Acasă Opinie Denunțarea indezirabililor: noul civism timișorean

Denunțarea indezirabililor: noul civism timișorean

de Gazeta de Artă Politică

de Manuel MIREANU

Strada m-a-nvățat să fiu și vagabond și domn

Dacă faci 16 stai chill că nu te torn

la gardă

Da’ tot îți pun dinții pe beton1

În Timișoara, denunțarea persoanelor defavorizate a devenit un act de civism. Denunțurile sunt incitate de poliție și de o serie de panici urbane precum hoții de buzunare sau invazia refugiaților. Cei care denunță sunt considerați adevărați justițiari și campioni ai civismului, adevărate modele de comportament occidental. Asistăm astfel la un nou tip de civism, în care denunțătorii își revendică o formă de justiție care oprimă anumite categorii care nu se conformează standardelor de civilizație. De la denunțarea hoților de buzunare până la denunțarea corupților clasei politice nu este decât un pas mic. Așadar, denunțurile se alătură mișcării Rezist în re-consolidarea puterii represive ale statului român neo-liberal, în care sărăcia este o crimă.

Introducere: despre denunț

Acest text nu este un denunț, este o analiză2.

Denunțul este o practică larg răspândită istoric și geografic în timpurile moderne. De obicei definit ca fiind comunicarea cetățenilor către stat sau altă autoritate, conținând acuzații de fapte ilegale sau greșite comise de alți cetățeni, instituții sau persoane publice, denunțul poate include solicitarea pedepsirii celor denunțați3. De la Republica Venețiană4, trecând prin denunțarea anti-semitismului guvernului de către Zola5 și până la extinsa cultură a turnătoriei securistice, denunțul ia diferite forme și poate traversa spectrele ideologice.

În România denunțul a fost rareori analizat ca practică instituționalizată sau cotidiană. Este un loc comun că regimurile dintre 1945 și 1989 au abuzat de denunțurile populației pentru a-și întări propriul aparat represiv și pentru a-și extinde controlul. Studiile despre Securitate și crimele sale nu omit să precizeze rolul denunțurilor extrase voluntar sau nu de la cetățeni, deși nu există un consens în legătură cu importanța primară a acestora în solidificarea represiunii poliției secrete6. Există totuși opinia generalizată, anecdotică sau nu, că românii ar fi un popor de turnători, și că deci denunțul ar fi o practică uzuală în societatea românească, indiferent de perioada istorică analizată7.

Refugiați, cerșetori și alți indezirabili: timișorenii sesizează poliția

zambilici roIndezirabilii Timișoarei”, Sursa foto zambilici.ro

Citind comunicatele de presă ale Poliției Locale din Timișoara din ultimii doi ani, am observat un fenomen oarecum nou și intrigant: accentul pus pe „sesizările populației” în mai toate aceste comunicate. Nu doar că Poliția face necontenit apel la populație să notifice autoritățile atunci când observă vreo neregulă – dar există o majoritate covârșitoare a acțiunilor represive ale Poliției – evacuări, alungări, ridicări, arestări etc. – care vin „ca urmare a sesizărilor cetățenilor”.

Fenomenul arată cât de strânsă este colaborarea populației Timișoarei cu Poliția în direcția suprimării grupurilor sociale indezirabile. Complicitatea timișorenilor cu autoritățile spune un lucru esențial pentru înțelegerea etosului contemporan în urbea de pe Bega. Denunțul este văzut ca un act de civism, un act prin care timișoreanul își îndeplinește datoria cetățenească. Mai mult, denunțul este văzut ca un gest mic dar important pentru a reașeza Timișoara în galaxia orașelor europene civilizate (Viena, Munchen, Milan). De la telefoane anonime date Poliției și până la cetățeni justițiari care duc adevărate campanii în mediul online, denunțul în Timișoara este ridicat la rang de practică civilizatoare, în ton cu alte mari acte similare, cum ar fi Revoluția din 1989, sau Proclamația de la Timișoara.

Sesizările timișorenilor cu privire la grupurile sociale marginalizate au avut cu predilecție tema lipsei curățeniei și a deficitului de imagine pe care aceștia îl aduc. Astfel, spre sfârșitul lui 2016, organele au intervenit într-o piață de mărfuri din centrul orașului, unde „au existat, de-a lungul timpului, numeroase sesizări de la cetățeni referitoare la aspectul inestetic, neîngrijit, prezența persoanelor fără adăpost, modul în care se desfășoară actele de comerț, precum și faptul că toate acestea aduc prejudicii de imagine orașului nostru”8. Mizeria creată de oamenii străzii creează disconfort, lucru reclamat fără pregetare de cetățeni9. Aceeași stare de disconfort este cauzată și de persoanele fără adăpost din centrul orașului care „apelează la mila publică [și] consumă alcool”10 sau de cele dintr-un parc central care „se ascund în vegetație” și „care peste zi ies și cerșesc, creând disconfort trecătorilor”11. Poliția timișoreană a intervenit prompt pentru a „asana cuiburile de cerșetori și a combate iremediabil acest fenomen”12.

Tema mizeriei care creează disconfort arată un prim motiv al denunțului civic în Timișoara. Denunțul vine ca urmare a unei strâmbături din nas a timișorenilor, care sunt deranjați de imaginea sărăciei și iritați de apelurile insistente ale cerșetorilor. Faptul că acea piață și acel parc nu sunt doar spații centrale, dar se și află în vecinătatea noului City Business Centre13, subliniază contrastele economice și sociale dintre utilizatorii centrului, și nevoia de a gentrifica acest spațiu. Totodată, denunțul vine și ca urmare a unei îndoieli timișorene că aceste disconforturi pot merge mână în mână cu imaginea lustruită a Timișoarei ca oraș de cinci stele14.

2Piața 700 și City Business Centre, Sursa foto www.ratt.ro

Cealaltă temă a denunțurilor timișorenilor este legată de infracționalitatea oamenilor străzii. Încă de la începutul lui 2016, Timișoara a fost asaltată de panica hoților de buzunare din tramvaie și troleibuze. Din ce în ce mai mulți cetățeni au început să semnaleze persoane care jefuiesc călătorii în mijloacele de transport în comun și au început să pună presiune pe autorități pentru a stopa acest fenomen. Cum reacția autorităților a întârziat să apară, lucrurile au degenerat într-o adevărată isterie urbană, în care hoții de buzunare au devenit una din principalele probleme ale orașului15. Voi analiza mai jos această panică; pentru moment e suficient de menționat că Poliția Locală Timișoara a început să dea atenție valului de sesizări împotriva hoților de buzunare. În această direcție, în mai 2017, organele de poliție au demarat o „acțiune amplă” în mijloacele de transport în comun, în urma căreia s-au aplicat 25 de amenzi pentru diverse acte care lezau ordinea publică. Persoanele care au fost denunțate ca fiind hoți de buzunare au fost duse la secție dar nu au putut fi sancționate pentru vreo infracțiune16. Totuși, autoritățile nu s-au lăsat descurajate și au decis să organizeze periodic asemenea acțiuni, „bazându-se și solicitând sprijinul populației în probarea faptelor” ilegale17.

În fine, o a treia temă a denunțurilor făcute de timișoreni o reprezintă panica ce s-a creat în jurul refugiaților care și-au găsit adăpost în orașul de pe Bega sau au fost adăpostiți cu forța în Centrul de Tranzit de acolo. Situațiile de panică urbană au început să apară încă de la începutul lui 2016, când câțiva timișoreni au sesizat un grup de „imigranți extrem de agresivi” care umblau noaptea prin centrul orașului. Acest fapt a alimentat o serie de reacții anti-refugiați în rândul cetățenilor18. Grupul de agresivi trăia însă într-un regim cvasi-carceral în Centrul de Tranzit, astfel încât nu au mai apărut pe străzi, iar pentru încă un an orașul a putut dormi, fiind liniștit că printre străinii care îl asaltează nu se află și refugiați puși pe război islamic.

În vara lui 2017, Poliția Locală Timișoara a cheltuit aproape 30.000 de euro pentru achiziționarea unei șalupe cu care să patruleze pe Canalul Bega19. La scurt timp după această achiziție au început să apară și rezultatele: în iulie 2017, polițiștii navali timișoreni au observat un grup de persoane care încercau să se ascundă sub un pod. Comunicatul de presă menționează cu candoare că „polițiștii locali au efectuat manevrele de acostare la mal și s-au deplasat spre bază podului pentru a identifica persoanele”, care s-au dovedit a fi din Iran și Kurdistanul irakian20.

3Șalupa Poliției Locale Timișoara, Sursa foto ŞtirileProTV

Primul grup de refugiați care încercau să tranziteze România, fără să fie mutați în Centrul de Tranzit, fusese descoperit în oraș cu câteva săptămâni în urmă, într-un parc central, însă atunci Poliția Locală a anunțat aceasta mai degrabă ca o curiozitate, spre finalul unui comunicat de presă21. De la acțiunea șalupei însă, poliția a început să anunțe tot mai frecvent asemenea descoperiri. De cele mai multe ori, limbajul folosit în comunicatele care anunțau ridicarea grupurilor de refugiați este mărturie a atitudinii inerent suspicioase și rasiste a organelor de ordine: în august 2017 ele au depistat „un grup de persoane cu bagaje care stăteau pe o bordură”22; tot în august, un refugiat a fost arestat pentru că asupra lui s-a găsit „o cantitate de substanță despre care există suspiciunea că face parte din categoria drogurilor de mare risc”23; în octombrie, cinci refugiați au fost depistați stând „pe o bancă din campus”, în Complexul Studențesc24; în noiembrie, doi bărbați au fost reținuți în centrul orașului pentru că „păreau a fi migranți”, „aveau bagaje la ei [și] păreau debusolați”25; câteva zile mai târziu, polițiștii au depistat 17 „persoane din categoria migranților”, care „au încercat să se adăpostească sub pod și să facă focul pentru a se încălzi”26.

Fără refugiați în noua capitală culturală europeană!

Panica urbană s-a generalizat cu iuțeală la sfârșitul verii lui 2017, fiind alimentată constant de descoperirile Poliției Locale. Presa a preluat masiv știrile despre refugiații găsiți de poliție, transformându-le în articole senzaționale, ca și cum orașul de pe Bega ar fi fost supus unei adevărate invazii a străinilor nedoriți27. Reacția cetățenilor activi ai Timișoarei nu a întârziat să apară. La începutul lui septembrie 2017, un sportiv timișorean a decis să alerteze autoritățile cu privire la un grup de 15 cetățeni irakieni care se ascundeau într-un parc central28. Acest sportiv, numit Ștefan Cojocnean, și-a creat o reputație din denunțarea refugiaților, fiind „mai eficient decât SRI”29. În cuvintele unei editorialiste locale, el „nu are liniște, vede și se alarmează, ca un bun timișorean, el sună la poliție, apoi, poliția la SRI”30. Alți cetățeni i-au urmat exemplul și au început să vâneze grupurile de refugiați. În octombrie 2017, Poliția a ridicat 11 migranți care fuseseră denunțați de timișoreni pentru amenajarea de corturi pe un teren de la marginea orașului31.

Din 2017 și până în prezent, sesizările timișorenilor au stat la baza a numeroase astfel de represalii. Denunțurile nu sunt doar acte discursive, ci au efecte concrete în viața de zi cu zi, traducându-se în operațiuni opresive prin care oamenii din categorii sociale marginalizate ajung – deseori în toiul iernii – fără niciun adăpost deasupra capului. În martie 2017, „ca urmare a unei sesizări”, au fost evacuați 4 adulți și 7 minori, care „şi-au improvizat o colibă pe lângă care au strâns o cantitate însemnată de deșeuri”32. Această evacuare forțată operată de Poliția Locală a Timișoarei ca urmare a denunțurilor cetățenilor nu a fost un caz izolat. O lună mai târziu, au fost evacuați alți 7 minori și 5 adulți, parte dintr-un grup de „nomazi” care „se deplasau cu căruțele” și care „s-au aciuit” pe un teren viran. Comunicatul de presă al Poliției menționează că acțiunea s-a produs „ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni care reclamă disconfortul și mizeria făcute de persoanele care locuiesc în corturi și colibe improvizate”33. În iunie 2017, „un cetățean a sesizat existența unei tabere de nomazi pe un teren viran”, iar în urma acestui denunț, 6 persoane au fost alungate și sancționate34. În aceeași perioadă au fost evacuate și sancționate 3 persoane dintr-un parc central. Acestea au fost denunțate că se ascund „în vegetație” și creează „disconfort trecătorilor”35.

De la începutul acestui an, deși legea interzice evacuările pe timp de iarnă, Poliția Locală Timișoara a organizat trei acțiuni de evacuare, toate trei fiind făcute în urma unor denunțuri de la populație. În 10 ianuarie, 8 persoane au fost alungate dintr-un imobil „în care s-a semnalat faptul că s-au adăpostit oameni ai străzii”36. Spre sfârșitul aceleiași luni, 17 persoane, din care 10 minori, au fost evacuate din locuințe improvizate pe un teren „unde existau sesizări că persoane fără adăpost și-au improvizat locuințe”37. În 30 ianuarie, Poliția anunța alte două evacuări, una a 2 persoane care „au fost sesizate […] improvizându-și colibe”, iar alta a 8 persoane care au fost denunțate că s-au adăpostit într-un depozit, unde „făceau mizerie”38. În toate aceste cazuri, sesizările din partea cetățenilor au vizat nu numai prezența oamenilor fără adăpost, ci și mizeria pe care aceștia o produceau și care în mod evident deranja sensibilitatea bunilor gospodari ai capitalei culturale europene.

De la denunț la vigilantism: justițiarul Cristi Brâncovan

Figura centrală a civismului timișorean definit prin denunț este Cristi Brâncovan. Această centralitate se datorează nu doar faptului că a fost printre primii care au generat panica în legătură cu hoții de buzunare din mijloacele de transport în comun, dar mai ales faptului că demersurile și denunțurile sale au beneficiat de o atenție specială din partea presei și a autorităților. Brâncovan este îndeaproape asociat cu grupul de suporteri ai clubului de fotbal Politehnica Timișoara, grup al cărui lider a și fost39. Din această poziție, a susținut intens și vocal poziția suporterilor Politehnicii, care au pledat în repetate rânduri în favoarea asocierii dintre echipa de fotbal și imaginea Timișoarei ca oraș vestic, civilizat și cu o anume cultură și tradiție. Astfel, Brâncovan a fost văzut încă dinaintea campaniei sale împotriva hoților de buzunare ca fiind „o voce puternică a societății civile” locale40. Trebuie menționat aici că suporterii Politehnicii Timișoara au flirtat puternic în ultimii ani cu elemente din extrema dreaptă. Unul din liderii galeriei, Goran Mrakic41, a inițiat și condus portalul ultra-naționalist de știri frontpress.ro acum desființat42.

În aprilie 2016, Brâncovan s-a înarmat cu un megafon cu care s-a plantat în stația de tramvai dintr-una din piețele centrale ale orașului și, timp de câteva ore, a avertizat trecătorii că prin tramvaie operează hoți de buzunare. Discursul său pleca de la mențiunea că Timișoara este „un oraș nesigur” în care autoritățile, inclusiv poliția, nu fac nimic pentru a ameliora situația gravă cauzată de hoții de buzunare, care fac „mii de victime lunare”43. A îndemnat de-asemenea la soluții care implică autoritățile, astfel încât nimeni să nu ajungă în situația de a-și face „dreptate cu bâta”.

renasterea roBrâncovan în aprilie 2016, Sursa foto renasterea.ro

Chiar dacă în acel moment nu s-au aflat mulți adepți ai acestui demers, grație campaniei începută pe facebook, Brâncovan și-a găsit în scurt timp mii de susținători în cruciada sa anti-delicvență. Pe pagina proprie, timișoreanul a început să publice fotografii și filme cu „hoții de buzunare”, în care apăreau diverse persoane bănuite sau condamnate de furturi44. Într-o adevărată expoziție a denunțului, pagina oferea publicului numele întreg, adresa și cazierul tuturor acestor persoane45. La fel ca în alte cazuri, dreptul la intimitate este încălcat în cazul persoanelor din anumite categorii asupra cărora planează o suspiciune; cum am scris și în alte locuri, imaginile fotografice servesc la a ilustra vizual delicvența și dezordinea, și la a transforma suspiciunea în condamnare46. Rolul imaginilor este de a evoca emoții, iar, în acest caz, galeria de fotografii a lui Brâncovan a cauzat furie și panică în rândul timișorenilor.

Persoanele ale căror fotografii au fost publicate par a fi în totalitate de etnie romă47. Cetățeanul Timișoarei a infirmat în repetate rânduri că demersurile sale ar avea un caracter etnic și a fost mereu foarte atent să nu poată fi atacat drept rasist48. Cu toate acestea, consider că publicarea imaginilor persoanelor incriminate contribuie semnificativ la rasismul deja puternic prezent în sfera publică timișoreană. Acest lucru se poate observa foarte bine în conținutul comentariilor la postările online, de la îndemnuri la genocid sau deportare, până la evocarea unor figuri precum mareșalul Antonescu sau Corneliu Z. Codreanu. Comentariile – pe care nu le mai reproduc aici – identifică în mod explicit persoanele rome ca fiind cele care săvârșesc furturile din tramvaie și troleibuze. De-asemenea, același caracter rasist al demersului anti-furt poate fi determinat și din referințele repetate ale presei la „clanurile de Romi” care au fost „deconspirate” de Brâncovan49.

Justițiarul timișorean nu acționează singur. El este însoțit de un grup de prieteni, care fac și ei parte din galeria echipei de fotbal a orașului. Într-o știre televizată în care apar diverse amenințări la adresa lui, Brâncovan declară că „nu mi-e teamă pentru mine – în spatele demersului mai sunt și alți susținători și, ori de câte ori am apelat pentru acțiuni în stradă, nu am mers singur”50. În cadrul acțiunii cu megafonul, a fost însoțit de o „patrulă Druckeria”51, care a și „verificat ca în tramvaie să nu fie hoţi”52În legătură cu acest grup, Brâncovan a declarat că „[s]unt oameni care mă sprijină, pentru că hoții pot deveni adesea agresivi. Am ferma convingere că sunt înarmați cu arme albe, iar cei care mi se alătura o fac doar pentru a mă apăra”53În iarna lui 2016, grupul justițiar de „zdrahoni din galerie”, cum sunt numiți de presă53, s-au filmat lovind un bărbat și o femeie într-o stație de autobuz, pe motiv că figurau pe lista suspecților de hoți de buzunare54. Astfel, acțiunile lor se pot înscrie în categoria vigilantismului – indivizi sau grupuri care decid să ia legea în mâini și să-și facă singuri dreptate.

Departe de a fi un fenomen istoric circumscris zonelor și perioadelor în care puterea statală nu e destul de puternică pentru a-și asigura monopolul asupra violenței, vigilantismul este un fenomen în creștere în Europa zilelor noastre. Mai mult, departe de a fi un fenomen neutru din punct de vedere politic, vigilantismul contemporan european ia deseori forme de violență rasială și xenofobă împotriva categoriilor considerate drept periculoase de către o comunitate privilegiată55.

Eroul așteptat de toți

Acțiunile vigilantiste au drept motor percepția unei incapacități a autorităților de a gestiona situația creată de hoții de buzunare. Din acest construct discursiv, denunțătorii timișoreni își clădesc o întreagă narațiune despre corupția statului, care e principala cauză a lipsei de siguranță creată de hoți56. În primăvara lui 2016, Brâncovan a ținut un discurs la megafon în fața sediului Poliției Timișoarei, în care soma instituția să acorde mai puțină atenție intereselor obscure și să rezolve problema hoților57. În cadrul protestelor anti-corupție Rezist de un an mai târziu, el s-a numărat printre principalii organizatori ai mitingurilor din Timișoara, a fost unul dintre cei mai vocali participanți și critici ai legii grațierii și a articulat în mod explicit legătura strânsă dintre hoții de buzunare și „hoții din parlament”58.

5Mascații lui Brâncovan, Sursa foto observator.tv

La o privire mai atentă însă, relația lui Brâncovan cu poliția este ceva mai complexă. La începutul demersului său el a recunoscut în câteva rânduri că o bună parte din informațiile despre persoanele ale căror fotografii le publică sunt obținute „inclusiv cu ajutorul unor oameni ai legii”59. De altfel, poliția nu a fost întru totul surdă la demersurile lui, așa cum se lamenta acesta inițial. În primele luni de la începerea campaniei din mijloacele de transport, poliția a evacuat o familie care se adăpostise într-o clădire abandonată de la marginea orașului60. Cu câteva zile în urmă, Brâncovan postase o înregistrare video în care el vorbea cu copiii acelei familii acuzându-i că i-ar fi jefuit nevasta61. Într-o altă înregistrare video aflată pe pagina personală de facebook, Brâncovan se filmează pe el și prietenii lui – aceștia din urmă ascunzându-și fețele sub măști – hărțuind trei persoane într-un autobuz pe care le acuză că ar fi hoți de buzunare. Aceștia sunt intimidați, coborâți din autobuz și predați poliției, care nu pare să chestioneze în niciun fel acțiunile trupei de vigilanti mascați. În afară de o amendă pentru tulburarea liniștii publice primită în aprilie 201662, Brâncovan nu a fost sancționat în niciun fel pentru acțiunile sale de hărțuire, intimidare și violență.63

De doi ani de când și-a început demersul, singurul care l-a criticat a fost primarul Timișoarei64. În rest, există un consens generalizat în presă și în opinia publică locală că acțiunile justițiarului sunt acceptate și binevenite. Într-o situație inedită de legitimitate în ilegalitate, cetățenii de pe Bega aplaudă la scenă deschisă spectacolul eroului lor. De la miile de simpatizanți de pe contul său de facebook, și până la persoanele din mijloacele de transport care îl laudă când acesta hărțuiește suspecții și îi predă poliției, bunii orășeni nu scapă niciun prilej de a elogia un astfel de civism. Au existat numeroase cazuri în care diverși timișoreni au și dat o mână de ajutor pentru prinderea hoților65. De-asemenea, presa locală și națională a folosit în unanimitate titluri și formulări elogioase, uneori de un hiberbolism ridicol66. Există un consens că acțiunile sale de denunț, demascare, intimidare și ocazional violență constituie un exemplu lăudabil de civism tipic timișorean. Într-o apologie a acestui civism, o jurnalistă locală declară că „spiritul civic transformă orașul într-unul demn de numele și renumele său”67.

În cele din urmă, și primăria a început să legitimeze aceste acțiuni. La sfârșitul lui 2017, Primăria Timișoarei a anunțat că va evacua o familie de romi care trăiește într-o locuință socială dintr-un cartier istoric68. Membri ai acestei familii au fost în repetate rânduri denunțați ca hoți de buzunare. Într-un schimb de replici filmat, Brâncovan îl trăgea de mânecă pe primar pentru că nu a evacuat hoții din imobilele primăriei. În mod abil, edilul a jucat cartea anti-rasismului, menționând că o capitală a culturii nu poate lua „măsuri care sunt încadrabile la rasism”69. Aici, din nou, ceea ce este legitim nu este legal, iar discursul anti-rasist se dovedește în final a fi doar o perdea de fum: „Nicolae Robu a recunoscut că nu este moral ca oameni care vor să muncească și ar avea dreptul să beneficieze de o locuință de la primărie să nu o primească, iar romii care trăiesc din furturi să stea în ea liniștiți”. „De acord [cu Brâncovan], dar noi trebuie să aplicăm legea. Nu putem să acționăm abuziv că știm noi ce-i bine să facem. Trebuie să facem ce ne permite legea”, a mai subliniat Nicolae Robu70. La data scrierii acestui text, nu s-a produs încă nicio evacuare, dar este probabil doar o chestiune de timp până când autoritățile vor da ascultare justițiarului de pe Bega.

Conlucrarea dintre denunțători și administrație pentru evacuarea oamenilor din locuințele sociale dovedește consensul timișorenilor în legătură cu necesitatea pedepsirii suplimentare a hoților asociați cu etnia romă. De asemenea, arată și cât de largă este legitimitatea pe care și-a câștigat-o vigilantismul în oraș, prin denunțuri. Această legitimitate nu este doar discursivă – ea are efecte concrete: represalii în serie asupra anumitor persoane și categorii sociale – în special cele aflate la marginea socială și economică a ordinii citadine. Cristi Brâncovan nu este doar un agitator care strigă lupul!, ci un factor de decizie important în oraș. Prin denunțurile sale, el stabilește cine este vinovat și cine nu, cine trebuie exclus și pedepsit, și cine merită aplauze pentru că este un cetățean bun. El este mai presus de legi pentru că pretinde a reprezenta o moralitate atemporală – aceea a civismului, a bunului mers al urbei.

Denunțul ca act civic: un bun cetățean e un bun turnător

Conceptul de civilizare și cel de poliție sunt strâns și intim legate. Această legătură este mărturisită în limba franceză, locul de naștere al amândurora, unde policer înseamnă în același timp a civiliza cât și a face treaba poliției. Dar legătura este și mai strânsă decât atât. Locul în care s-a născut civismul este Orașul ordinii burgheze ca formă specifică de organizare teritorială, economică, politică și socială. Mă refer la orașele din Europa Occidentală și Centrală din secolele XVII – XVIII, în care loialitatea față de urbe începea să devină complementară loialității față de rege. Aceste orașe constituie nu doar un spațiu rezidențial, ci în primul rând fiecare oraș este o piață publică unde se tranzacționează și care are nevoie de o infrastructură specifică ce-i permite funcționarea eficientă. În acest context al orașului ca aglomerare de mărfuri și comercianți, poliția apare ca o instituție necesară pentru organizarea teritoriului urban în scopul apărării și eficientizării fluxurilor economice. Poliția este condiția de existență a urbanității capitaliste71.

În România post-decembristă, Timișoara a beneficiat mereu de imaginea unui oraș-model, ai cărui localnici au dat întotdeauna dovadă de un spirit democratic excepțional. Locul mai multor premiere de inovație urbanistică72, orașul de unde a început Revoluția din 1989 a fost apoi considerat un exemplu de multiculturalitate și toleranță, iar toate aceste realizări au fost încununate cu titlul de capitală culturală europeană în același an în care Brâncovan își începea campania73.

Dincolo de această imagine idealizată și reproducerea ei ritualică în mentalul colectiv, poliția întreprinde o serie de practici de excludere74 care sunt legitimate de interese financiare și politice75. Timișoara este un oraș în plin proces de gentrificare, în care capitalul dezvoltă nu numai infrastructură, ci și o clasă economică și politică de orășeni cu priorități ce merg dincolo de venituri ridicate. Timișorenii dezirabili își doresc statut, prestigiu și recunoaștere, și în același timp caută valori precum curățenia publică, siguranța pe străzi și în parcuri etc. Valori firești pentru cetățenii oricărui oraș democratic, s-ar putea spune. Valori firești, dar care în același timp stau prea puțin confortabil cu ideea de solidaritate sau cu cea că orașul ar putea fi al tuturor76.

Astfel că denunțurile timișorenilor împotriva hoților de buzunare, a oamenilor străzii, a cerșetorilor și a refugiaților nu vin nicidecum dintr-o poziție inocentă a cetățenilor preocupați de binele general al urbei. Denunțătorul nu este o persoană dezinteresată, fără interese politice sau rasiste, așa cum se pretinde neobosit. Niciun angajament în sfera publică nu poate fi neutru din punct de vedere ideologic sau al motivațiilor politice. Asta nu înseamnă neapărat că denunțătorii ar urmări o carieră politică. Dar discursul și practicile lor sunt clar țintite. Ele se înscriu pe niște poziții clare de privilegiu de clasă, etnie, educație – poziții de pe care acțiunile lor aparent inocente au efecte cât se poate de părtinitoare și angajate politic, de dreapta.

Noul civism în context național: criminalizarea sărăciei

Încă din 1975, suporterii echipei de fotbal din Timișoara erau lăudați pentru spiritul lor civic78. Timișoara continuă să fie leagănul unui nou tip de civism, îndreptat cu predilecție împotriva romilor, săracilor și a oricăror categorii marginalizate. Astfel, la începutul anilor 2010, în Timișoara se organiza anual un „marș împotriva mafiei imobiliare țigănești”, care atrăgea atenția asupra degradării clădirilor istorice din centrul orașului. Acest marș era organizat de grupările de extremă dreaptă Noua Dreaptă și Naționaliștii Autonomi79. Mai puțin explicită politic, Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei duce aceeași luptă împotriva clanurilor care cumpără clădiri vechi în Timișoara. Această asociație a trimis numeroase denunțuri și sesizări Primăriei și Poliției Timișoara, în care reclamau distrugerea parțială a unor monumente istorice cu proprietari de etnie romă80.

În această genealogie a civismului, implicarea lui Brâncovan în mișcarea Rezist nu este întâmplătoare. Denunțul este o interpelare a instituțiilor represive pentru ca ele să își facă datoria. Astfel, denunțătorii își revendică o formă de justiție care oprimă anumite categorii pentru că nu se conformează normativităţii civilizate, occidentale. În același mod, protestele revoluției luminii din 2017 au denunțat corupția ca o patologie, ca o infracționalitate ce trebuie pedepsită penal pentru a „curăța” țara de elementele retrograde, comuniste și non-occidentale81. Mișcarea Rezist a legitimat direct forțele represive ale statului în numele atitudinilor civice îndrumate de valorile clasei de mijloc82.

Acest nou civism se înscrie într-o mișcare mai largă de re-consolidare a autorității statului în dimensiunea sa represivă și nu socială. România neo-liberală a anilor 2010 este un stat care în relație cu grupurile sociale marginalizate își retrage constant sprijinul și își întărește exponențial dimensiunea militară și represivă83. Această represiune antagonizează și polarizează societatea între cei și cele care o duc bine și restul, care sunt lăsați fără nicio șansă la un trai decent, care sunt împinși la periferie84. Sărăcia este văzută ca o crimă și statul represiv își dă mâna cu protestatarii Rezist, consimțind că închisoarea este locul celor care nu întrupează și nu performează valorile civice. Mai mult, criminalizarea sărăciei se produce în paralel cu procese faraonice de gentrificare în marile orașe, prin care persoanele vulnerabile social și economic sunt evacuate, segregate și împinse la periferie85. Beneficiara gentrificării este, în mare parte, chiar clasa de mijloc antreprenorială sau angajată în corporații multinaționale, care propovăduiește discursul Rezist al noului civism.

Faptul că justițiarul timișorean folosește denunțul împotriva unor categorii marginalizate ca un element al acestui nou civism este perfect consecvent cu interesele sale structurale. Brâncovan nu este un caz excepțional, ci un simptom al unei transformări ideologice în care clasa de mijloc românească se aliază cu statul represiv și își revendică propriile definiții și practici de justiție. Această justiție nu este a tuturor, la fel cum spațiul public și infrastructura orașului nu sunt ale tuturor. Cetățenia devine un privilegiu și un premiu al celor care întruchipează și performează valorile civice consacrate: muncă, proprietate, venit, civilizare, antreprenorialitate, dar și origini etnice și rasiale sănătoase. Așa cum scrie Enikő Vincze, această subiectivitate a cetățeanului a fost reinventată, în paralel cu reafirmarea autorității statului de după 1989, atât prin discursuri naționaliste cât și prin discursuri europeniste și civilizaționale86. Ambele discursuri sunt prezente în acțiunile de denunț și în cele ale reprezentanților noului civism, fiind complementare.

Concluzie: cum ne opunem?

Discursul denunțurilor ca acte civice este foarte dificil de contracarat. Într-adevăr, cine ar vrea să ia poziție în favoarea unor răufăcători? Orice act de disensiune poate fi ușor respins ca fiind ne-civic. Orice acuzație de rasism cade în fața premisei că toți cetățenii sunt datori să respecte legea. Oricărei aluzii la discriminare de clasă i se poate răspunde cu argumentul că nu poți lăsa criminalii nepedepsiți.

Din aceste motive este foarte important să înțelegem cum funcționează criminalizarea sărăciei și a marginalității87. Orice discurs și practică fascistă poate fi mascată de liberalismul actelor civice. Aici stă cheia cinismului primarului Timișoarei, când a declarat că un oraș civilizat nu poate fi arena rasismului brut și explicit. Oamenii nu pot fi denunțați pe față pentru că sunt săraci, romi sau refugiați – ci trebuie portretizați ca reprezentând un pericol de securitate publică. Iar securitatea este o valoare prețuită mai mult decât incluziunea socială. În numele securității, forțele represive ale statului, împreună cu activiștii justițiari, au mână liberă împotriva tuturor celor care nu se înscriu în normele civice consacrate în România neo-liberală. Așa cum am mai scris, securitatea pe care ne-o oferă statul capitalist sub umbrela liberalismului legitimează cea mai atroce formă contemporană de extremism imaginabilă88.

Prin urmare, strategia unui discurs opozant ar putea fi tocmai deconstrucția securității ca mască a practicilor extremiste, violente și discriminatorii. Ceea ce ne oferă statul nu este pază și siguranță, la fel cum denunțurile nu sunt menite să ne facă tramvaiele mai sigure. Primatul securității maschează retragerea statului din sfera solidarității sociale și revenirea lui ca stat esențialmente represiv. Iar această represiune, odată confirmată și legitimată de civismul clasei de mijloc, devine de nestăvilit. Așadar, trebuie să refuzăm mărul otrăvit al securității pe care ni-l oferă statul represiv! Trebuie să ne ridicăm atunci când statul și aliații săi evacuează, arestează, închid, hărțuiesc și bat pe cele și cei care nu le sunt pe plac!

2 Mulțumesc Vedei Popovici și lui Alexandru Boguș pentru răbdarea și interesul cu care au citit, au comentat și mi-au oferit sugestii la redactarea acestui text.

3 Sheila Fitzpatrick and Robert Gellately (1996)‚ Introduction to the Practices of Denunciation in Modern European History, The Journal of Modern History, Vol. 68, No. 4, p. 747.

4 Laura Amato (2014), Anonymus denunciations in the republic of Venice, Acta Histriae, 22, 1.

5 Jaccuse…! (Wikipedia)

6 Vezi Cristina Vățulescu (2004), Arresting Biographies: The Secret Police File in the Soviet Union and Romania, Comparative Literature, Vol. 56, No. 3, în special nota 6.

7 Pentru o discuție aflată la granița dintre academic și editorial, vezi Stelian Tănase – Denunțul la români (9.09.2016).

9 Idem (27.04.2017)

10 Idem (10.05.2017)

11 Idem (15.06.2017)

12 Ibidem

13 City Business Centre este un complex de birouri premium inaugurat în 2014 pe ruinele unei foste fabrici de confecții de lângă Piața centrală de mărfuri (numită și Piața 700) din Timișoara. Are 43000 metri pătrați închiriabili și este finanțat de Nepi Rockcastle, aceeași companie imobiliară din spatele Mega Mall-ului din București şi Shopping City-urilor din Sibiu, Timișoara și Deva. Vezi și www.business-centre.ro/community.html

14 Sintagma „oraș de cinci stele nu se vrea a fi o doar metaforă, ci se bazează pe un program din anul 2000 al Ambasadei SUA la București, care acorda câte o stea în funcție de cât de mult facilitează o administrație locală procesul investițiilor străine. Astfel, cea de-a cincea stea se obține pentru „crearea unui ansamblu de clădiri și terenuri disponibile aflate în proprietatea și administrarea orașelor pentru oportunități de afaceri”. Vezi www.primariatm.ro/index.php?meniuId=2&viewCat=84&viewItem=62

17 Ibid.

21 Idem (15.06.2017)

22 Idem (03.08.2017)

23 Idem (21.08.2017)

24 Idem (26.10.2017)

25 Idem (09.11.2017)

26 Idem (10.11.2017)

32 Idem (24.03.2017)

33 Idem (27.04.2017)

34 Idem (16.06.2017)

35 Idem (15.06.2017)

36 Idem (10.01.2018)

37 Idem (22.01.2018)

38 Idem (30.01.2018)

45 Georgeta Petrovici – op.cit.

46 Gkresta and Mireanu (2016), Social Control in Times of Crisis: The Case of the Seropositive Persecuted Women in Greece, Radical Criminology, p. 234

51 Druckeria este o asociație informală a suporterilor timișoreni, care a pornit inițial ca un grup în cadrul galeriei echipei de fotbal Poli. Asociația are diverse proiecte de implicare civică și este în același timp asociată cu elemente mai radicale ale ultrașilor din Timișoara, organizând în fiecare decembrie marșul comemorativ Eroii nu mor niciodată. Cristi Brâncovan are calitate de membru în această asociație. Vezi și Cristina Tomescu – Eroii nu mor niciodată (debanat.ro, 16.12.2017) precum și Comunicat Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria (druckeria.ro, 6.06.2014)

53 Dani Oancia – op.cit.

53 Valentin Şchiopu – op.cit.

55 Am tratat mai pe larg fenomenul vigilantismului în Italia, Grecia și Ungaria în Manuel Mireanu (2015) Vigilantism and security: State, violence and politics in Italy and Hungary

56 Cum scăpăm de hoții de buzunare din Timișoara? (Opinia Timișoarei, 14.04.2017)

63 Pentru încă o înregistrare video a acțiunilor lui Brâncovan și a prietenilor săi de intimidare a hoților de buzunare, vezi și Trei hoț [sic] de buzunare au fost prinș [sic] într-un tramvai din Timișoara (Observator TV, 20.01.2017)

66 Cristian Brâncovan este „spaima hoților de buzunare”, „justiţiarul României” şi un „super-erou” al străzilor Timișoarei conform articolelor: Cum scăpăm de hoții de buzunare din Timișoara? – vezi nota 56, Un cetățean din Timișoara a pornit la vânătoare de hoți de buzunare din mijloacele de transport, (Observator TV, 25.01.2017), Un super-erou pe străzile Timișoarei. El îi vânează pe hoții de buzunare, (click.ro, 26.10.2016) (Articol preluat de pe Adevărul, cu titlu schimbat. Pentru articolul original vezi nota 59. Un alt jurnalist îl declara pe Brâncovan ca fiind „singura voce vocală” [sic] a societății civile”, Interviurile Timișoarei cu Cristi Brâncovan (Orașul Timișoara, 6.11.2017).

70 Idem

71 Acest paragraf face referire la cursul lui Michel Foucault din 5 aprilie 1978, publicat în Securitate, teritoriu, populație, Ed. Idea, Cluj, 2009, în special pp. 279 – 284

72 Premiere ale orașului Timișoara (timisoara-info.ro, n.d.)

73 Veda Popovici – De la mica Vienă la renăscuta europă (Gazeta de Artă Politică, 12.02.2017)

76 H.arta – Despre munca artistului/ei (Gazeta de Artă Politică, 12.01.2017)

80 Despre Turnulețele Bunului Simț și Dezbaterea Publică (Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei, n.d.)

81 The Light Revolution in Romania, (Crimethinc.com, 9.03.2017)

82 Florin Poenaru – Ceai sau cafea? (criticatac.ro, 1.02.2017)

83 Manuel Mireanu (2018), Security at the Nexus of Space and Class: Roma and Gentrification in Cluj, Romania, în van Baar, Huub, Ivasiuc, Ana, Kreide, Regina (Editori), The Securitization of the Roma in Europe, Palgrave, p. 124.

84 Banca Mondială a evidențiat în nenumărate rânduri că România are o rată însemnată a sărăciei: http://www.worldbank.org/ro/country/romania/overview#1

86 Enikő Vincze – op.cit.

87 Am scris mai multe despre mecanismele de incriminare aici, în cazul activiștilor de mediu în Incriminarea activismului de mediu în Europa, (criticatac.ro, 25.08.2014)

1 comentariu

v miercuri, 18 iulie 2018 - 15:18

Bun, pana la concluzie. Cum zice si articolul, practica denuntului are sens doar intr-o constructie institutionala anti-sociala mai ampla, in care functiile sociale a statului sunt erodate pana la disparitie si in care saracia este criminalizata. In aceasta logica, solutia nu poate fi una personala de rezistenta ci una politica/sociala de reconstructie a institutiilor sociale ale statului, cu toate contradictiile si problemele lor. Atunci cand vorbim de saracie, rezistenta poate fi un privilegiu pe care multi pur si simplu nu si-l permit. Sa nu cadem in capcana liberala care fetisizeaza saracia ca fiind parte din ecologia multi-culti a orasului. Problemele identificate de „justitiari” sunt probleme reale, dar care trebuiesc adresate intr-un cadru social mai larg. Sa nu uitam ca oricat de vestic s-ar crede Timisoara, e vorba tot de Romania si reflexele civilizatoare ale justitiarilor mascheaza in cele mai multe cazuri propria precarietate.

Raspunde

Lasă un comentariu