Interviu cu Claudiu Lorand Maxim, realizat de Ioana Ilie

Focus Atelier este o platformă lansată în 2015, dedicată schimbului liber de cunoștințe, viziuni și practici între artiști și profesioniști din diferite domenii sociale. Până în prezent, Focus Atelier numără trei ediții în Cluj-Napoca și una în Chișinău. Am stat de vorbă cu Claudiu Lorand Maxim, unul dintre inițiatorii și coordonatorii platformei Focus Atelier, despre cum s-a conturat în timp această inițiativă, despre mizele politice ale acesteia și despre direcțiile în care se îndreaptă.

Ce este Reciproca?

Reciproca este asociația pe care am făcut-o împreună cu Leta Popescu, Lucia Mărneanu și Radu Bogdan când am terminat facultatea. Noi am fost colegi, cu Leta am fost coleg de clasă la regie și Lucia era la actorie, în aceeași generație. Radu era un prieten de-al meu care dup-aia a devenit un prieten de grup. Asociația a venit de la sine. Era un pas firesc să ne constituim, nu știam exact în ce, dar am zis hai să ne constituim în ceva să putem să lucrăm mai departe. Am început să ne gândim și ne-am dat seama că ar fi bine să ne constituim într-o asociație pentru că poți să ai niște facilități, poți să aplici la fonduri, poți să faci proiecte în grup. Raul Coldea e cel care ne-a botezat, el a dat numele de Reciproca. A mai fost o variantă care mie la un moment dat mi-a plăcut, Ipostaza 2000. Raul a zis că Ipostaza 2000 sună a cenaclu de poezie douămiistă proastă și până la urmă am depus la minister Reciproca și Generic, ca să avem două variante în cazul în care prima nu era liberă. A rămas Reciproca. Conceptul numelui jonglează cu ideile de solidaritate, reciprocitate, dar și de consecință. Adică dacă se întâmplă X, Reciproca (consecința) este că noi vom face asta, răspundem. E undeva între acești doi poli. În timp s-au mai adăugat echipei Oana Hodade, Attila Almási, Ani Mărincean și Vlad Cantoreanu. Spectacolele de teatru sunt doar o parte din munca pe care o facem. Cu ele am început, cu Poker, 9 din 10 făcute de Leta, Ginga – o dramatizare după romanul cu același nume. A mai fost Open, un spectacol despre relații postmoderne și despre Tinder. Două proiecte sunt cele care implică de obicei tot sau aproape tot grupul, Focus Atelier și Troc, rețea de teatru educativ. Restul sunt proiecte care implică părți din grup sau un singur membru din el.

Povestește-mi despre Focus Atelier.

Focus Atelier presupune organizarea unor rezidențe de creație. Artiștii invitați vin cu câte o idee de lucru pe care urmează să o exploreze într-un laborator, alături de 15-20 de participanți. Acesta este specificul rezidențelor oferite de noi. Fiecărui artist pe care îl invităm îi propunem să vină cu un subiect care e relevant pentru el în prezent. Să vină să lucreze pe marginea acestuia cu o echipă mixtă, oameni cu background-uri diferite. Fiecare are câte ceva de învățat din această experiență. Aceasta este provocarea.

N-am vrut ca Focus să fie un festival anual, din contră, am ținut să ne detașăm de numele de festival și l-am numit platformă. Este o platformă dedicată absolut oricui care este interesat de temele abordate, fie dintr-o abordare teoretică, fie practică. Găzduim rezidențe, aducem spectacole axate pe munca invitaților rezidenți, zona de teatru fiind practic zona centrală, organizăm proiecții de filme, ateliere și, foarte important, dezbateri.

Expoziție ”Istorii Dorite” 2017, rezultată în urma atelierului facilitat de Veda Popovici, credit foto Andra Salaoru

În fiecare an ne-am permis să experimentăm și să schimbăm formatul. Focus Atelier s-a constituit ca o platformă și am ales luna martie, tocmai în ideea să nu se suprapună atelierele și evenimentele, să ai timp să participi la două ateliere dacă vrei să participi la două, să nu fie un program super încărcat și nici noi să nu fim super încărcați. Am experimentat cu formatul în timp ce chemam oameni și le ziceam haideți cu ceva ce știți voi sau hai cu ceva ce lucrezi chiar atunci și nu cunoști. Până la urmă procesul educațional este un schimb, nici tu nu ești complet stăpân pe domeniul tău, și tu înveți, cu cât este un proces care nu e finalizat sau este aproape finalizat, cu atât este și pentru tine ca rezident mișto.

Se pune problema și despre cum îți negociezi munca asta de co-autoriaritate. Nu este o rezidență pentru tine ca artist care știi să faci o sculptură și te duci pe munte și stai și faci singur sculptura, e o rezidență poate dedicată scenei locale și atunci este foarte important să aibă acces comunitatea la ea și să se implice în a crea ce iese de acolo. La început aveam acest manifest, spuneam că Focus Atelier este o mișcare de democratizare a artei, scoaterea artei de sub imperativul pedigree-ului. Adică nu ai nevoie de o diplomă ca să ai dreptul și locul să te exprimi. Nu e vorba de virtuozitate, ci de accesul la un loc unde îți poți „pune în scenă” expresiile, le poți prezenta pur și simplu. Un spațiu deschis în care să lași mesajele tale. Artiștii cu pedigree își lasă ideile ca pe niște „post it-uri” în spații precum teatre, galerii etc. În spații publice sau independente. Cât timp arta e un discurs public, ea e politică. Despre asta este vorba, cine are voie să-și lase mesajele și unde. Am văzut încă din primul an că la laboratoarele Focus, au participat mai puțini oameni din zona artelor și mai multi oameni curioși (antropologi, sociologi, IT-ști, activiști) și am zis foarte bine, hai să rulăm mai departe așa. Și au ieșit niște lucruri super tari. Cam ăsta este principalul drive, cine are dreptul la discurs și unde.

În 2015 a fost prima ediție Focus Atelier, cu tema „Dinamica artă-societate”. Le-am spus oamenilor pe care i-am invitat, hai și ține un atelier pe ce știi, dar dacă ai ceva la care lucrezi acum, ceva ce e cumva nou și pentru tine, hai și testează lucrul ăla. În acest prim an, am început cu un atelier de film documentar și jurnalism cetățenesc ținut de Vlad Petri și am continuat cu un atelier de teatru documentar împreună cu David Schwartz, un atelier de teatru forum și teatru comunitar ținute de George Furiosa, Iulia Benze și Kurt Murray și un atelier de intervenție urbană cu duo-ul Monotremu. Am invitat oameni care știam cum lucrează și pe care îi admiram. Au ieșit niște ateliere foarte bune zic eu, care au fost, cred, în egală măsură de importante atât pentru participanți, cât și pentru traineri.

În al doilea an tema Focus-ului a fost „Arta Educațională”. Pe linia de rezidenți invitați de noi, am deschis un segment care se numea „Schimb”, în care puteai să aplici și să facem pur și simplu un schimb de practică. Am făcut un apel de participare pentru cei ce doreau să fie traineri. Dacă tu știi să faci ceva și vrei să ții un atelier, hai că te ajutăm noi cu spațiul și așa mai departe, te plătim pentru asta și îți facem și promovare ca să vină oamenii la atelierul tău. Era un segment dedicat oamenilor care vor să țină ateliere și să vadă cum e. Aici au aplicat mai mulți și am reușit să găzduim cinci ateliere, de la tobe la casting, la scris rapid pe tastatură și croșetat și un atelier de 3D-printing pentru adolescenți. A fost foarte haios. A mai fost un atelier de imprimante 3D, strict dedicat copiilor. Cu ocazia acestei ediții am lansat și platforma Troc, o rețea de teatru educativ, care a avut propria ei viață în anii următori.

În 2017, ediția „360° – Practici în Arta Politică din Estul Europei” a fost o invitație de a privi în noi și în jurul nostru, de a revedea realitatea de zi cu zi a vieților noastre, o invitație de a ne revizita pozițiile și de a vedea realitatea socială pe care o formăm, precum și rolul nostru în ea. Rezidenții au fost: dramaturga Nicoleta Esinencu (MD), artista politică Veda Popovici (RO) și scenaristul Alexander Manuiloff (BG). Ne-am gândit să ne concentrăm pe estul Europei, am încercat să ne uităm acolo unde sunt probleme recognoscibile, acolo unde ca artiști avem piste comune. Strict la nivel politic nu mi s-ar părea rău ca țările din estul Europei să-și facă un bloc de politici comune, proprii interesului lor. Și evident că nici Bulgaria, nici Republica Moldova, nici Ucraina, nici România nu și-o ard în lux, este o zonă tampon, super precară, super scindată. Ne-am uitat la artiști care atacă probleme politice din țările în care locuiesc și la problemele politice care sunt cât de cât familiare, pe care le putem înțelege și noi.

Imagine din Atelierul ”Fact Finding” facilitat de Alex Bodea, 2018, credit foto Ioana Ofelia 

Povestește-mi și despre Troc, rețea de teatru educativ.

S-a creat o comunitate super faină în jurul Focus-ului, de la an la an oamenii au început să ne ajute, să se implice în organizare, au apărut și proiecte adiacente inspirate din ateliere. Noi cu Reciproca nu avem un spațiu, am găsit spații în funcție de nevoile atelierului și am fost foarte bine primiți. În primul an artiștii invitați și-au plătit singuri transportul, noi am făcut crowdfunding și spațiile ne-au găzduit gratis. La fel a fost și în al doilea an, în schimb am reușit să strângem niște bani și am ales să plătim o parte din spații, să returnăm sprijinul. Atunci a apărut Troc–ul. L-am început ca pe o rețea de teatru educativ lansată în Focus, dar era un proiect care merita să aibă o viață complet separată pentru că următoarele ediții din Focus nu urmau să fie axate doar pe arta educativă. Troc se ghidează după 4 piloni: unu – producția de artă cu copii și pentru copii; doi – mobilitatea artei pentru copii; trei – schimbul de experiență între oamenii care lucrează în arta educațională, asta se întâmplă prin ateliere și forumuri între profesioniști; și 4 – producția de teorie pe artă educațională, cărți, materiale scrise etc.

Nu în fiecare an reușim să împlinim toate cele 4 direcții. Producția de teorie e cea mai grea. Sunt unele aspecte ale vieții care dacă nu au nume, nu sunt operative. Și atunci, în relația cu cei care sunt mai tineri decât noi, adică copiii, cred că este important cum numim educația. Felul în care o concepem și numim e în directă legătură cu felul în care o punem în practică. Programa educațională este trasată de stat, educarea este un proces politic prin excelență. Până și alternativele la educația statală sunt, de fapt, alternative politice, cu care sunt mai mult sau mai puțin în acord. Însă, în oricare din acestea, copii sunt subiecți politici, deci, cred că e important ca și copiii să poată reflecta la poziția pe care o ocupă.

În Troc-ul din 2017 am vrut să lucrăm direct în școli din rațiunea că școala publică este o instituție importantă ce trebuie îmbunătățită, nu falimentată. Am lucrat alături de Sipos Krisztina la școala gimnazială reformată Talentum în Cluj-Napoca, iar alături de Mihaela Mihailov la școala generală Ienăchiță Văcărescu în București. Împreună am facilitat câte două ateliere de teatru și au ieșit spectacolele Roundtrip și Anturaj Prost, a căror text a fost inspirat direct din viața de zi cu zi a copiilor, din problemele lor de la școală, din grupul de prieteni și din familie.

Imagine din Atelierul ”Fact Finding” facilitat de Alex Bodea, 2018, credit foto Ioana Ofelia

Ce se întâmplă după ce se termină luna martie între oamenii care au participat la întâlnirile Focus și separat între voi și ei?

Focus este un proiect și pentru noi, cu toată bucuria spun asta, pentru că evident oamenii pe care îi atragem au practici care ne interesează direct, adică am învățat enorm de multe de la participanți în toți acești ani. Nu ne facem o cruciadă din a obține o conexiune pe termen lung între participanți sau între noi și participanți. Dacă păstrează contactul, îl păstrează, dacă nu, nu. Există niște legături care dacă se păstrează, se păstrează de la sine. În primul și al doilea an, când organizam Focus-ul în martie, dădeam o invitație către toți participanții care s-au înscris și făceam o întâlnire comună, fără să ne știm, la începutul și sfârșitul Focus-ului. Vorbeam despre expectanțe, cum a fost, cum s-au simțit participanții, idei noi, ca un feedback la comun nu numai pe un atelier anume, ci pe tot Focus-ul. Rezultatele atelierelor sunt prezentate tot timpul public, indiferent că e un film, un spectacol, o lectură, o expoziție. În 2017 nu am mai făcut Focus-ul doar în martie, l-am întins pe toată perioada anului, când era timpul oportun și pentru trainer și pentru noi.

De-a lungul timpului, s-au născut colaborări, dar noi nu ne propunem să fim nașii la tot. Ce încurajăm noi este implicarea pe partea organizării, și sunt mulți participanți Focus care se implică constant. Și asta vine de la sine.

În momentul ăsta dacă te-ai gândi ce v-ar prinde bine să aveți la Reciproca și n-aveți, ce ar fi?

Un spațiu. Simt nevoia unui spațiu pentru că este mult mai simplu de reperat simbolic. Un spațiu unde vii să vezi un spectacol activist, dar vii să și bei o bere și să vorbești despre ce ai văzut. Simt din ce în ce mai mult nevoia unui spațiu, dar nici nu mă pot lega la cap, practic sunt prins cu toate proiectele astea despre care ți-am povestit și știu cum se lucrează ca să ții un spațiu să supraviețuiască și cum oamenii trăiesc realmente cu ștreangul de gât ca să susțină un spațiu. Am niște planuri, mă gândesc la posibile asocieri cu spații prietene, dar n-am să mă leg la cap în următorii cinci ani cu administrarea unuia pentru că mi se pare super greu. Există posibilitatea legal să cerem un spațiu de la primărie, dar este waste of energy în Cluj. Cred că administrarea unui spațiu ne-ar bloca la nivel de muncă, dacă proiectele ne iau deocamdată tot timpul și considerăm că sunt importante, să mai luăm și un spațiu ar însemna la acest moment un compromis, fie în administrarea lui, fie în timpul pe care îl dedicăm proiectelor deja pe rol. Și noi, fiecare membru din Reciproca, lucrăm în multe alte chestii, Reciproca este un numitor comun al grupului.

Cum a apărut cartea Focus Atelier 360 Practici în arta politică din Estul Europei?

În 2017 am găzduit trei rezidențe și pentru că două dintre ele aveau cadru central textul, ne-am gândit încă de la început că ar fi bine să publicăm ce rezultă din ele. Am vrut să facem o publicație care să sintetizeze toată munca din timpul rezidențelor. Colega mea Oana Hodade a făcut o treabă super bună pe editarea acestei cărți, de la concept, la ordonarea conținutului, la formatul cărții, caractere, copertă, tot! Lucia Mărneanu s-a ocupat de grafică și câte trei participanți de la ateliere s-au ocupat de interviuri. Suntem foarte mândri de carte! A fost prima dată când am publicat ceva, ar fi tare să devină periodică, numai că trebuie să găsim niște fonduri separate, speciale pentru producția editorială. Cartea cuprinde cele două texte realizate la atelierele lui Nicoleta și Alexander, albumul expoziției rezultate în urma atelierului Vedei, precum și interviuri cu cei trei rezidenți și poze. Are un tiraj mic. Vrem să ajungă în primul rând la participanți și apoi să o distribuim în spații în care au acces mai mulți cititori, la biblioteci alternative etc.

Ce planuri aveți pentru Focus Atelier 2018?

Tema ediției curente e „Paradigme în Arta Documentară”. Fantezia și obiectivitatea sunt două argumente care descriu, de fapt, aceeași lume. Ambele sunt argumente tari, unul care are pretenția de a spune lucrurilor pe nume, celălalt imaginează lucruri noi, posibilități noi, lumi ce merită. Ambele sunt esențiale. Arta documentară flirtează fix cu acești doi poli și folosește alternativ aceste două tipuri de argumentație, e un joc. Ea are propriile direcții estetice și principii etice.

Alex Bodea a deschis programul de rezidențe din acest an. Ea a facilitat laboratorul „Fact-Finding” unde, împreună cu participantele și participanții au observat și interpretat detalii ale vieții urbane, precum și ale culiselor diferitor instituții sau locuri de muncă, ca fabrica Clujeana, echipa de fotbal feminin Olimpia, tipografia IDEA, Biblioteca Universitară și Grădina Botanică din Cluj sau căminul de seniori Casa Theodora. Observațiile s-au materializat în lucrări artistice prezentate în expoziția Nu Atingeți, găzduită de Casa Tranzit. Colaborarea cu Alex a fost o bucurie și suntem onorați de munca și interesul afirmat de cei implicați în laborator.

În luna mai urmează rezidența Simonei Ciotlăuș și a Laurei Sandu. Ele vor facilita atelierul „Reprezentările sărăciei în artă și mass-media”. Va fi un atelier de scriere critică și, implicit, de lecturare critică a artei contemporane și a mass-mediei. Propunerea lor vine de la observația că inegalitățile economice sunt tot mai des abordate în spațiul nostru discursiv local, cultural și informațional și artistic. Ele întreabă: din ce „loc” sunt produse discursurile, cine sunt cele sau cei care reprezintă sau care creează cadrul pentru auto-reprezentare? Așteptăm să vedem cum va evolua. Pentru Focus a devenit esențial să găzduiească astfel de rezidențe, dat fiind că întâmpinarea critică a producțiilor de astăzi este mult sub-reprezentată.

Iar în toamnă vor veni Sînziana Koenig şi Nico Vaccari, Teatru BEZNĂ. Ei vor ține atelierul „Chiar dacă e ultimul lucru pe care îl fac: corpul și imaginația ca instrumente politice”. Vor lucra folosindu-se de metodele de documentare și de adaptare scenică pe care le-au folosit pentru a crea spectacole ca Cunthate, 112 sau boyz and girlz.

Pentru a lua parte la viitoarele laboratoare, vă puteți înscrie pe www.focusatelier.ro. Participarea este gratuită. Tot aici puteți vedea în timp real cum se desfășoară rezidențele, ce am făcut în trecut și ce urmează.