de Mihaela Michailov Aud tot mai des formulări de genul „avem nevoie de spectatori educați care să ne înțeleagă arta”, și-mi vin în minte, automat, două întrebări: educați să ce? și care artă? Dacă avem nevoie de spectatori educați și domesticiți să înghită hălci de artă exclusivistă, care să le dea sentimentul de apartenență la grupa „valorilor inaccesibile celor mulți și proști”, atunci educația își ratează miza critică esențială și devine un fel de antrenament de lux. Mai bine lipsă. Schimbarea radicală pe care o aduce teatrul grupurilor și comunităților marginale ține de reformarea raportului dintre spectacol, spectatori și performeri. …

de Jan Cohen-Cruz[1] Simplul act de a rosti public o poveste personală este un gest cu implicații politice către subiectivare, către agency – alegere conștientă. „Cercul de povești” este una dintre cele mai răspândite forme de relaționare în spectacolul comunitar. Deși există multe variații, cercurile includ, de obicei, între 5 și 25 de oameni care își aleg o temă și apoi spun pe rând o poveste. Fiecare poveste e apreciată, indiferent de stil. Poveștile pot reda întâmplări din istoria familiei, din istoria locală, din folclor, pot fi povești cu fantome, experiențe personale, chiar ghicitori sau glume transmise din generație în …

Tema numărului 4 din Gazeta de Artă Politică este „Arta categoriilor excluse” și cuprinde o serie de articole, interviuri și texte teoretice care analizează modul în care comunități, grupuri, persoane excluse/marginale în sfera publică actuală participă/sunt (re)prezentate în diverse forme artistice. Astfel, propunem identificarea și discutarea unor forme de artă participativă și documentară – atât din România cât și din Republica Moldova, Ungaria, Kenya, Statele Unite, Uganda – care se adresează unor comunități ignorate. Aceste acțiuni cu caracter socio-politic generează un proces de deplasare dinspre „centru” spre „margine”, dinspre arta pentru un public din clasa de mijloc, așa-numit „rafinat” și …