Interviu cu Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Andrei Șerban SubPământ. Valea Jiului după 1989 este un proiect de observaţie şi analiză a existenţei cotidiene a unor comunităţi afectate decisiv de schimbările politice şi sociale care au avut loc începînd cu anii ’90. Proiectul îşi propune să documenteze situaţia economică, viaţa şi munca minerilor în post-socialism. SubPământ este un proiect de reconstrucţie performativă a poveştilor-document care fundamentează istoria comunităţilor din Valea Jiului, aflate la limita dintre supravieţuire, migraţie, dispariţie şi posibilă reconstrucţie. Spectacolul are la bază o cercetare în Valea Jiului, coordonată de Mihaela Michailov (dramaturg), Vlad Petri (fotograf), David Schwartz…
Gazeta de Artă Politică
de Mihaela Michailov Aud tot mai des formulări de genul „avem nevoie de spectatori educați care să ne înțeleagă arta”, și-mi vin în minte, automat, două întrebări: educați să ce? și care artă? Dacă avem nevoie de spectatori educați și domesticiți să înghită hălci de artă exclusivistă, care să le dea sentimentul de apartenență la grupa „valorilor inaccesibile celor mulți și proști”, atunci educația își ratează miza critică esențială și devine un fel de antrenament de lux. Mai bine lipsă. Schimbarea radicală pe care o aduce teatrul grupurilor și comunităților marginale ține de reformarea raportului dintre spectacol, spectatori și performeri.…
de Jan Cohen-Cruz[1] Simplul act de a rosti public o poveste personală este un gest cu implicații politice către subiectivare, către agency – alegere conștientă. „Cercul de povești” este una dintre cele mai răspândite forme de relaționare în spectacolul comunitar. Deși există multe variații, cercurile includ, de obicei, între 5 și 25 de oameni care își aleg o temă și apoi spun pe rând o poveste. Fiecare poveste e apreciată, indiferent de stil. Poveștile pot reda întâmplări din istoria familiei, din istoria locală, din folclor, pot fi povești cu fantome, experiențe personale, chiar ghicitori sau glume transmise din generație în…
Tema numărului 4 din Gazeta de Artă Politică este „Arta categoriilor excluse” și cuprinde o serie de articole, interviuri și texte teoretice care analizează modul în care comunități, grupuri, persoane excluse/marginale în sfera publică actuală participă/sunt (re)prezentate în diverse forme artistice. Astfel, propunem identificarea și discutarea unor forme de artă participativă și documentară – atât din România cât și din Republica Moldova, Ungaria, Kenya, Statele Unite, Uganda – care se adresează unor comunități ignorate. Aceste acțiuni cu caracter socio-politic generează un proces de deplasare dinspre „centru” spre „margine”, dinspre arta pentru un public din clasa de mijloc, așa-numit „rafinat” și…
Joi, 26 decembrie, Chișinău. Premiera spectacolului "MOLDOVA INDEPENDENTĂ. ERATĂ"
Chișinău, Republica Moldova teatru-spălătorie prezintă: MOLDOVA INDEPENDENTĂ. ERATĂ un spectacol de Ion Borș, David Schwartz, Dumitru Stegărescu, Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc Premieră: 26.12.2013, ora 19:00, Eminescu 72 Spectacolul construiește o istorie subiectivă a Republicii Moldova, care completează și corectează istoria oficială. Este istoria nescrisă și nespusă la școală, despre perspectivele oamenilor obișnuiți asupra schimbărilor economico-politice. Spectacolul pune alături reprezentarea anti-eroizantă a principalelor evenimente publice și transmiterea vocilor celor care nu ajung în manualele de istorie decât, cel mult, sub formă de statistică. Pe parcursul unui an de zile, echipa de artiști a adunat materiale documentare din cele mai diverse medii:…
Valentina Iancu și colectivul G.A.P. Anul 2013 a fost o provocare pentru toţi actorii scenei culturale din România. O provocare la poziţionarea politică, la regândirea statutului artistului în societate şi la coagularea unor comunități critice, solide și solidare, capabile să-şi afirme şi să îşi apere drepturile, precum și să susțină noi forme de organizare socio-politică. În contextul precarității generale a domeniilor culturale și a accentului pus aproape exclusiv pe mercantilizarea artei, pe acțiunea culturală care contează doar dacă produce capital financiar, resursele sunt monopolizate de câteva instituții festiviste, care produc artă la comandă, în regim de club închis, exclusiv pentru…
Sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 19.00, redeschiderea Centrului Independent Claca
Comunicatul Centrului Claca: Noul Decret 400: În caz de evacuare, exploatare, asediu și abuz, toți și toate răspund solidar! Petrecere de promovare 14 decembrie, începând cu ora 19, fabrica Pionierul (Piata Bucur. zona Mărășești – fostul restaurant Budapesta) Dupa o mică pauză, Centrul Independent Claca (ex Biblioteca Alternativă) se redeschide într-o hală din fosta fabrică Pionierul. Pe peretele noului spațiu a rămas agățat un afiș prăfuit de promovare a Decretului 400 din 1981 pentru instituirea unor reguli privind exploatarea şi întreținerea utilajelor, instalaţiilor şi mașinilor, întărirea ordinii şi disciplinei în muncă . Noi l-am actualizat cu pericolele tipice azi ce…



