de Panna Adorjáni Situația Poate să fie teatrul pentru toată lumea, și dacă da, în ce formă? Are teatrul subvenționat (din taxele tuturor) capacitatea de a-i atrage pe toți? Faptul că tinerii nu mai sunt interesați de arta teatrală sau că nu există spectacole pentru copii, faptul că teatrul e prea elitist sau că nivelul artistic scade drastic – toate aceste observații, de altfel arzătoare, au devenit clișee des folosite de candidații la diverse poziții de conducere, care promit că toate aceste probleme vor fi rezolvate odată pentru totdeauna. Irevocabil, revoluționar – dacă se poate într-un singur spectacol. Lăsând gluma…
Gazeta de Artă Politică
„Comunitățile ar trebui să se ajute reciproc și să se dezvolte împreună”
Interviu cu Florence Kirubi Florence Kirubi este profesoară, dramaturg și regizoare, care lucrează în Nairobi, Kenya. S-a specializat în pedagogie, comunicare, leadership și consiliere. S-a implicat în lucrul cu comunitățile din zone rurale și urbane din Kenya. A lucrat și în alte țări din Africa, din Europa, în Jamaica și în Japonia. Cum ai ajuns să te implici în teatru și în acțiuni comunitare? Pregătirea mea este de profesor și am predat timp de 16 ani. În tot acest timp, m-am implicat în teatru, deși nu simțeam efectele acestei implicări, eu fiind profesoară într-o zonă rurală foarte puțin vizibilă. Apoi…
de Valentina Iancu Proiectul documentar început de Vlad Petri în ianuarie 2012, materializat în filmul București unde ești? a avut premiera în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam. Ediția din 2014 a IFFR problematizează, printr-o selecție cinematografică și o serie de dezbateri foarte variante, realitatea socio-politică a Europei. Proteste sunt peste tot, indignarea clamată de Stéphane Hessel (Indignez-vous!,2010[1]; Engagez-vous!, 2012) a cuprins, pe fondul actualei crize, grupuri foarte mari din întreaga lume. Unde este România pe harta mondială a protestelor? Mișcările sociale au luat amploare la București în ianuarie 2012, când demisia lui Raed Arafat de la Ministerul…
Interviu cu Andrei Sever Bârzan, Andreea Eșanu, Alice Monica Marinescu „Nu mi-e ruşine să muncesc. Toţi avem dreptul să muncim pentru o bucăţică de pâine. Spăl şi wc-uri, predau şi la ore. Muncesc, nu fac niciun rău! În plus, îmi place să lucrez cu copiii, i-am iubit întotdeauna”. În 2007, povestea Rodicăi Sandu – femeie de serviciu la școala Telec din Bicazu Ardelean – a luat amploare în presă, accentul fiind pus pe degradarea sistemului de educație. Rodica Sandu a început să predea limba engleză în școala în care jumătate de catedră rămăsese neocupată, după ce a dat examen și…
”M-am gândit că, fiind actriță, artistă, pot să folosesc arta ca instrument în lupta mea”
Interviu cu Mihaela Drăgan (partea I) Mihaela Drăgan este actriță și dramaturg din București. A scris și joacă în Del duma. Vorbește-le despre mine, one-woman-show care documentează experiențele a patru femei rome (regia Liana Ceterchi, muzica Radu Captari). Spectacolul a fost realizat în regim independent și a fost jucat atât în spații de teatru din București, cât și în comunități locuite preponderent de romi din București și Cluj. (David Schwartz) Aș vrea să începem discuția de la spectacolul tău, cum ai pornit cercetarea pentru proiectul respectiv? Ideea spectacolului a pornit mai întâi de toate ca o necesitate aproape organică, aș…
Interviu cu Irina Vacarciuc Casa M este un spectacol de teatru care vorbește despre viața femeilor care au suferit de pe urma violenței în familie, bazat pe interviuri cu femei din localitățile rurale din Republica Moldova. Piesa (cu: Snejana Puica, Mihaela Strâmbeanu, Ina Surdu, Irina Vacarciuc, regia: Luminița Țîcu) a avut premiera în anul 2010, în Chișinău, și a fost jucată în peste 40 de sate și orașe mici din Republica Moldova. Am discutat cu Irina Vacarciuc (actriță de teatru independent din Chișinău) despre spectacol și despre experiența contactului cu un public nefamiliarizat cu piesele de teatru. În contextul în…
de Dan Gulea Hortensia Papadat-Bengescu este o prozatoare care și-a afirmat cu dificultate personalitatea artistică, cenzurată de o căsătorie cu un soț ce i-a dăruit 5 copii și foarte dese mutări prin orășele de provincie, după slujba-i de magistrat. La 36 de ani, după aceste maternități, debutează și se confruntă, așa cum s-a remarcat, cu alte două personalități masculine constrângătoare: criticul G. Ibrăileanu de la Viața romînească și E. Lovinescu, mentorul Sburătorului, ce i-au orientat substanțial scrisul și tematica. Recuperarea recentă a singurului text din afara influențelor falice, romanul Străina (editat în 2012, scris între 1942 și 1955), poate aduce…



