Șveik în al doilea război mondial

ȘVEIK ÎN AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL
De Bertolt Brecht
Traducerea: Vlad Arghir
Redactarea: Ioana Gruenwald

Interesul lui Brecht pentru personajul Șveik și pentru romanul Aventurile bravului soldat Șveik în Războiul Mondial de Jaroslav Hašek datează încă de la începutul carierei sale, când a lucrat ca dramaturg la adaptarea făcută de Erwin Piscator în 1928. Apoi, Brecht s-a mai întors ocazional la subiect, împreună cu Piscator, în anii 1930 fiind în discuții inclusiv pentru realizarea unei ecranizări în Uniunea Sovietică. În sfârșit, piesa Șveik în al Doilea Război Mondial este scrisă în 1943, în exil în Statele Unite, fiind o adaptare destul de fidelă după scene din romanul lui Hašek, relativ asemănătoare cu dramatizarea din 1928, recontextualizată însă în al Doilea Război Mondial, cu o dimensiune pronunțată anti-nazistă. (David Schwartz)

Fragment:
Soldatul Șveik mărșăluiește în stepa înghețată a Rusiei, unde e foarte frig, e înfofolit într-o grămadă de haine; trebuie să-și ajungă din urmă batalionul, undeva lângă Stalingrad
Din întuneric năvălește pe scenă un bărbat beat, îmbrăcat în două piei de oaie și cu o cască de oțel pe cap; Șveik se ciocnește de el.

Bețivul:
Halt! Cine ești? Aia văd, că ești unul de-al nostru și nu o gorilă, slavă domnului. Sunt preotul militar Bullinger din Metz, aveți cumva niște șnaps?
Șveik:
Raportez supus: nu am.
Preotul:
Mă mir. Da’ nu-mi trebuie pentru pileală, cum ăi fi crezând tu, ticălosule, spune drept, așa gîndești tu despre un preot, am nevoie de el pentru mașina mea cu altar de colea, mi s-a terminat benzina, ăia din Rostow fac economie la combustibil pe socoteala Domnului, o să-i coste scump chestia asta, o să vadă ei ce-or păți când s-or înfățișa în fața tronului ceresc și El are să-i întrebe: „Mi-ați făcut altar motorizat, dar benzina, benzina unde era?”
Șveik:
Domnule părinte, nu știu. Puteti să-mi spuneți cum ajung la Stalingrad?
Preotul:
Numai Dumnezeu știe. Da’ pe asta o știi? Îl întreabă în plină furtună episcopul pe căpitan: „Oare scăpăm cu viață?” și căpitanu-i răspunde: „Suntem la mila lui Dumnezeu!” – și ăsta zice doar: „Așa de rău stăm?” și izbucnește-n lacrimi.
Se așază în zăpadă.
Șveik:
Domnul sergent Bullinger e cumva fratele dumneavoastră?
Preotul:
Da, din păcate. Îl cunoști, deci? Da’ chiar n-ai nici ceva șnaps sau vodcă?
Șveik:
N-am și o să vă-mbolnăviți dacă vă așezați așa în zăpadă.
Preotul:
Nu-i nici o pagubă dacă dau eu ortul popii. O să facă economie la benzină, da’ o să vadă ei cum o să se descurce fără Dumnezeu și cum o să pornească ei la măcel fără binecuvântare. Pe pământ, pe mare, în cer și așa mai departe. Am intrat cu mare mustrare de conștiință în prostia lor de Uniune Nazistă pentru Tinerii Creștini. Renunț pentru ei la Domnul Iisus care e evreu și mi ți-l fac creștin cu ochi albaștri de nu se vede, și-l bag și pe Wotan în predică și le zic că lumea-ntreagă tre’să devină germană chiar dacă asta cere fluvii de sânge, fiindcă sunt un porc, un porc păgân care și-a trădat credința contra la un salariu care nici benzină nu-mi dau și uite-te și tu unde m-au adus toate astea!
Șveik:
În stepa rusească domnule părinte, și cel mai bine ar fi să vă-ntoarceți cu mine la Stalingrad și să trageți un pui de somn să vă treziți din beție.
Îl ridică și îl târăște câțiva metri.
Da’ trebuie să mergeți pe picioarele dumneavoastră, altminteri aici vă las, că eu trebuie să ajung la batalion să-l ajut pe Hitler.
Mai încet
Sunt curios să văd și eu beciurile unde-și torturează bolșevicii oamenii, cică-i jupoaie de vii, și pe femei le spintecă, și dacă beciurile lor sunt mai bune ca la naziști, la Praga.
Preotul:
Nu pot să-mi abandonez altarul de campanie aici, că pun bolșevicii mâna pe el, și ce mă fac? Ăia sunt niște păgâni. Adineauri am trecut pe lângă o colibă, din coș ieșea fum, oare n-or fi având și ei niște vodcă, le dai tu una cu patul puștii și gata. Tu creștin german ești?
Șveik:
Nu, creștin obișnuit. Să nu borâți, că vă-ngheață haina.
Preotul:
Da, al dracului de-ngheț. Las’ că-i pun eu pe jar la Stalingrad.
Șveik:
Numai s-ajungem întâi.
Preotul:
Nu prea mai am nicio speranță.
Calm și aproape treaz
Știi mă, cum zici că te cheamă, că ăștia-mi râd în față când îi ameninț cu Iadul? Nu-i înțeleg și altă explicație n-am decât că lor li se pare că au intrat deja în el. Religia praf se face, Hitler e de vină, nu mai spune nimănui asta.
Șveik:
Hitler e o bășină, ți-o zic că oricum ești mangă. Și vinovați pentru Hitler sunt ăi’ de i-au făcut cadou Cehoslovacia la München, contra la „pace pe timpul vieții noastre”, care s-a arătat că-i o pace-fulger. Da’ războiu’ s-a lungit, și pentru nu puțini dintre ei va fi pe viață, uite-așa se înșeală omu’.
Preotul:
Deci ești contra războiului pe care trebuie să-l ducem împotriva rușilor fără Dumnezeu, ticălosule? Lasă că la Stalingrad pun eu să fii împușcat!
Șveik:
Dacă nu vă veniți în fire ca să mergeți ca lumea n-ajungeți la niciun Stalingrad. Nu-s contra la nici un război și nu mă duc la Stalingrad de plăcere, ci fiindcă așa cum a zis și bucătarul Naczek deja în primul război mondial, „unde-i bătălia e și bucătăria”.
Preotul:
Mai lasă-mă cu pălăvrăgeala. În mintea ta-ți spui, „mai pupați-mă și-n cur cu războiu’ ăsta”, ți se citește pe față.
Îl apucă strâns de braț
De ce să fii tu pentru război, cu ce te-alegi tu de pe urma lui? Spune drept! Te caci pe el!
Șveik Dur:
Mărșăluiesc spre Stalingrad ca și tine fiinc’ăsta-i ordinu’ și fiin’că dacă umblăm așa aiurea de capul nostru o să murim de foame pe-aici, ți-am mai spus o dată.
Continuă amândoi să mărșăluiască
Preotul:
E deprimant războiul dacă trebuie să mergi atâta pe jos.
Se oprește în loc
Uite coliba de care-ți ziceam, hai într-acolo, ai ridicat piedica la automat?
Apare coliba, se îndreaptă spre ea.
Șveik:
Da’ vă rog eu, nu faceți scandal, sunt și ăștia niște bieți oameni ca și noi și ați băut destul.
Preotul:
Pregătește-ți arma, sunt niște păgâni, nu mă contrazice!
Din colibă ies două femei, una în vârstă și cealaltă tânără, cu un copil în brațe.
Preotul:
Vezi că astea vor să fugă. Trebuie să le oprim. Întreabă-le unde-au îngropat vodca. Și ia vezi că are un șal pe ea, dă-l încoa’ că mor de frig.
Șveik:
Vi-e frig fiincă sunteți mangă și aveți deja două mantale de blană.
Către femeia cea tânără, care stă nemișcată.
Bună ziua, încotro e Stalingradul?
Femeia arată într-o direcție, pare cu mintea aiurea.
Preotul:
Recunoaște că au îngropat vodca?
Șveik:
Tu stai locului, vorbesc eu cu ele și pe urmă plecăm mai departe, că nu vreau scandal.
Către femeie, prietenos
De ce stați afară? Tocmai voiați să plecați undeva?
Femeia dă din cap
Șalu’ ăsta e cam subțire, n-aveți altceva de-mbrăcat?
Preotul:
S-a așezat pe jos
Pocnește-le cu patul armei. Niște maimuțe păgâne!
Șveik, dur:
Tacă-ți fleanca.
Către femeie
Votcă? Domnu’ e bolnav.
Șveik și-a însoțit toate vorbele cu gesturi explicative, femeia scutură din cap.
Preotul:
Cu răutate
Scuturi din cap?
Se ridică cu greu în picioare, ridică pumnul și se repede asupra femeii, care se refugiază în colibă și încuie ușa; preotul dărâmă ușa cu picioarele și intră în colibă.
Te omor!
Șveik:
Încearcă și nu reușește să-l oprească
Dumneata rămâi afară! Nu e casa dumitale!
Îl urmează în colibă, bătrîna îl urmează și ea. Se aude țipătul femeii și zgomot de încăierare.
Șveik:
Din colibă
Lăsați cuțitu’! Nu te potolești odată. Îți rup mâna, porcu’ dracului! Afară! Ieși!
Din colibă iese femeia cu copilul în brațe, pe umeri are una din mantalele de blană ale preotului; iese și bătrâna, urmată de Șveik.
Șveik:
Las’ să doarmă până-i trece beția. Aveți grijă și dispăreți de-aici înainte de se trezește.
Bătrâna:
Face o plecăciune în fața lui Șveik, după obiceiul vechi
Dumnezeu să te răsplătească, soldat, ești un om bun, și dacă am avea o bucată de pâine ți-aș da și ție o felie, că bine ți-ar prinde. Încotro?
Șveik:
Ei, spre Stalingrad, măicuță, la măcel. Poți mata’ să-mi spui, rogu-te, cum ajung acolo?
Bătrâna:
Ești de-al nostru, un slav, vorbești ca noi, n-ai venit să ucizi, nu ești cu de-ai lui Hitler, binecuvântat să fii.
Îi face niște cruci mari
Șveik:
Nu se pierde cu firea
Nu te necăji, mamaie, slav sunt, da’ nu-ți prăpădi crucile pe mine, Popoarele noastre sunt în relație de întrajutorare.

Bătrâna:
Să te aibă Domnu’n paza lui, băiete, că ai inima curată, că ne ajuți și o să dai o mână de-ajutor să-l bată pe Hitler.
Șveik:
Cu hotărâre
Acuma să mă iertați, da’ tre’ să-mi văd de drum, asta e, nu merge treaba asta după capul meu. Da’ am impresia că ești cam surdă, mamaie.
Bătrâna:
Cea tânără o tot trage de mânecă, dar degeaba
O să ne ajuți să-i nimicim pe bandiți, grăbește-te, soldat, Domnul fie cu tine.

Tânăra o trage pe bătrână înapoi și pleacă; Șveik își continuă drumul clătinând din cap; s-a lăsat noaptea, se vede cerul înstelat; Șveik se oprește iarăși lângă un indicator, își aprinde lanterna de camuflaj, citește cu voce tare, mirat: „Stalingrad 50 km” și își continuă marșul; dintr-o dată se aud împușcături; Șveik își ridică pușca cu ambele mâini, gata să se predea, dar nu apare nimeni și Șveik își vede de drum, și mai grăbit; când apare din nou pe scenă din mersul lui în cerc, gâfâie și se așează pe o grămadă de zăpadă,

Epilog
Viteazul soldat hitlerist Șveik mărășluiește în continuare spre Stalingrad, de care tot nu se apropie, când, ce să vezi, din zăpada viscolită se aude din ce în ce mai tare o muzică furtunoasă și apare Hitler, supradimensionat: are loc întâlnirea istorică dintre Șveik și Hitler

Hitler:
Halt! Ești de-al meu?
Șveik:
Salută reflex
Heitler!

Hitler:
Ce? N-aud nimic!
Șveik:
Mai tare
Acu’ m-auziți? Heitler vă zic!
Hitler:
Aha. Am auzit!
Șveik:
Vântu-mi acopră vorba.
Hitler:
Da, pare că-i ditamai furtuna.
M-ați recunoscut?
Șveik:
Nici vorbă, scuze că vă spun.
Hitler:
Eu sunt Führerul.
Rămas cu brațul ridicat Șveik, speriat, își lasă arma să cadă și ridică și brațul celălalt, într-un gest de parcă s-ar preda.
Sfinte Sisoe!
Hitler:
Cine ești? Pas de voie!
Șveik:
Sunt Șveik din Budweis, de pe Molda,
și am venit să dau armatei dumneavoastră o mână de-ajutor
la Stalingrad. Să-mi spuneți doar cum să ajung acolo.
Hitler:
Cum mama naibii crezi că-ți pot eu zice
cu blestematele astea de șosele bolșevice?
De la Rostov la Stalingrad pe hartă-i mai nimic, dar sunt surprins
că pe teren e așa departe, că iarna asta a și nins,
ba și că frigul cu trei zile mai devreme a-nceput
și iar ne-a prins nepregătiți, exact ca-anul trecut.
Precis că iarna asta-i stratagemă comunistă de război,
m-a ’ntors pe dos, m-a zăpăcit de nu mai știu nici doi ori doi.
Eram convins că cel mai tare va învinge.
Șveik:
Așa și e. Am învins noi.
Șveik tropăie și se bate cu brațele ca să se încălzească
Hitler:
Domnule Șveik, dacă al treilea Reich pierde bătălia finală,
de vină pentru nenorocire e exclusiv calamitatea naturală.
Șveik:
Da, așa se zice,
urgia iernii și a armatei bolșevice.
Hitler:
Se pregătește de un discurs mai lung
Câștigă ori Estul, ori Vestul, ne învață Istoria că-i care pe care –
Încă de la Arminius, cheruscul…
Șveik:
…îmi spuneți pe drum, hai să ne punem în mișcare
ca să nu înghețăm.
Hitler:
Bine. Înainte, marș!
Șveik:
Dar încotro să merg eu cu dumneavoastră?
Hitler:
Către nord?
Fac câțiva paș spre nord
Șveik:
Se oprește, bagă două degete în gură și fluieră după Hitler
E zăpadă pân’ la gât!
Hitler:
Spre sud?
Același joc
Șveik:
Zac morții grămadă!
Hitler:
Spre răsărit, atunci?
același joc
Șveik:
Acolo stă armata roșie de pază.
Hitler:
E de groază!
Șveik:
N-ar fi mai bine să ne-ntoarcem acasă de tot?
Hitler:
Acasă m-așteaptă poporul meu german. Acolo nu pot.
Hitler încearcă să pășească în toate direcțiile și Șveik îl fluieră de fiecare dată.
Hitler:
Spre Est. Spre Vest. Spre Sud. Spre Nord.
Șveik:
De plecat n-aveți unde. De rămas aici nu se poate nici mort.
Hitler se mișcă din ce în ce mai repede în toate direcțiile.
Șveik:
Începe să cânte
Înainte nu ai cum, înapoi nu-i loc de întors,
pe de-o parte te-ai ars, pe de alta ești stors,
n-ajungi nicăieri mergând în zigzag,
cu tine, îți spun sincer, nu știu ce să fac:
să îți trag un glonte în cap, sau în capul tău să mă cac?

Mișcările lui Hitler în cele patru direcții s-au transformat într-un dans nebunesc.