicarea minorităților etnice, în special a celei rome, a fost prezentată ca o prioritate de-a lungul întregii aplicații, deoarece „comunitatea romă, chiar dacă reprezintă doar 1 la sută din populația orașului, problemele lor sunt o provocare majoră pentru Cluj-Napoca și autoritățile sale” (p. 75). Astfel, implicarea comunității rome în întreaga aplicație „este singura abordare legitimă”. Proiectul specific orientat către romii din Pata Rât, JIVIPEN, susține că va declanșa procese de incluziune ale romilor. Cele patru categorii de proiecte de sub umbrela JIVIPEN sunt „Tineri și relații de familie” – tabără interculturală de o săptămână în fiecare an, plus ateliere, teatru, sporturi, jocuri, muzica, în principal în House of Youth, un centru din zona gării; „Oraș/Europa” – expoziție etnografică pe tema patrimoniului cultural rom, plus evenimente de teatru/ dans/ muzică/ literatură organizate în urma unei cercetări de o lună realizate de către „Activatori”, care îi vor instrui pe „Mediatorii culturali”, iar aceste două grupuri și comunitatea vor produce evenimente culturale; „Relații instituționale” – un eveniment anual de trei zile de dezbateri între ONG-uri, instituții publice, universități, companii; „Context politic local, național și european” – marș anual împotriva rasismului structural.

Vocile critice la adresa Clujului nu au lipsit nici înainte de, nici după anunţarea Timişoarei ca oraş câştigător al titlului. În 2011, apare o mișcare anonimă care lipește afișe cu o fotografie a primarului de atunci, Sorin Apostu și fostul primar Gheorghe Funar, membru al Partidului România Mare, dând noroc, deasupra titlului „Kluj Kapitală Kulturală” – referire la Ku-Klux Klan, celebra organizație americană de extremă dreaptă. „Afişul pune în discuţie continuarea practicilor funariote (a lá ku klux klan) de către Apostu, manifestate recent în a) evacuarea forţată a romilor din Cluj la groapa de gunoi a oraşului şi b) umilirea comunităţii maghiare în cazul tăbliţei de pe statuia lui Matei Corvin”, apare pe pagina de Facebook a mișcării. După aflarea rezultatelor, activistul Adrian Dohotaru a criticat nerezolvarea problemei Pata Rât și neinstalarea plăcuțelor bilingve la intrare în oraș; iar Cornel Vâlcu a adăugat la critici şi relaționarea superficială cu societatea civilă din partea primăriei. În 2015, asociaţiile Active Watch, Romani CRISS, Miliția Spirituală și Pro Patrimonio au solicitat exluderea oraşului Cluj-Napoca din preselecția pentru titlul de CEaC, pe motivul politicilor de segregare a romilor și de mutări forţate în Pata Rât. Grupul Musai-Muszáj a subliniat contradicția dintre planurile europene ale Clujului și opoziția la introducerea plăcuțelor bilingve. Campania Căși Sociale ACUM, din care fac parte, sub coordonarea profesoarei activiste Enikő Vincze, critică politica de marginalizare locativă a primăriei, cerând schimbări profunde ale politicii de locuire socială¹. De altfel, rândul de critici pe tema Pata Rât la adresa visurilor europene ale Clujului a fost numeros și în 2015, când Cluj a fost Capitală Europeană a Tineretului.

Pata Rât – Capitală Europeană

Pata-Rât este locul în care trăiesc peste 1500 de oameni, aproape toți de etnie romă, în zona din jurul rampei de gunoi de la marginea orașului. Contrar impresiei generale, conform căreia romii din Pata Rât „s-au aciuat” acolo din proprie inițiativă, structura prezentă a zonei este rezultatul politicilor active și consecvente ale administrației publice locale. Detaliile sunt expuse pe larg în volumul Pata, coordonat de Eniko Vincze, Adrian Dohotaru și Hajnalka Harbula, proaspăt lansat la începutul lunii octombrie și disponibil gratuit la adresa: http://sparex-ro.eu/wp-content/uploads/PATA-web-v11.pdf

Pe scurt, formarea zonei a început acum câteva zeci de ani, dar procesul a accelerat în ultimii 16 ani. Subzona de locuitori „de pe rampă” și cea denumită „Dallas” sunt cele mai vechi. Locuitorii din Dallas beneficiază de o anumită stabilitate și protecție împotriva evacuării, întrucât terenul de sub majoritatea locuințelor este achiziționat de un misionar olandez împlicat în zonă de mai mulți ani. „Coastei” este zona din Pata Rât în care au fost mutate forţat, ilegal, cele 76 de familii de pe strada cu acelaşi nume din zona centrală a Clujului, unde ulterior s-a ridicat un seminar ortodox. Familiile au fost mutate în locuințe modulare cu condiții substandard aflate în proprietatea primăriei; primăria a construit aceste locuinţe în 2010, în apropierea rampei de gunoi, zonă în care Planul Urbanistic General (PUG) nu permite de fapt construcția de locuințe. Destinația inițială a locuințelor modulare era populația strămutată pe str. Cantonului, dar planurile administrației s-au adaptat la valul gigantic de evacuări de pe str. Coastei. „Cantonului” este a patra zonă, situată la câteva sute de metri mai departe, chiar lângă o hală dezafectată a CFR și liniile ferate aferente. Începând cu anul 2000, valuri de evacuați din centrul Clujului, marea majoritate romi, au fost strămutați de către primărie pe fosta stradă Cantonului din Pata Rât (actuala Calea Dezmirului), ajungând în prezent la peste 150 de gospodării și, cel mai probabil, peste 700 de oameni într-un spațiu extrem de strâmt. Unele familii au fost mutate consecutiv în peste cinci alte locuri din oraș înainte de a ajunge pe str. Cantonului. Dar teama de evacuare persistă şi aici, deoarece CFR dorește accesul la linii și, implicit, evacuarea.

În toate aceste patru zone, accesul la apă curentă, canalizare, toalete şi electricitate, este foarte redus. Forma predominantă a actelor de identificare este hârtia numită „carte de identitate provizorie”, care trebuie reînnoită anual şi care nu permite ieșirea din țară. Administrația locală nu a efectuat pași pentru eliberarea cărților de identitate permanente, invocând varii piedici juridice. Cu un astfel de handicap, majoritatea celor care sunt angajați formal lucrează în prelucrarea gunoiului. Informal, numărul celor care sunt implicați în colectarea și selectarea gunoiului este mai mare. Pe lângă ei, persoanele care primesc venitul minim garantat lucrează în contul primăriei în parcuri și pe străzi, menținând curățenia. Deci sunt integrați în economia locală, chiar dacă majoritar monospecializați din lipsa accesului real la locuri de muncă variate.

Răspunsurile primăriei la revendicările persoanelor din Pata Rât – acces la buletine, la toalete ecologice, la ridicarea gunoiului, electricitate, etc. au fost nu cu mult mai sus de zero. Nici la întâlniri și apeluri organizate de prefectură, primăria nu devine mai activă. Soluțiile publice de rezolvare a situației din Pata Rât deja încep să devină un tipar: fondurile și inițiativele din exteriorul orașului sunt așteptate să combată problemele produse prin aportul decisiv al primăriei. Proiectul Pata Cluj al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Zona Metropolitană Cluj, din care face parte și Primăria Cluj-Napoca http://patacluj.ro/, început în 2014, se derulează pe baza unor granturi norvegiene de peste 3 milioane de euro, dintre care 1 080 000 de euro dedicaţi construcției de 16 locuințe în Apahida și achiziționarea a 16 locuințe în orașul Cluj, restul finanțării mergând spre măsuri soft de integrare socială. Pe lângă aceasta, inițiativele ONG-urilor umanitare care au desfășurat și încă desfășoară activități în Pata Rât sunt finanțate din fonduri externe. Pata Rât nu pare să ocupe un loc stabil în exerciţiile bugetare regulate/ permanente ale administraţiei locale, ceea ce semnifică tratarea politică a zonei ca un spaţiu extern corpului urban. Astfel, nu este deloc surprinzător că în aplicația Clujului pentru CEaC, alocarea a un milion de euro pentru JIVIPEN – Re-semnificarea relației dintre romi și alte comunități etnice, programul de activități avându-i în centru pe pata-râteni, s-ar realiza din fondurile speciale, dedicate susținerii programului de capitală culturală. O clădire de pe strada Locomotivei, care apare în aplicație ca House of Youth și unde s-ar desfășura o parte din evenimente cu locuitorii Pata Rât, a fost parte dintr-un proiect de reabilitare a unui total de trei clădiri de către administrația publică în scopul transformării lor în imobile cu 15 locuințe sociale pentru Pata Rât. Acest rezultat nu a fost atins din cauza sub-bugetării de către aplicanți în 2012 și declararea implicită a neeligibilității pentru finanțare.

Nu critica în sine a evenimentelor tip cultural-artistic-etnic este obiectul acestei discuții, ci spațiul pe care aceste politici le ocupă în detrimentul altor eforturi substanțiale de incluziune. Evenimentele culturale ar putea reprezenta cireașa de pe tort, dar tortul nu există.

Atât prin proiectul Pata Cluj, cât și în aplicația pentru CEaC, având Fundația Altart drept membră a ambelor inițiative, transpare un set de principii chestionabile reieșite din portretizarea Pata-Rât și a soluțiilor pentru îmbunătățirea situației. „Creșterea încrederii” (p. 10), „Reconciliere restaurativă” (p. 3), „Re-semnificare” (p. 45), „Capacitare socială prin capacitare culturală” (p. 10) – combinația dintre elemente de această natură obscurează istoricul de agresiune instituționalizată, prin inducerea unei stări de dubiu asupra întregului proces de formarea a zonei Pata Rât; iar acolo unde sunt dubii, se va face apel la explicațiile clasice. De ce, de exemplu, există şi, conform proiectului, trebuie remediată o stare de neîncredere față de administrația locală? Neîncrederea a apărut din cauza modului în care oamenii au fost și sunt tratați – nu doar prin tipul de soluții politice oferite, ci efectiv prin interacțiunea cotidiană cu aparatul administrativ. În schimb, ne putem întreba de ce ar putea avea aparatul administrativ neîncredere față de pata-râteni (lăsând la o parte teoretizata/ presupusa natură intrinsec neutră, obiectivă și anti-sentimentalistă a birocrației)?

Iarăși, de ce au nevoie pata-râtenii de practici restaurative, o formulă constitutivă a filozofiei Pata Cluj și preluată în aplicația pentru CEaC? Practicile restaurative sunt o extindere a conceptului de justiție restaurativă, care se utilizează în scopul obținerii justiției într-un mod alternativ celui clasic punitiv. Perspectivă înrădăcinată în abordări psihologizante și utilizată, de exemplu, în medierea dintre victimă și infractor, reconcilierea restaurativă nu pare că ar putea produce schimbările necesare pentru persoanele din Pata Rât. Ar putea părea chiar bizară aplicarea acestei idei în Pata Rât, doar că lucrurile se clarifică rapid. Ce s-a notat pe pagina Pata Cluj despre training-ul din luna martie 2016:

„Temele trainingului au încurajat exprimarea sentimentelor și trăirilor, identificarea punctelor comune, exprimarea dorințelor și a opțiunilor de implicare, precum și cele de evitare a învinuirii pentru faptele întâmplate și concentrarea pe posibilitatea de a îmbunătăți situația comunității. Aceste teme și abordări au fost extrem de apreciate de participanții care au ajuns să înțeleagă rolul practicilor restaurative nu numai în cazul conflictelor, ci și să le vadă ca modalități de dezvoltare a unei culturi a comunicării non-violente.”

Dacă „faptele întâmplate” sunt cele asociate evacuării, training-ul s-a efectuat pentru a obţine o „evitare a învinuirii pentru faptele întâmplate”, adică a membrilor administrației publice care au coordonat și implementat întregul proces pe care evacuații îl aseamănă cu deportările evreilor din al doilea război mondial. Oare astfel de psihoterapie se desfășoară și cu angajații aparatului administrativ? Această formă de pedagogie socială este instrumentată pentru a produce consens, a preîntâmpina dezacordul și contestarea, pentru a completa o formă de gaslighting² instituțional; de asemenea, este folosită și pentru a contura un instrument de guvernare util pentru administrație – comunitatea, prezentă și în cadrul aplicației CEaC – de la „federație de comunități” la „uniune de comunități”. Element marcant al politicilor de dezvoltare, sensul clasic al termenului nu are mult sens în Pata Rât, decât, cel mult, în cazul familiilor evacuate simultan de pe str. Coastei. Cum poate zona Cantonului, cu cele aproximativ 700 de persoane care locuiesc acolo, care este în principal rezultatul unor evacuări succesive din zone diferite ale orașului, să fie o comunitate altfel decât ca un rezultat al forțelor externe? Aspectul este, de altfel, formulat clar în altă secțiune : „[p]entru construirea identității sociale a comunității din Pata Rât, membrii acesteia participă în diferite activități culturale stabilite prin curatoriat participativ” (pagina web Pata Cluj).

Deja există nuanțe ale ideii de cultură a sărăciei prin prisma soluțiilor adoptate – lucrăm cu EI pentru îmbunătățirea LOR pentru ca EI să ÎȘI poată depăși condiția în care i-a dus vârtejul vieții – accentul cade pe responsabilizarea celor care au ajuns în situația asta. Conceptul de „cultură a sărăciei”, apărut în anii 1960 și amplu combătut ulterior, în principal pentru reducționismul psihologic și explicațiile esențialiste (http://bit.ly/2dGVCXK), este menționat efectiv chiar în „Cluj Metropolitan – Strategia Integrată 2014-2020” (p. 127), disponibilă la: . Efectele sale se observă și astăzi, prin accentul din politici anti-sărăcie, inclusiv în România, pus pe schimbarea valorilor și sublinierea importanței educației pentru evadarea din sărăcie – simultan renegând sau diminuând importanța factorilor externi.

Ceea ce transmite politica publică față de Pata Rât este o culturalizare a relațiilor sociale, dar restructurarea argumentului incluziunii sociale prin aplicația pentru CEaC duce procesul la un nivel meta. În acest discurs, diversitatea culturilor și a comunităților e un rezultat al planurilor și eforturilor fiecărei comunități în parte, iar sărbătorirea diversității nu este altceva decât o formă de respect a individualității fiecăreia. De ce este îndoielnică culturalizarea relațiilor sociale? Deoarece induce un sentiment de relativism defetist față de condițiile de viață ale grupurilor sociale dezavantajate, considerate responsabile pentru producția culturală proprie, care determină condițiile de viață. Este o formă utilă și convenabilă de izolare și invizibilizare a narativei despre producția diferențelor sociale. Dacă aceasta este planul de resemnificare pentru Pata Rât, Clujul pare că a înțeles bine mesajul de resemnificare a Europei în ceea ce privește politicile sociale europene și mesajul despre soluțiile crizei economice.

 SERVUS!