de Mihaela Michailov
Centrul de Teatru Educațional Replika s-a deschis pe 13 februarie 2015, după câteva luni de muncă intensă: amenajarea spațiului – a cărui istorie datează din 1903, când a adăpostit prima fabrică de pălării româno-italiană din București – curățenie la greu, discuții despre alegerea numelui, discuții despre chirie și cum și dacă vom fi în stare să o plătim, luat legătura cu prieteni care ar putea să se implice alături de noi în treburile mari și mici care urmau să fie făcute. Până la urmă, „with a big help from our friends”, lucrurile din jurul nostru au început, puțin câte puțin, să se miște, să „capete spațiu”, aerul a devenit mai respirabil, posibilitatea s-a apropiat de realitate. Au dispărut teancurile de DVD-uri cu celebrul meci Steaua-Barcelona, care zăceau pe o masă când am intrat în spațiu, pereții au început să arate a pereți, podeaua a podea, întâlnirile despre cum o să fie centrul le-au înlocuit pe cele pline de incertitudini.
Scaunele pe care stau azi spectatorii au fost donate, covorul de scenă a fost și el o donație, la fel și câteva reflectoare și multe altele. Centrul Replika, aflat pe strada Lânăriei 93-95, n-ar fi existat astăzi dacă oameni solidari cu tipul nostru de construcție și de angajament social și educațional nu s-ar fi mobilizat să ne dea o mână de ajutor. Dacă n-ar fi venit atunci când ne-a fost greu, atunci când am simțit că n-o să mai terminăm niciodată de scos apa după o inundație, de făcut curat după întinderea covoarelor de scenă, de frecat chiuvete și toalete etc. Dacă nu s-ar fi implicat și n-ar fi donat pentru acoperișul prin care ploua și pe care la început nici n-am îndrăznit să visăm c-o să-l avem gata. Într-un context în care spațiile independente se luptă constant cu precaritatea, instabilitatea și vulnerabilitatea, Replika a continuat să meargă mai departe pentru că în spatele multor acțiuni culturale au stat gesturi de generozitate și solidaritate.
Centrul Replika a apărut dintr-o necesitate pe care am resimțit-o acut în momentul în care am lucrat împreună și ne-am definit conceptual noțiunea de teatru educațional. Un teatru în care artiști/artiste și grupuri de tineri/tinere explorează împreună în spiritul unei educații non-ierarhice – dezvoltă scenariul în echipă, participă în egală măsură la structurarea spectacolului – realități sociale care au relevanță pentru ce trăiesc aici și acum. Teatrul educațional nu se limitează doar la lucrul cu grupuri de copii și adolescenți, ci implică tipuri diferite de inter-relaționare cu grupuri diverse.
În 2012 am început să lucrăm în cartierul Republica, la Școala Generală nr. 55, cu 30 de copii și adolescenți cu vârste între 9 și 13 ani. Ne-am dorit să facem o serie de ateliere de jocuri teatrale și de improvizație care să diminueze competiția și să dezvolte lucrul în echipă, solidaritatea de grup, atenția și empatia. Miza era să propunem un tip de demers teatral educațional care să fie fundamentat pe participarea copiilor și adolescenților la toate fazele procesului de lucru. Nu ne doream să-i folosim doar ca interpreți într-un show care să nu le aparțină, cu care să nu se identifice, de care să nu se simtă reprezentați. La finalul unui an și jumătate de muncă intensă, în care nu ne-am propus de la început să scoatem un spectacol, am creat Familia Offline, care a avut premiera la Teatrul Mic și a fost prezentat în 13 orașe din țară. După ce am jucat de câteva ori la Teatrul Mic, ni s-a spus că spectacolul e minunat, dar că teatrul nu și-l poate asuma, că nu poate intra în repertoriu pentru că e prea complicat, pentru că pe scenă sunt 9 copii, pentru că… Ne-am dat seama atunci, mai mult decât oricând, că pentru genul de activități pe care ni-l doream, pentru elaborarea unor proiecte educaționale emancipatoare e nevoie de un spațiu care să nu fie dependent de diferite structuri instituționale. Replika a apărut din nevoia acută de a imagina un cadru educațional de apartenență și reprezentare a tinerilor. Un loc în care cosmetizarea facilă a realității, servită de-atâtea ori distractiv copiilor și adolescenților pe motiv că nu o înțeleg altfel, să fie înlocuită de problematizare, reflecție politică, chestionare a rolurilor de putere și ierarhiilor.
Principiul fundamental de funcționare și organizare pe care am încercat să-l păstrăm încă de la început a fost intrarea gratuită la toate evenimentele de la Replika. Am vrut să nu existe niciun fel de discriminare de participare la spectacole, am vrut să nu avem în sală doar tineri ai căror părinți își permit să plătească un bilet, am vrut să accesibilizăm intrarea și să dăm posibilitatea cât mai multor copii și adolescenți să vină la evenimentele noastre. Pentru noi – imaginând un spațiu cu o misiune educațională emancipatoare – a fost mai important decât orice să nu reiterăm accesul diferențiat la educație culturală, să nu prelungim inechitățile flagrante în sala de spectacol, să nu absorbim ierarhii existente. Într-o țară în care mai mult de jumătate dintre copii se confruntă cu sărăcia și sunt în pericol de excluziune socială, ni s-a părut relevant să construim un spațiu în care să fie posibil să intri fără să plătești nimic.
În cei trei ani și ceva de la înființare, Replika a ieșit din teatru și-a intrat în multe școli și licee. Ne-am dorit de la început să itinerăm spectacolele noastre, să le jucăm în clase, în săli de sport, în săli de festivități, să vorbim cu elevii și profesorii după spectacole, să fim prezenți acolo unde se face educația. De fiecare dată am învățat enorm din dialogurile pe care le-am avut cu tinerii și tinerele în școli, ne-am dat seama cât de mult își doresc să afle narațiuni puțin prezentate, istorii pe care lecțiile le tac, și cât de mult vor să „nu fie lăsați pe dinafară într-o școală plină de capete și fără suflete” (Elena, clasa a IV-a).
Sunt multe lucruri pe care le mai avem de făcut: să fim mai prezenți în cartierul Tineretului, să avem relații mai strânse cu școlile din cartier, să dezvoltăm programe educaționale pe termen lung în școli și licee, să organizăm dezbateri educaționale, să facem un turneu de teatru educațional rural și să creăm spectacole inspirate din realitățile copiilor care trăiesc în zonele rurale.
De multe ori, însă, ne gândim dacă o să găsim resursele – fizice, emoționale, financiare – să mergem mai departe, să păstrăm ce ne leagă, în ciuda unor puncte de vedere uneori diferite, să construim o educație mai echitabilă.