– câteva observații – de Laura SANDU și Mihail DUMITRIU Candidatura orașului Baia Mare la titlul de Capitală Europeană a Culturii a generat o serie de reacții critice la nivel național. În scrisoarea deschisă din septembrie 2016, semnată de ActiveWatch, Miliția Spirituală, Romani Criss și Pro Patrimonio, este semnalată incompatibilitatea orașului cu acordarea titlului de CEaC, din moment ce autoritățile publice nu au respectat decizia CNCD, validată de Înalta Curte de Casație și Justiție, de a demola „zidul segregaționist construit de primărie pentru a izola o comunitate – în majoritate de etnie romă, care trăiește în condiții de sărăcie majoră…
Gazeta de Artă Politică
Asociația dramAcum vă invită la spectacolul de teatru „Privind prin piele” în distribuție cu Alina Șerban și Alexandru Fifea în data de 14,15 octombrie, ora 19.00, la Centrul de Teatru Educațional Replika din București (str. Lânăriei, nr. 93-95). Spectacolul „Privind prin Piele” spune povestea unei familii care pornește de la ascunderea originii rome și ajunge la asumarea acestei apartenențe. Spectacolul se oprește asupra relației dintre un tată care vrea să își asume identitatea sa și fiica lui care refuză să se identifice cu un trecut pe care nu-l cunoaște. Pe parcursul piesei personajele se confruntă cu stereotipurile culturale construindu-și identitatea…
O istorie subiectivă a locuirii în România, din perspectiva rezidentelor și rezidenților căminului „Moses Rosen”. PERIOADA SOCIALISTĂ : ANII 1950-1980
Pompiliu Sterian Cu anul 1949 a început una dintre cele mai fericite perioade din viața mea. A durat peste 30 de ani. Cu anul 1949, a început un lung calvar al vieții mele, plin de necazuri, certuri și conflicte. A durat 26 de ani. Vă rog din suflet să nu faceți nicio legătură între cele două afirmații de mai sus. Ambele sunt adevărate și totuși nu există nicio contradicție între ele. În 1949 m-am căsătorit cu aleasa inimii mele și am întemeiat o familie fericită. Tot în același an m-am mutat într-o locuință din strada Culmea Veche, apartament cu trei…
O istorie subiectivă a locuirii în România, din perspectiva rezidentelor și rezidenților căminului „Moses Rosen”. PERIOADA FASCISTĂ: ANII 1940
Iudith Ardeleanu Casa în care locuiam avea subsol, parter și etajul întâi. Stăteam într-o curte cu mai multe apartamente, și casa noastră era prima, lângă poartă. Noi eram foarte săraci în timpul războiului și ne ajuta Ajutorul Roșu, organizația legală a Partidului Comunist, care era în ilegalitate. Cam o dată pe lună primeam de la ei pachete de mâncare cu de toate – conserve de carne, ciocolată, compoturi, prăjituri. La subsol, taică-miu vitreg, Ardeleanu, avea atelierul de rame – erau superbe, făcute din lemn și îmbrăcate în staniol. Tot la subsol era baia – un cazan, încălzit cu apă, trebuia…
O istorie subiectivă a locuirii în România, din perspectiva rezidentelor și rezidenților căminului „Moses Rosen”. PERIOADA INTERBELICĂ: ANII 1920 – 1930
Pompiliu Sterian Am identificat în viața mea 15 adrese la care am locuit, dintre care majoritatea înainte de război. Întotdeauna am fost chiriaș. De fiecare dată am stat în două camere. O singură dată am stat în trei și pe-a treia am subînchiriat-o ca să putem plăti chiria. Am locuit la subsol, am locuit la mansardă, am locuit la comun. Pe atunci era o regulă: oamenii se mutau de Sfântu Gheorghe și de Sfântu Dumitru. Pe străzi, la case, erau anunțuri: „De închiriat!”. Nu era ca acum mica publicitate. Când eram chiriaș la persoane particulare, proprietarii locuiau și ei în…
Auto-reprezentare prin teatru politic în contexte (de)coloniale. Nigeria, Mexic, Palestina, Peru
de David Schwartz Teatrul politic post-belic, extins la nivel global, a căpătat forme dintre cele mai diverse, adaptate la condițiile materiale specifice ale fiecărei zone. În continuare, îmi propun să descriu pe scurt câteva exemple eterogene, dar foarte importante de teatru politic cu valențe emancipatoare, în care comunități din foste sau actuale colonii, afectate de probleme deosebit de grave (violență, colonizare, sărăcie extremă) își construiesc propriile forme de discurs revoluționar, cu rezultate concrete remarcabile, uneori apelând la mijloace explicit pacifiste, alteori ca parte dintr-un program politic violent. TFD (Theatre For Development/ Teatru Pentru Dezvoltare) este o metodă de teatru inspirată…
Realism socialist și gen – Feminitate în discursul criticii de artă în deceniul al șaselea
de Laura Sandu Feminitatea nu a fost eliminată din mecanismul reprezentării artistice genizate a anilor 50, și nici din discursul mai amplu al câmpului care o conține. Mă voi opri în continuare asupra câtorva texte de critică de artă ale perioadei, pentru a urmări intervenția asupra feminității așa cum este reprezentată ea în interiorul acestui câmp. Într-un eseu din revista Arta din 1955, numit ”Unele probleme ale înfățișării omului nou”, Doina Criș își propune să descrie stadiul în care au ajuns artiștii în procesul perfecționării unei tehnici a reprezentării ”eroul pozitiv” al timpului. În acord cu perceptele realist socialiste, critica…


