BERTOLT BRECHT
1898
Eugene Berthold Friedrich Brecht s-a născut pe 10 februarie 1898 în Augsburg, primul copil al lui Berthold și Sophie Brecht. Augsburg era la vremea respectivă un oraș indistrial în dezvoltare și în 1914 era unul dintre centrele cele mai importante ale industriei de armament din Germania. Orașul avea și o tradiție sindicalistă și social democrată solidă – inclusiv două ziare populare în care va publica și Brecht, Proletarier și Volksville. Tatăl lui Brecht provenea dintr-o familie cu origini proletare și mic-burgheze – avea în familie profesori, doctori, dar și pescari și muncitori. Inițial funcționar, Berthold Brecht (tatăl) ajunge în 1900 director general la fabrica de hârtie Haindlsche.
1913
Adolescentul Brecht începe să scrie zilnic. Publică fragmente de jurnal în revista școlii Die Ernte (Recolta) și scrie versuri pentru fratele său mai mic, Walter.
1914
Brecht scrie deja poezii pentru ziarul Augsburger Neuesten Nachrichsten. Din această perioadă se păstrează peste 100 de poezii, din cele, probabil, mult mai multe.
1913-1916
La școala publică unde învață Brecht, curricula este bogată și de formație clasică. Se studiază mitologie greacă, istoria Renașterii, latină și religie, Goethe, Kleist, Schiller, Shakespeare, Moliere. Brecht este considerat printre prieteni „expert în literatură”. Nu citea doar ce era în programă, ci și Karl May, Gerhardt Hauptmann, Arthur Rimbaud sau Francois Villon.
1914-1915
Încă din adolescență, observă direct și este impresionat de viața muncitorilor. Locuia împreună cu părinții săi în Sozialbauwohnung – locuințele de serviciu ale fabricii de hârtie Haindlsche, unde tatăl său era director general. Tot din această perioadă datează admirația pentru baladele populare, pentru trubaduri și menestreli, aceste „ziare ale omului obișnuit”, cu lipsa lor de sentimentalism și exprimarea directă, atât în formă cât și în conținut. Brecht este impresionat de efectul spectaculos al acestor forme simple și puternice de expresie populară.
1916-1918
În această perioadă, Brecht compune, la rândul său, versuri pentru cântece. În camera sa de la mansardă, scrie împreună cu prietenii săi baladele care vor constitui cea mai timpurie serie de poezii – Cântece pentru chitară de Bert Brecht și prietenii săi. Gașca Brecht cânta pe străzile din Augsburg cântece despre dragoste și beție. Seria este datată 1918, dar cu siguranță poeziile sunt mai vechi. Deși Brecht era considerat liderul grupului, era încă de atunci preocupat de colaborare și lucra întotdeauna împreună cu alte persoane. Această manieră colaborativă de lucru se va menține pe întreaga sa carieră.
1917
În ciuda preocupărilor sale artistice, Brecht se înscrie la Facultatea de Medicină, la Munchen.
1918
De atunci datează prietenia cu unul dintre colaboratorii cei mai apropiați, scenograful Caspar Neher.
1914-1918
În timpul războiului – Brecht se manifestă inițial entuziast față de război, deși el personal evită înrolarea, folosindu-se de problemele cu inima, pe care le avea din copilărie, dar și de relațiile tatălui său. Până în 1918 își va schimba cu 180 de grade perspectiva, devenind cât se poate de critic față de război. Mai ales că între octombrie 1918 și ianuarie 1919 va fi și înrolat, ca asistent medical, la spitalul militar din Augsburg.
Noiembrie 1918 – ianuarie 1919
După declararea republicii, Brecht, ca mulți alții, se implică în dezbaterile și activitățile politice, fiind martor direct la scurta apariție și la represiunea violentă împotriva Republicii Roșii de la Munchen, condusă de Liebknecht și Rosa Luxemburg. Brecht a fost parte din efemerul soviet al soldaților și muncitorilor, pe când lucra la spitalul militar, iar martori își amintesc că l-au văzut la adunări și la proteste.
1919
Brecht scrie Baal, prima sa piesă și prima încercare serioasă de a intra în lumea teatrului. Sursele de inspirație pentru personajul central sunt zeul păgân Baal din vechiul Testament, dar și o serie de poeți, de la Fracois Villon la poetul ratat din Augsburg, Johann Baal. Piesa are o logică dezarticulată, cu episoade și elemente separate interșanjabile, stil colaj. Piesa este considerată scandaloasă și respinsă de mai multe teatre – se va monta abia la sfârșitul anului 1923 la Leipzig, unde va și stârni așteptatul scandal.
1919-1924
Brecht duce o viață personală tumultoasă – face trei copii cu trei femei diferite. Primul, Frank, născut în 1919, cu Paula Bannholzer, ai cărei părinți sunt împotriva relației și nu-l recunosc drept ginere. Cel de-al doilea, Hanne, cu Marianne Zoff, cu care se căsătorește după ce această a rămas gravidă. În sfârșit, Stefan, cu actrița Helene Weigel, care va rămâne soția, colaboratoarea principală și susținătoarea sa pe tot parcursul vieții lui Brecht.
1919-1922
Brecht scrie cronici de teatru pentru ziarul local din Augsburg Der Volkswille – ziar al Partidului Social Democrat, apoi al Partidului Comunist German, interzis în 1921. Scrie despre spectacolele de la Augsburger Stadttheater, descrie în detaliu jocul actorilor, scenografia, dar și publicul și reacțiile lui. Scrie cu lipsă de respect, ireverențios și provocator. O actriță chiar amenință să-l dea în judecată pentru insultă. Critică pentru pretențiozitate piesele lui Georg Kaiser, în schimb își manifestă entuziasmul față de comicul de cabaret Karl Valentin, pe care îl compară cu Chaplin. Acest atașament timpuriu față de cultura populară, de experiențele de zi cu zi ale publicului și de elementul de distracție al spectacolului, este fundamental pentru dezvoltarea viitoarei sale viziuni despre teatru.
1920
Moare mama lui Brecht. Brecht începe să facă naveta între Augsburg, Munchen și Berlin unde își dorește să se afirme ca artist.
1921
Brecht este internat în spitalul Charite din Berlin pentru malnutriție severă, într-o perioadă agitată în care mănâncă rar și consumă mult alcool.
1922
Prima piesă de Brecht montată este Tobe în noapte , scrisă în 1919-1920. Premiera are loc la Munchener Kammerspiele Theater. Inițial denumită Spartakus, fiind o poziționare a lui Brecht față de revolta spartachistă și consecințele ei, pe care o trăise pe viu, ca membru în sovietul soldaților și muncitorilor. De altfel, Brecht a scris prima versiune la Spartakus la câteva zile după asasinarea, din ordinul ministrului armatei, Gustav Noske, a lui Liebknecht și Luxemburg. Piesa nu este despre război, ci mai degrabă despre destructurarea societății germane ca urmare a războiului și a luptelor interne care au urmat. Piesa are o viziune mai degrabă nihilistă, reprezentativă pentru perioada de început a lui Brecht, influențat de expresionism, dar și de boema berlineză. Premiera, pe care Brecht a considerat-o de succes, a primit recenzii mixte, de la unele entuziaste la altele critice, care îl comparau nefavorabil cu spectacolele lui Reinhardt sau cu piesele expresioniste ale lui Ernst Toller.
1923-1924
Scrie versiuni succesive ale piesei În junglă, redenumită apoi În jungla orașelor. Piesă care încă păstrează ecouri expresioniste, desfășurată în Chicago, despre o luptă care-pe-care dusă până la absurd, pe fundalul apăsător al orașului modern, ca sursă permanentă de anxietate și apăsare.
1924
Brecht împreună cu viitoarea sa soție, Helene Weigel, se mută la Berlin, unde i se oferă un post de dramaturg la Deutsches Theater. Dezamăgit de atmosfera reacționară din Munchen, în urma înnăbușiri republicii sovietice bavareze și a puciului (eșuat) organizat de Hitler în 1923, Brecht vede Berlinul ca pe un nou început. În această perioadă citește și este influențat masiv de Upton Sinclair și de Rudyard Kipling, dar și de recitirea și interpretarea pieselor lui Schiller (Don Carlos, Hoții). Asya Lads, producătoare de teatru comunistă, îi face cunoștință lui Brecht cu Walter Benjamin, teoreticianul de stânga care va rămâne pe termen lung un prieten apropiat și partener de dialog al lui Brecht.
1925
Brecht devine parte din grupul Gruppe 25, împreună cu scriitorul Alfred Doblin și reporterul Egon Erwin Kisch, care susținea jurnalismul ca formă de participare publică. Grouppe 25 erau interesați de reportaj, sondaje, interviuri, perspective multiple și aspirația spre document și obiectivitate. Îi despărțea însă de mișcarea Noua Obiectivitate o poziție mai sceptică față de tehnologie și de dimensiunea implicit progresistă a modernității.
1926
Noua piesă a lui Brecht, Un om = un om, are premiera în 1926, în Darmstadt, regizată de Brecht însuși și în scenografia prietenului său, care va deveni colaborator cvasi-permanent, Caspar Neher. Piesa vorbește despre transformarea și interșanjibilitatea individului în contextul războiului colonial. Inspirată de Kipling și Doblin. Piesa nu este realistă, ci o parabolă, probabil prima tentativă a lui Brecht de exemplificare practică a concepției despre teatrul epic, pe care începea să o dezvolte. Spectacolul utiliza o serie de mijloace de distanțare, de la măști albe pe figurile actorilor la coborârea cortinei până la jumătate, pe tot parcursul spectacolului, ca efect anti-iluzie.
1927
Brecht se angajează la Piscatorbuhne, teatrul nou-înființat de Erwin Piscator, după ce acesta fusese concediat de la Volksbuhne. Brecht aprecia spectacolele lui Piscator atât pentru angajamentul lor manifest politic, cât și pentru inovațiile sale tehnice. La Piscatorbuhne, Brecht experimentează cu sunetul, scenotehnică și proiecții de film în spectacole.
Tot în acest an, Brecht îl cunoaște pe sociologul Fritz Sternberg, care îi va confirma și susține lui Brecht abordarea militantă. Cartea sa, Imperialismul, îl va influența pe Brecht atât pentru dezvoltarea piesei Un om = un om, cât și în ce privește concepția mai largă despre artist ca motor al dezvoltării conștiinței de clasă. Brecht începe să-și formuleze teoria cu privire la rolul teatrului de conștientizare a publicului asupra configurației relațiilor sociale existente și asupra necesității prezentării acestor relații în continuă schimbare și în tensiune.
1928
Premiera spectacolului cu Opera de trei parale, realizată împreună cu Kurt Weil, la teatrul Schiffbauerdamm. Cel mai mare succes de până atunci al lui Brecht, și probabil cel mai cunoscut text al său. Spectacolul se va juca aproape un an de zile la Berlin, piesa va fi în anii următori tradusă în numeroase limbi, ecranizată și extinsă de Brecht la dimensiuni de roman. Surse: John Gay, Kipling, Villon. Adaptare a The Beggar s Opera a lui John Gay, din 1728. Criticii au fost mai puțin entuziasmați. A fost criticat inclusiv un procedeu care va face carieră în teatru mai târziu – schimbarea decorurilor la vedere. Publicul, în schimb, este entuziasmat. Caracterul colectiv al operei este subliniat atât la prima publicare, cât și la premiera spectacolului, unde sunt creditați ca autoare și autori Gay, Villon, Kipling, Hauptmann, Weill, Erich Engel, Caspar Neher, Theo Makkeben și Lewis Ruth Band.
1929-1930
În această perioadă Brecht scrie și publică o serie de piese scurte didactice (Lehrstucke), destinate trupelor artistice de amatori și în general echipelor de teatru muncitoresc. Cele mai importante – Măsura, despre conflictele și deciziile-limită în armata revoluționară chineză; și Excepția și regula, piesă despre caracterul de clasă al justiției.
1930
Scrie piesa Sfânta Ioana a Abatoarelor, inițial o parodie după piesa lui Schiller, Fecioara din Orleans, devine o piesă cu structură complexă despre mecanismele cererii și ofertei în capitalism și despre resorturile Marii Crize din 1929.
Brecht publică un articol critic împotriva paragrafului 218 adăugat în codul civil german în 1926, care interzicea avortul. Critica lui Brecht se concentrează mai puțin pe sublinierea dreptului de decizie al femeiilor asupra propriului corp, cât asupra motivelor interzicerii avortului – necesitatea de forță de muncă pentru interesele private, capitaliste.
Tot în acest an se naște Barbara, al doilea copil al cuplului Brecht-Weigel.
1931
Premiera celei de-a doua versiuni a piesei Un om = un om la Berlin. Regizorul G.W. Pabst ecranizează Opera de trei parale. Brecht la rândul său lucrează la primul lui film, Kuhle Wampe – Cine conduce lumea?, despre problemele muncitorilor, realizat împreună cu regizorul imigrant bulgar Slatan Dudow. Filmul va fi interzis.
1932
Premiera piesei Sfânta Ioana a Abatoarelor în versiune radiofonică. Premiera spectacolului Mama, dramatizare de Bertolt Brecht după romanul lui Maksim Gorki.
1933
Reprezentația cu piesa didactică Măsura la Erfurt este întreruptă, iar Brecht este trimis în urmărire pentru trădare. Pe 28 februarie, a doua zi după incendierea Reichstag-ului, Brecht se refugiază din Germania împreună cu câțiva prieteni. Pe parcursul anului, se va muta în Praga, Vienna, Zurich, Paris, pentru a se stabili până la urmă în Danemarca, la o fermă din Swedenborg. Aici termină piesa Capete rotunde, capete ascuțite, rescriere după Măsură pentru măsură de William Shakespeare, transformată într-o parabolă despre conflictele inter-etnice ca diversiune de la luptele între clase, cu referiri directe la nazism și teoriile rasiale antisemite. În Germania, cărțile lui Brecht sunt arse de către naziști.
1934
Colaborează la diverse ziare ale emigranților germani și scrie Romanul de trei parale, dezvoltare a operei, care își propune să descrie și să analizeze relațiile sociale în sistemul capitalist.
1935
Lui Brecht i se retrage cetățenia germană. Călătorește la New York pentru a asista la premiera piesei sale Mama, după Gorki, la Civic Repertory Theatre. Scrie pamfletul Cinci dificultăți în a scrie adevărul, despre problemele cu care se confruntă un scriitor care vrea să spună adevărul despre situația politică a momentului.
1936
Devine redactor al revistei Das Wort, editată la Moscova și condusă de prietenul său Feuchtwanger. Scrie studiul despre teatrul și actorul chinez. Premiera la Copenhaga a piesei Capete rotunde, capete ascuțite.
1937
Are premiera la Paris piesa lui Brecht Puștile doamnei Carrar, prima sa piesă realistă, un manifest care denunță ororile războiului civil spaniol.
1938
Brecht termină piesa Teroarea și mizeriile celui de-al treilea Reich, suită de scene realiste, cu puternică dimensiune documentară, despre viața de zi cu zi în Germania nazistă. Scrisă la capătul a aproape cinci ani de documentare, împreună cu Ruth Berlau. Helene Weigel joacă la Paris câteva scene din piesa care conține 24 de episoade.
1939
Pierre Abraham pune în scenă la Paris Teroarea și mizeriile celui de-al treilea Reich în versiune completă. Un an deosebit de fertil pentru opera dramatică a lui Brecht. Termină prima versiune a piesei Viața lui Galilei, scrie Mutter Courage și Omul cel bun din Sîciuan. Scrie și piesa radiofonică Procesul lui Lucullus. Moare tatăl lui Brecht.
1940
Brecht, împreună cu familia și cu Ruth Berlau, se refugiază în Finlanda, unde este găzduit de scriitoarea Hella Wuolijoki.
1941
Piesa Mutter Courage despre mercantilizarea relațiilor inter-umane în contextul războiului, plasată în timpul Războiului de 30 de ani, are premiera la Zurich. Brecht și familia sa se refugiază mai departe, în California, Statele Unite, după un scurt popas în Uniunea Sovietică. La Hollywood, Brecht se reîntâlnește cu foștii săi prieteni și colaboratori din Germania – Fritz Lang, Hanns Eisler, Paul Dessau, Feuchtwanger. Îi vizitează pe Aldous Huxley și Charlie Chaplin. Termină două piese: Domnul Puntila și sluga sa Matti, satiră a relațiilor patron-servitor, inspirată de o poveste populară finandeză; și Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită, piesă alegorică despre ascensiunea lui Adolf Hitler, plasată în contextul răfuielilor între gangsteri în Chicago-ul interbelic.
1942
Brecht încearcă să lucreze la Hollywood ca scenarist de film. Începe diferite proiecte cu regizorii Eric Sentley, Vladimir Pozner, Fritz Lang.
1943
Are premiera la Zurich piesa Omul cel bun din Sîciuan. Romanul de trei parale apare în limba engeză, la New York. Termină ale două piese de teatru: Viziunile Simonei Machard, o altă versiune contemporană a istoriei Ioanei D`Arc; și Șveik în al Doilea Război Mondial, rescriere după romanul lui Jaroslav Hașek și satiră la adresa războiului hitlerist. Piesa, scrisă după bătălia de la Stalingrad, are un ton mai optimist față de celelalte texte ale lui Brecht despre fascism.
1945
Teroarea și mizeriile celui de-al treilea Reich are premiera la San Francisco și New York, sub titlul The Private Life of the Master Race (Viața intimă a rasei superioare). Brecht termină piesa Cercul de cretă caucazian.
1946
Brecht colaborează cu actorul și regizorul nord-american Charles Laughton pentru o versiune nouă, în limba engleză, a piesei Viața lui Galilei, despre condiția și compromisurile omului de știință în modernitate. Inspirată de biografia lui Galileo Galilei, dar cu puternice referințe contemporane, în special în proximitatea bombardamentelor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki.
1947
Teroarea și mizeriile celui de-al treilea Reich are premiera și la Berlin, în Germania post-belică. Viața lui Galilei este pusă în scenă de Brecht împreună cu Joseph Losey la Coronet Theatre din Hollywood. În octombrie, în contextul vânătorii de vrăjitoare declanșate de senatorul McCarthy împortiva artiștilor suspectați de comunism, Brecht este anchetat și audiat de Comisia senatorială pentru cercetarea activităților anti-americane. Imediat după anchetă, Brecht părăsește Statele Unite pentru totdeauna și se întoarce în Europa, la Zurich. În decembrie, în Elveția, Brecht termină adaptarea Antigona lui Sofocle, o versiune politică, anti-dictatorială, a tragediei grecești.
1948
Brecht se instalează în apropiere de Zurich. Se împrietenește cu dramaturgul elvețian Max Frisch. Antigona are premiera la Coire. Domnul Puntila și sluga sa Matti are premiera la Zurich. Autoritățile britanice-americane refuză să îi dea o viză de tranzit pentru a vizita zona sovietică a Germaniei. Datorită intervenției lui Erwin Egon Kisch, obține un pașaport ceh cu care ajunge în Berlinul de Est, trecând prin Praga. Se restabilește la Berlin, unde i se oferă conducerea Deutscehs Theater. Scrie culegerea de povestiri scurte Povestiri din calendar și textul său teoretic cel mai important, Micul organon pentru teatru.
1949
Mutter Courage are premiera la Deutsches Theater, în regia lui Brecht. Întemeiază împreună cu Helene Weigel, soția sa, trupa de teatru Berliner Ensemble. Pune în scenă și Domnul Puntila și sluga sa Matti. Termină piesa Zilele comunei, despre Comuna din Paris.
1951
Premiera piesei Procesul lui Lucullus. În urma unor critici venite din partea presei de partid, Brecht schimbă anumite scene din piesă și chiar titlul acesteia în Condamnarea lui Lucullus.
Pune în scenă la Berliner Ensemble Puștile doamnei Carrar și Mama. I se decernează Premiul Național al Republicii Democrate Germane, clasa I.
1952
Brecht montează Don Juan, după Moliere și Procesul Ioanei D`Arc, după Anna Seghers. Turneu al Berliner Ensemble în Polonia, la Varșovia.
1953
Este ales președinte al Pen-club-ului din Berlin. Adresează telegrame lui Arthur Miller, Albert Einstein și Ernest Hemingway, cerându-le să intervină în favoarea grațierii soților Rosenberg. Metoda sa de teatru este criticată în presa de partid, fiind considerată neconformă cu realismul socialist și împotriva ideilor și metodei lui Stanislavski.
1954
Berliner Ensemnle se mută la Schiffbauerdamm, unde se jucaseră piesele lui Brecht înainte de venirea naziștilor la putere. Brecht regizează Cercul de cretă caucazian. Turneu la Paris cu spectacolul Mutter Courage, cu Helene Weigel în rolul principal, pentru care obțin premiul I la Festivalul de Teatru. Brecht termină piesa Turandot sau congresul spălătorilor.
1955
Brecht călătorește la Moscova unde i se decernează premiul Lenin.
1956
Starea sa de sănătate se deteriorează. Pe 10 august asistă la o ultimă repetiție la Viața lui Galilei. Moare pe 14 august 1956, de infarct, în locuința sa din Berlin. Este înmormântat în cimitirul Dorotheenfriedhof, nu departe de mormântul lui Hegel.