Enikő Vincze Voturile mele de la începutul lunii aprilie, precum și spre mijlocul lunii mai 2021 au fost exprimate în cadrul consultării regulate a Consiliului Economic și Social din România de către inițiatorii propunerilor legislative. Mi le-am exprimat în cadrul comisiei din care fac parte, și, fiind voturile mele personale, le pot face publice, fără a menționa care a fost votul majorității în comisie sau în plenul CES. Am ales cele două exemple de mai jos din setul celor evaluate în aprilie și mai, pentru că ele arată, în paralel, tratamentul diferențiat pe care Guvernul României îl practică față de…
Gazeta de Artă Politică
de Anca Gyemant Totul a început cu o campanie electorală. Totul s-a întâmplat în live-uri pe facebook, în interviuri date în fața porții școlii, în lacrimi demagogice vărsate pentru soarta copiilor, în articole din presa locală scrise în grabă ca să apară înainte de finalizarea alegerilor locale. În urma campaniei electorale, școala a rămas cu mobilier nou în sălile de clasă, cu toaletele renovate, cu laptopuri noi, cu un limbaj agresiv și demagogic între cele/cei care lucrăm aici, cu neîncredere și desolidarizare în colectivul nostru. Acest text, scris din fragmente, este un portret subiectiv al școlii mele după un an…
Noi suntem femeile esențiale pentru vindecarea întregii lumi de pandemie. Facem o muncă esențială și totuși ne aflăm în condiții mizerabile: munca noastră este prost plătită și subevaluată; suntem suprasolicitate sau nu avem locuri de muncă; suntem obligate să trăim în locuri supraaglomerate și să ne reînnoim în permanență permisele de ședere. Ne confruntăm cu o luptă zilnică împotriva violenței masculine, acasă și la locul de muncă. Ne-am săturat de aceste condiții violente și de exploatare și refuzăm să tăcem! Am început să ne organizăm împreună într-o rețea care conectează femei, migranți și migrante, muncitori și muncitoare din Europa Centrală,…
Mi vagyunk a nők, akik nélkülözhetetlenek a világ pandémiából való felépüléséhez. Nélkülözhetetlen munkát végzünk, és mégis borzasztó körülmények között találjuk magunkat: munkánk alulfizetett és alulértékelt; túlhajszoltak vagyunk vagy munkanélküliek; arra vagyunk kényszerítve, hogy túlzsúfolt helyeken éljünk és hogy folytonosan megújítsuk a tartózkodási engedélyeinket. Nap mint nap meg kell küzdenünk a férfierőszakkal, mind az otthonainkban, mind a munkahelyeinken. Elegünk van ezekből az elnyomó és kizsákmányoló körülményekből, és elutasítjuk, hogy tovább hallgassunk róluk! Elkezdtünk közösen szerveződni, egy közép-, kelet- és nyugat-európai nőket, bevándorlókat és munkásokat összekötő hálózaton belül: ez a Transznacionális Nélkülözhetetlen Autonóm Küzdelmek azaz az EAST (Essential Autonomous Struggles Transnational). Március…
Anul 2020 a fost ciudat pentru artă: au fost greu de organizat evenimente în siguranță, publicul a ajuns mai greu la spectacole, filme, expoziții, echipelor artistice le-a fost mai greu să îşi promoveze lucrările/producțiile. Şi totuşi s-a muncit foarte mult în arta cu miză socială, politică, de solidarizare, cel puțin la fel de mult ca în fiecare an. Ne dorim ca măcar o parte din aceste lucrări/producții să rămână în arhiva GAP. WORK. NO TRAVEL// Tranziții Producător: Asociația ADO – Artă pentru Drepturile Omului, în parteneriat cu Centrul Replika Text de: Mihaela Michailov // după volumele „Tur-retur” de Zoltán…
Unde este dimensiunea socială a Planului Național de Redresare și Reziliență? (II)
O privire asupra situației din România în contextul guvernanței socio-economice din UE de Enikő Vincze În data de 18 decembrie 2020, Comisia Europeană a salutat înțelegerea politică dintre Parlamentul European și Consiliu cu privire la Facilitatea de Redresare și Reziliență (Recovery and Resilience Facility), instrumentul cheie al planului European numit NextGenerationEU elaborat ca răspuns la criza curentă multiplă. Decidenții europeni se așteaptă ca acest plan „să soluționeze impactul economic și social al pandemiei Covid-19, pregătind societățile și economiile europene ca ele să devină mai durabile, reziliente și mai bine pregătite pentru tranziția verde și cea digitală”. Citește prima parte a…
Unde este dimensiunea socială a Planului Național de Redresare și Reziliență? (I)
O privire asupra situației din România în contextul guvernanței socio-economice din UE de Enikő Vincze În data de 18 decembrie 2020, Comisia Europeană a salutat înțelegerea politică dintre Parlamentul European și Consiliu cu privire la Facilitatea de Redresare și Reziliență (Recovery and Resilience Facility), instrumentul cheie al planului European numit NextGenerationEU elaborat ca răspuns la criza curentă multiplă. Decidenții europeni se așteaptă ca acest plan „să soluționeze impactul economic și social al pandemiei Covid-19, pregătind societățile și economiile europene ca ele să devină mai durabile, reziliente și mai bine pregătite pentru tranziția verde și cea digitală”. Această inițiativă temporară, împreună…


