În această zi a anului 2002, autoritatea supremă în fotbal a făcut public rezultatul unei anchete internaționale: „Alegeți golul secolului douăzeci.”
A câștigat, prin majoritate covârșitoare, golul lui Diego Maradona de la mondialul din 1986, când, dansând cu mingea lipită de picior, a driblat șase englezi, pierduți pe drum.
Aceasta a fost ultima imagine a lumii pe care a văzut-o Manuel Alba Olivares.
Avea unsprezece ani și în acest moment magic lumina ochilor i se stinse pentru totdeauna. A păstrat golul intact în memorie și îl relatează mai bine decât cei mai buni comentatori.
De atunci, pentru a vedea meciuri de fotbal și alte lucruri mai puțin importante, Manuel ia cu împrumut ochii prietenilor săi.
Mulțumită lor, acest columbian orb a fondat și prezidat un club de fotbal, continuă să fie director tehnic al echipei, comentează partide în emisiunea lui de radio, cântă pentru a distra audiența și în timpul liber lucrează ca avocat.
Traducerea din limba spaniolă: Elena Irimia

