de Valentina Iancu

Proiectul documentar început de Vlad Petri în ianuarie 2012, materializat în filmul București unde ești? a avut premiera în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam. Ediția din 2014 a IFFR problematizează, printr-o selecție cinematografică și o serie de dezbateri foarte variante, realitatea socio-politică a Europei. Proteste sunt peste tot, indignarea clamată de Stéphane Hessel (Indignez-vous!,2010[1]; Engagez-vous!, 2012) a cuprins, pe fondul actualei crize, grupuri foarte mari din întreaga lume. Unde este România pe harta mondială a protestelor?

Mișcările sociale au luat amploare la București în ianuarie 2012, când demisia lui Raed Arafat de la Ministerul Sănătații a determinat un prim val de proteste împotriva clasei politice și a sistemului. București unde ești? urmărește dinamica grupurilor de protestatari, timp jumătate de an, până la referendum-ul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Vlad Petri a mers în această perioadă, cu camera în mână, printre oameni, a pus întrebări, a ascultat răspunsuri la întrebările altora, a asistat la neînțelegeri, nemulțumiri, certuri. Artistul înregistrează momentele care îi atrag atenția și reușește, din poziția naratorului, să rămână echidistant în fața provocărilor ridicate de diversitatea de opinii din piață. Este în mod evident preocupat de aspecte particulare, subiective, precum identitatea unor indivizi ca reprezentanți (sau nu) ai unui grup mic alături de care a ieșit în stradă. Cât de reprezentativi sunt acești oameni pentru protestele de la București este mai puțin relevant, filmul fiind mai degrabă concentrat pe revelarea individualului decât pe mișcarea de masă sau pe identitate colectivă. Filmul caută să surprindă felul în care se manifestă acești câțiva oameni în spațiul public, uniți aparent de o problemă comună, ce revendică aceste grupuri și ce le-a indignat. Vocile pe care le înregistrează sunt de multe ori contradictorii și acoperă o arie ideologică largă. Dihotomia stânga-dreapta este foarte vie. Piața universității din 2012 are ceva din Caragiale: tiparele locale, foarte ușor de identificat pentru toţi cei familiarizaţi cu contextul românesc.

Cele trei părți ale filmului documentează semiotica interacțiunilor umane, ceea ce permite spectatorului să-și facă o idee despre cum sunt unii protestatari români în spațiul public. În toată perioada urmărită în documentar, grupurile care trec prin piață se schimbă, sunt puțini cei care rămân pe poziții întreaga perioadă. Doar jandarmii sunt mereu prezenți, dar și atitudinea lor se modifică pe parcurs, în funcție de evoluția mutațiilor de pe scena politică. Dictatura indusă în ianuarie de jandarmerie prin violență și gaze lacrimogene s-a diluat până spre dispariție pe parcurs. Vedem astfel pe același ecran oameni indignați și implicați, care încearcă să-și exercite dreptul de a protesta și oamenii plătiți de partide să scandeze împotriva lui Băsescu. Vedem mai multe tipuri de discurs, unele dominante, altele ignorate și periferice: pare o micro-societate în toată diversitatea pe care o tolerează sistemul politic contemporan. Este un peisaj tragi-comic, în care personaje diverse se conturează pe fundalul zgomotos al unei mulțimi. Un aer de grotesc este dat de prezența pe fundal a Căruței cu Paiațe, odiosul monument ridicat din bani publici în fața Teatrului Național. Mi-a rămas întipărit pe retină grupul celor care scandau “București, unde ești?” sărind într-o îmbrățișare carnavalescă în apropierea Caragialiaei, scăldată în lumina reflectoarelor. Imaginile din film, frust-realiste, au un impact foarte puternic, invită la o privire speculativă și critică.

Vlad Petri a ales ca primul public să fie unul internațional, diferit de acela care va căuta tertipurile autohtone. Așadar, filmul se adresează oricui, deoarece funcționează perfect și fără recunoașterea unor elemente locale. Sunt diverse portrete-voci în mijlocul celor mai mediatizate evenimente sociale din ultima vreme: protestele. Sunt relevante aceste personaje deoarece România nu fusese așezată pe harta internațională a protestelor (amploarea a fost și incomparabil mai mică față de manifestările din Brazilia, Thailanda, Turcia sau Ucraina). Vocile protestatarilor români erau necunoscute, iar cei mai mulți vorbesc despre o problemă care stă la baza tuturor mișcărilor sociale din lume: sărăcia.

Întrebarea București, unde ești? pare, totuși, că ni se adresează nouă. Privirea mea asupra filmului, deși nu am luat parte la protestele din 2012 (absentă motivată), nu se poate opri la observațiile lui Vlad Petri. Având experiența altor proteste din București (cele legate de Roșia Montana, în special) filmul București, unde ești? îmi ridică niște semne de întrebare. Din interior, în energia și entuziasmul de moment, unele detalii sunt ignorate. Sunt detalii care mi-au atras atenția în București unde esti?: hora unirii în piața universității, drapele și costume populare, antifeminismul, scandările unioniste. Semne de naționalism precar, prezente constant în spațiul public autohton, trecute cu vederea, luate ca atare și tolerate în mijlocul mulțimii de dragul unui scop comun. Eu nu cred că scopul scuză mijloacele.

București, unde ești? va avea avanpremiera în România în cadrul festivalului One World Romania și premiera la TIFF (Transilvania International Film Festival).