de Veda Popovici Gentrificarea este definită ca dislocarea unor populații sărace din zone urbane prin presiuni economice și sociale exercitate de către o clasă privilegiată în căutare de noi piețe (imobiliare) pentru crearea de plus-valoare[1]. Astfel, ea reprezintă noua graniță de conflict între clasele sociale, graniţă important de relevat pentru a înţelege mecanismele capitalismului contemporan. Condiția contemporană a capitalismului poate fi privită prin prisma urbanității astfel: diviziunea de clasă exprimată prin acumularea de capital este internă metropolei și îi dă caracterul specific până în cele mai mici detalii[2]. Din perspectiva condiției urbane, schimbarea față de paradigma fordistă constă în accentuarea…
Teorie
Spațiul creativ este noul tău loc de muncă! Gentrificare, artă și muncitori culturali
de Ștefan Voicu În dezbaterile legate de artă și gentrificare, adesea, se pleacă de la premiza că simpla prezență a artiștilor și a artei într-o zonă urbană cu potențial pe piața imobiliară, afectează prețul de vânzare sau de închiriere al unui imobil și/sau a terenului pe care acesta se află. De fapt, această cauzalitate e reducționistă și de cele mai multe ori fortuita. Mai mult, rareori este o strategie a investitorilor imobiliari. În România, mă refer la București în mod special, fiindcă este zona cu care sunt cel mai familiar, conexiunile, mai mult sau mai puțin legale, dintre investitori și…
de Sharon Zukin[1] Să oferi spațiu pentru artiști într-un oraș e mai complicat decât pare. Deși ideea își are rădăcainile în filantropie – sub forma unei subvenții în natură în loc de bani – duce adesea la creșterea valorii proprietăților și devine astfel o trambulină pentru dezvoltarea imobiliară. Acest fenomen nu a rămas specific New York-ului. Până la mijlocul anilor 1960, chiar și elitele locale din zona Centurii Soarelui (Sun Belt), în specal din Dallas și Los Angeles, urmăreau să refacă centrele orașelor în jurul prezenței artiștilor. „Centrele civice” de la începutul secolului 20, proiectate și construite de elitele locale…
*Tema GAP 5 Scena artistică a fost, începând cu anii 70 (în New York), implicată în mod mai mult sau mai puțin inocent în gentrificarea urbană a diverselor cartiere din marile orașe. De obicei, mecanismul era simplu: gentrificarea se produce într-un cartier situat într-o zonă de interes pentru capitalul imobiliar, locuit de grupuri sociale vulnerabile sau pur și simplu indezirabile în logica colonială a pieței imobiliare capitaliste. Unul sau mai multe grupuri de artiști sunt atrase să meargă acolo (chirii ieftine, surse de „inspirație”), sunt lăsate câțiva ani să se acomodeze și încet, dar sigur, zona devine interesantă pentru clasa…
de Marius Bogdan Tudor În serialul M.A.S.H., difuzat și redifuzat în România în ultimii 15 ani de mai multe posturi TV, medicii și asistentele dintr-un spital de campanie în timpul războiului din Coreea încearcă să umanizeze experiențele traumatice și alienarea produse de război în rândul personalului. Hawkeye, Trapper și ulterior B.J. sunt în același timp cei mai buni chirurgi, cei mai receptivi la suferințele oamenilor și cei mai miștocari din unitate. În timp ce salvează vieți și contribuie astfel la operațiunile de război, empatia, umorul și critica rigorii militărești în afara sălii de operații îi ajută și pe cei din…
de Irina Costache Perspectiva pe care o pot asuma aici este cea unei spectatoare și a unei observatoare recente a teatrului independent bucureștean. Nu prea consum teatru din scenele establishment-ului, însă merg destul de des la spectacole independente. Ultimele mele amintiri de la Național sunt de la o Anna Karenina foarte lungă, prăfuită și fără pic de energie. Un spectacol pe care ți-l aduci aminte numai pentru că ți-a fost penibil să pleci și, ca urmare, ai fost pedepsită cu amorțeli și dureri de spate. În toamna trecută, la Sibiu, am lucrat - pentru prima dată în mod direct –…
Facem sau nu teatru pentru toți? Despre proiectul Noul spectator (Új néző)
de Panna Adorjáni Situația Poate să fie teatrul pentru toată lumea, și dacă da, în ce formă? Are teatrul subvenționat (din taxele tuturor) capacitatea de a-i atrage pe toți? Faptul că tinerii nu mai sunt interesați de arta teatrală sau că nu există spectacole pentru copii, faptul că teatrul e prea elitist sau că nivelul artistic scade drastic – toate aceste observații, de altfel arzătoare, au devenit clișee des folosite de candidații la diverse poziții de conducere, care promit că toate aceste probleme vor fi rezolvate odată pentru totdeauna. Irevocabil, revoluționar – dacă se poate într-un singur spectacol. Lăsând gluma…

