Enikő Vincze

Voturile mele de la începutul lunii aprilie, precum și spre mijlocul lunii mai 2021 au fost exprimate în cadrul consultării regulate a Consiliului Economic și Social din România de către inițiatorii propunerilor legislative. Mi le-am exprimat în cadrul comisiei din care fac parte, și, fiind voturile mele personale, le pot face publice, fără a menționa care a fost votul majorității în comisie sau în plenul CES. Am ales cele două exemple de mai jos din setul celor evaluate în aprilie și mai, pentru că ele arată, în paralel, tratamentul diferențiat pe care Guvernul României îl practică față de ajutoarele de stat acordate companiilor (capitalului), respectiv față de forța de muncă, în contextul crizei sanitare și economice curente.

APRILIE 2021:

• Proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.146/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociată acestuia. Inițiator: Ministerul Finanțelor.
• Proiect de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.766/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.118/2020 privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE”, precum și a Schemei de ajutor de minimis aferente Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE”. Inițiator: Ministerul Finanțelor.

Mi-am susținut votul negativ prin următoarele argumente:

În cazul ambelor programe, normele metodologice la care fac referire cele două proiecte de hotărâri menționează printre altele și următoarele:

– aceste norme metodologice reglementează condițiile de acordare a ajutoarelor de stat;

– impactul macroeconomic al acestor programe include și contribuția la menținerea locurilor de muncă existente.

În pofida acestui fapt, în aceste norme metodologice nu sunt prevăzute în mod clar și explicit printre condițiile acordării ajutoarelor de stat, precum ar trebui să fie, următoarele: condiționarea primirii acestor ajutoare de menținerea locurilor de muncă; monitorizarea respectării acestei condiții; măsuri de intervenție în cazul în care această condiție nu se respectă de către companii. Pentru ca aceste programe să își atingă și acest scop, este nevoie de definirea explicită a acestor prevederi și condiționări.

Ambele programe au impact social, deci, în mod eronat, în normele metodologice în cauză se afirmă că programele respective nu au impact social.

Însă, în ele se recunoaște faptul că ajutoarele de stat vor majora datoria publică guvernamentală.  Și se știe că, precum stabilește Programul de convergență 2020, în cazul în care datoria publică va crește între 50-55% din PIB, guvernul va îngheța salariile din sectorul public; iar dacă va crește între 55-60%, guvernul va îngheța cheltuielile cu asistența socială din sectorul public. Cele din urmă măsuri sunt cu siguranță măsuri cu impact social. Deci, impactul social al creșterii datoriei publice datorită ajutoarelor de stat acordate companiilor private trebuie recunoscut și asumat de către guvern – și comunicat ca atare populației.

 

MAI 2021:

• Proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Strategiei Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă 2021-2027 și a Planului de acțiuni pe perioada 2021-2027 pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă 2021-2027 (termen de avizare 21.05.2021, conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 248/2013, republicată, cu modificările și completările ulterioare). Inițiator: Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Strategia plasează în continuare România în statutul țării muncii ieftine, de exemplu prin următoarele aspecte din analiza SWOT:

– la Riscuri se menționează ca RISC „creșterea accentuată a salariului minim”.

– la Oportunități se menționează ca OPORTUNITATE „costul redus al forței de muncă în comparație cu alte state”.

În contextul perioadei actuale în care:

– lucrătorii trebuie să facă față atât tranziției verzi și digitale, cât și crizei economice și sociale (despre care Strategia afirmă că se preconizează),

– Comisia Europeană accentuează că această dublă tranziție trebuie să fi una justă din punct de vedere social, iar redresarea din criza economică trebuie să acorde prioritate oamenilor,

– CE încurajează stabilirea unui salariu minim echitabil pentru toți lucrătorii din UE,

principiul necreșterii salariului minim NU este un principiu acceptabil pentru o Strategie care definește viziunea ocupării forței de muncă pentru următorul deceniu și susține că dorește, prin creșterea gradului de ocupare, combatarea sărăciei.

Am văzut ce s-a întâmplat în România ultimelor decenii (cu toată că, în ultimii ani, a mai crescut salariul minim): România a rămas țara cu cel mai mare grad al sărăciei monetare, al sărăciei în muncă, al sărăciei și excluziunii sociale, al inegalităților de venit, cu cea mai mare populație activă care migrează în afara țării, suferind de pe urma tuturor precarităților aferente, pentru a-și asigura venituri; respectiv țara în care salariul minim pe economie constituie doar circa jumătate din valoarea coșului minim decent de consum.