de Dan Gulea Hortensia Papadat-Bengescu este o prozatoare care și-a afirmat cu dificultate personalitatea artistică, cenzurată de o căsătorie cu un soț ce i-a dăruit 5 copii și foarte dese mutări prin orășele de provincie, după slujba-i de magistrat. La 36 de ani, după aceste maternități, debutează și se confruntă, așa cum s-a remarcat, cu alte două personalități masculine constrângătoare: criticul G. Ibrăileanu de la Viața romînească și E. Lovinescu, mentorul Sburătorului, ce i-au orientat substanțial scrisul și tematica. Recuperarea recentă a singurului text din afara influențelor falice, romanul Străina (editat în 2012, scris între 1942 și 1955), poate aduce…
de Costi Rogozanu La întrebarea „de ce nu e destulă literatură despre marginalizaţi?” încerc şi eu să fac un joc retoric ieftin: „de ce nu e destulă literatură?”. Literatură se publică în draci dar, cu câteva excepţii, mi se pare că tonele de ficţiune plutesc în două bule: himera estetică şi himera comercială. Scriitorii din primul grup visează după stimuli vechi, resping orice formă de manifest, orice formă de urgenţă impusă de prezent şi, foarte greşit chiar pentru ambiţiile lor estetice, resping lecţiile realiste successive, date de mari scriitori în ultimele două secole. Al doilea grup visează să inventeze un…
de Mihaela Michailov Suntem invadați de știri care se concentrează pe un subiect reluat în buclă: în școli, profesorii (unii) iau șpagă, fondul de clasă a devenit un fel de „cont curent” în care părinților li se cere să depună constant bani, se strâng sume pentru tartine și biscuiței cu care profii sunt serviți la bacalaureat, cadrele didactice se acuză reciproc, părinții enervați îi filmează pe dascălii care vorbesc urât și cer bani, la inspectorate se țin lecții despre comportamentul adecvat al profesorilor etc. Nu cred că ar trebui să avem revelații penibile și să ne prefacem că am descoperit,…
de Mihaela Michailov Aud tot mai des formulări de genul „avem nevoie de spectatori educați care să ne înțeleagă arta”, și-mi vin în minte, automat, două întrebări: educați să ce? și care artă? Dacă avem nevoie de spectatori educați și domesticiți să înghită hălci de artă exclusivistă, care să le dea sentimentul de apartenență la grupa „valorilor inaccesibile celor mulți și proști”, atunci educația își ratează miza critică esențială și devine un fel de antrenament de lux. Mai bine lipsă. Schimbarea radicală pe care o aduce teatrul grupurilor și comunităților marginale ține de reformarea raportului dintre spectacol, spectatori și performeri.…
de Jan Cohen-Cruz[1] Simplul act de a rosti public o poveste personală este un gest cu implicații politice către subiectivare, către agency – alegere conștientă. „Cercul de povești” este una dintre cele mai răspândite forme de relaționare în spectacolul comunitar. Deși există multe variații, cercurile includ, de obicei, între 5 și 25 de oameni care își aleg o temă și apoi spun pe rând o poveste. Fiecare poveste e apreciată, indiferent de stil. Poveștile pot reda întâmplări din istoria familiei, din istoria locală, din folclor, pot fi povești cu fantome, experiențe personale, chiar ghicitori sau glume transmise din generație în…
Tema numărului 4 din Gazeta de Artă Politică este „Arta categoriilor excluse” și cuprinde o serie de articole, interviuri și texte teoretice care analizează modul în care comunități, grupuri, persoane excluse/marginale în sfera publică actuală participă/sunt (re)prezentate în diverse forme artistice. Astfel, propunem identificarea și discutarea unor forme de artă participativă și documentară – atât din România cât și din Republica Moldova, Ungaria, Kenya, Statele Unite, Uganda – care se adresează unor comunități ignorate. Aceste acțiuni cu caracter socio-politic generează un proces de deplasare dinspre „centru” spre „margine”, dinspre arta pentru un public din clasa de mijloc, așa-numit „rafinat” și…
de Mihaela Michailov În urmă cu doi ani, la un spectacol pe care l-am văzut la Teatrul Țăndărică, un băiețel i-a spus mamei lui: „Am mai fost la spectacolul ăsta”. Mama l-a întrebat: „Te-a dus buni?”. „Nu”, a zis băiețelul. „Ați mers cu școala?” „Nu”. „Atunci nu aveai cum să-l vezi”. „Ba da”, a continuat băiețelul. „Cu cine l-ai văzut?” „Cu tine”. Ușor nedumerită, mama a spus: „Nu l-ai văzut cu mine”. „Ba da, l-am văzut săptămâna trecută”. „Nu, săptămâna trecută am văzut altceva”. După câteva secunde de pauză, băiețelul a zis: „Ăsta e spectacolul de săptămâna trecută, și de…