Tricourile Braziliei erau albe. Și niciodată nu au mai fost albe, după ce Mondialul din 1950 a demonstrat că această culoare aduce ghinion. Două sute de mii de statui de piatră pe stadionul Maracaná: finala se terminase, Uruguay era campioana lumii și publicul rămăsese nemișcat. Pe teren încă mai rătăceau câțiva jucători. Cei mai buni, Obdulio și Zizinho, s-au întâlnit. S-au întâlnit, s-au privit. Erau foarte diferiți. Obdulio, învingătorul, era de fier. Zizinho, învinsul, era făcut din muzică. Dar erau și foarte asemănători: jucaseră accidentați aproape tot campionatul, unul cu glezna inflamată, celălalt cu genunchiul umflat, și niciunul nu s-a …

În noaptea de 15 iulie a anului 1950, în ajunul finalei campionatului mondial de fotbal, Moacir Barbosa a adormit legănat de îngeri. Era omul cel mai iubit din toată Brazilia. Dar în ziua următoare, cel mai mare portar din lume a devenit trădător de țară: Barbosa nu fusese în stare să pareze golul uruguaian care a smuls Braziliei titlul mondial. Treisprezece ani mai târziu, când stadionul Maracaná și-a renovat porțile, Barbosa a luat cu el cele trei bare între care fusese umilit de golul respectiv. A rupt barele cu lovituri de secure și le-a ars până s-au făcut cenușă. Exorcizarea …

14 IULIE. CUFĂRUL ÎNVINȘILOR. (FRAGMENT DIN „FIII ZILELOR” DE EDUARDO GALEANO) Helena Villagra a visat un cufăr uriaș. Ea îl deschidea cu o cheie foarte veche și din cufăr țâșneau mingi pierdute, penalty-uri ratate, echipe învinse, și mingile pierdute intrau în poartă, balonul deviat își schimba traiectoria, și învinșii își sărbătoreau victoria. Și acest meci întors pe dos nu avea să se termine niciodată, cât timp mingea continua să zboare împreună cu visul. Traducerea din limba spaniolă: David Schwartz

În această zi a anului 2002, autoritatea supremă în fotbal a făcut public rezultatul unei anchete internaționale: „Alegeți golul secolului douăzeci.” A câștigat, prin majoritate covârșitoare, golul lui Diego Maradona de la mondialul din 1986, când, dansând cu mingea lipită de picior, a driblat șase englezi, pierduți pe drum. Aceasta a fost ultima imagine a lumii pe care a văzut-o Manuel Alba Olivares. Avea unsprezece ani și în acest moment magic lumina ochilor i se stinse pentru totdeauna.  A păstrat golul intact în memorie și îl relatează mai bine decât cei mai buni comentatori. De atunci, pentru a vedea meciuri …

În 1949, Giampiero Boniperti a fost golgheterul campionatului italian, steaua sa cea mai strălucitoare. După cum umblă vorba, se născuse cu picioarele înainte, unul dintre ele șutând în aer, și din leagăn s-a îndreptat către gloria fotbalistică. Clubul Juventus îl plătea cu câte o vacă pentru fiecare gol. Traducerea din limba spaniolă: David Schwartz

În 1941, întreaga Brazilie plângea ascultând primul teatru radiofonic: Pasta de dinți Colgate prezintă… „În căutarea fericirii!” Drama fusese importată din Cuba și adaptată realității naționale. Personajele aveau bani suficienți, dar erau nefericite. De fiecare dată când erau pe punctul de a atinge fericirea, destinul crud distrugea totul. Au trecut astfel aproape trei ani, episod după episod, și nici măcar muștele nu zburau când venea „ora serialului”. Unele sate ascunse prin interiorul Braziliei nu dispuneau de aparate de radio. Dar se găsea de fiecare dată cineva dispus să călărească mai mulți kilometri, să asculte episodul, să-l memoreze bine și să …