de Bogdan Georgescu (fragment din lucrarea de doctorat Teatrul Comunitar și Arta Activă, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, București. Data susținerii – 28 iunie 2013) Distribuția spectacolului: Emilian Crețu, Veaceslav Sambriș, Ina Surdu, Doriana Talmazan și Irina Vacarciuc. Producători: Nicoleta Esinencu și Nora Dorogan. Premiera a avut loc la data de 20 iunie 2011, la Teatrul Spălătorie, Chișinău, Moldova. ROGVAIV este un spectacol-document despre intoleranța exprimată public, deschis, fără niciun fel de control, responsabilitate sau rușine, de către lideri de opinie și personalități ale vieții publice din Republica Moldova 2011. Dacă în 1864, prin Codul Penal…
Ce tip de istorii recente abordează teatrul documentării realităților adesea expulzate din teritoriul „adevărului istoric” unic? Cum abordează și cum interpretează discursul teatral diferite contexte istorice, accesibile prin intermediul documentelor scrise, arhivelor sau al istoriilor orale? Cum sunt teatralizate istoriile recente incomode, nefiltrate unilateral, problematizante din punct de vedere politic, și care sunt perspectivele performative prin care sunt expuse? În ce măsură demersuri artistice de chestionare a istoriilor recente ajung să legitimeze strategii politice mainstream, întărind astfel narațiunea dominantă? Tema numărului 7 din Gazeta de Artă Politică – Teatrul istoriilor recente – are în centru o serie de evenimente controversate,…
Interviu cu Adrian Newell Păun Adrian Newell Păun s-a născut în 1958 în București. Este grafician și militant pentru drepturile homosexualilor. În clasa a opta a desenat pe tablă o caricatură anti-sovietică. A fost reținut de Brigada de Moravuri a Miliției București pentru homosexualitate, în timp ce încerca să „agațe” într-un wc public un milițian în civil. A încercat să semneze adeziunea sa la SLOMR (Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România), însă a fost împiedicat de Securitate. În 1979, a fost obligat să renunţe la cetățenia română (pe care a redobândit-o în 1996). În 1980, a plecat în SUA…
de Mihaela Diana Crăciun Egalitatea de gen nu a părut nicicând a fi mai aproape. Pare atât de aproape încât e aproape reconfortant: nu mai trebuie să luptăm pentru ea, să o chestionăm. Suntem libere și atât. Pentru că merit(ăm). Discursul mainstream de astăzi ne spune că ne bucurăm de o libertate sexuală inimaginabilă până acum, echivalentă a emancipării feminine și a reușitei egalității de gen. În schimb, conform Natashei Walters, acest discurs este, de fapt, bazat pe conceptul hipersexualizării identității feminine ca fundament al societății consumeriste și al reproducerii raportului de dominație patriarhală. Femeia-obiect vinde. Nu doar obiecte, ci…
Interviu cu Adrian Schiop Adrian Schiop (n. 1973, Porumbacu de Jos, județul Sibiu) a absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației în cadrul Universității „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca și a urmat studii de masterat în lingvistică la Facultatea de Litere a aceleiași universități. În 2013, a încheiat un doctorat pe tema manelelor la Școala Națională de Studii Poltice și Administrative din București. A lucrat ca profesor de limba și literatura română (1997-2001, Liceul Industrial Tehnofrig din Cluj-Napoca), zugrav (2002, Paintech LTD din Auckland, Noua Zeelandă) și jurnalist (2004-2010, Evenimentul zilei, România liberă). A debutat în revista Fracturi (2002) și a…
de Irina Costache Am cunoscut-o pentru prima dată pe Nina Cassian din volumele Memoria ca zestre. Din notele de jurnal împrăștiate peste jumătate de secol, mi-am construit-o drept un fel de ideal feminist-poetic. Nina Cassian îmi părea o femeie liberă, deschisă experimentului (fie el poetic, politic sau amoros), o femeie dedicată meseriei și muncii sale (poate singura femeie despre care să fi aflat că își umplea tot timpul cu scris-citit-ul atât de prezent în viața intelectualilor bărbați) și nu în ultimul rând, o femeie sinceră cu ea însăși. În mod cert, ar spune criticii, Nina Cassian și-a permis multe și…
de Mihaela Michailov Spectacolul Dumnezeu iubește, după textul autoarei ruse Zlata Demina, regizat de Ioana Petre în cadrul „Laboratorului de noapte” de la Teatrul Bulandra, e un fel de moarte lentă a doamnelor Lăzărescu. Patru femei însărcinate împing prezentul speranței că vor naște cât mai repede în apropierea unui viitor suspendat, franjurat în fâșii de incertitudine. Patru femei, înghesuite într-un salon de spital, îmbibate în transpirație, epuizare și vise, gâtuite de plâns și de frică, stau și-așteaptă. Poate le bagă cineva în seamă. Poate le cheamă cineva să nască. Poate le aude cineva când strigă după ajutor. Poate asistenul-fantomă care…