Apel la solidaritate internațională cu femeile bulgare, pentru un viitor protest din Sofia, Bulgaria
Gazeta de Artă Politică
„Istoria (Nu) Se Repetă” – istorie speculativă și docu-ficțiuni care rescriu istoria tranziției în România dintr-o perspectivă emancipatoare.
Sperăm că refuzul nostru va atrage atenția organizatorilor și a publicului larg asupra urgenței de a expune adevăratele și cele mai urgente probleme ale locuirii din România.
Toate reprezentațiile din toamnă s-au jucat cu casa plină
de Manuel MIREANU Strada m-a-nvățat să fiu și vagabond și domn Dacă faci 16 stai chill că nu te torn la gardă Da’ tot îți pun dinții pe beton1 În Timișoara, denunțarea persoanelor defavorizate a devenit un act de civism. Denunțurile sunt incitate de poliție și de o serie de panici urbane precum hoții de buzunare sau invazia refugiaților. Cei care denunță sunt considerați adevărați justițiari și campioni ai civismului, adevărate modele de comportament occidental. Asistăm astfel la un nou tip de civism, în care denunțătorii își revendică o formă de justiție care oprimă anumite categorii care nu se conformează standardelor…
Am început să lucrăm împreună pornind de la această intuiţie că arta ar trebui să fie un instrument de analiză, reflecţie și acţiune asupra realității. Acest fir ne-a condus practica în toţi aceşti ani, în care am creat conținuturi și infrastructură pentru spații de artă, am scris diverse texte și cărți cu utilitate pedagogică, am făcut lucrări de artă și acţiuni care nu și-au dorit să se integreze și să se catalogheze ca fiind artă sau atitudine civică.
În cei trei ani și ceva de la înființare, Replika a ieșit din teatru și-a intrat în multe școli și licee.


