M. este solicitant de azil în România, rezident în Centrul de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil din strada Vasile Stolnicul, din București.

În conformitate cu convențiile internaționale la care a aderat, statul român este obligat să asigure cazare și condiții decente de trai solicitanților de azil. Pe perioada analizării dosarelor acestora, care teoretic ar trebui să dureze până la un an, dar uneori se prelungește, persoanele care solicită azil nu au drept de muncă. Ca atare, în absența unor fonduri trimise de familie sau prieteni, o bună parte dintre ele sunt dependente de asistență socială din partea statului.

În luna noiembrie 2015, am stat de vorbă cu M. despre condițiile precare de cazare din centru, despre problemele în relaționarea cu conducerea și despre posibilități de schimbare a situației. La nici o lună de la conversația noastră, în urma unei reclamații venite din partea unei solicitante de azil care stătuse în centru, a avut loc o inspecție a Direcției pentru Sănătate Publică București, în urma căreia spațiul a fost închis din motive de igienă și întreaga conducere a Centrului a fost demisă. În a doua parte a discuției, desfășurată în luna februarie, M. vorbește despre urmările închiderii Centrului.

PARTEA I
Dacă tot nu pot să-ți dea bani pentru mâncare, măcar poți să mănânci gândaci

Eu locuiesc în Centru de anul trecut. Mi-e și greu să descriu condițiile din cămin, trebuie să le vezi! Nu știu cum considerați că este să stai într-un loc care este plin cu gândaci, cu păduchi…

Deci ați găsit și gândaci, și păduchi…

Dacă aveți nevoie, pot să vă și aduc… Acum noi nu putem nici să râdem, pentru că faptele sunt foarte clare și nimeni nu se implică.

Și ați sesizat pe cineva în legătură cu această situație?

Păi nu este nevoie, pentru că și autoritățile știu foarte bine ce se întâmplă. Nu trebuie neapărat să mergem în fiecare zi să-i batem la cap – „băi prostule, avem gândaci în camere!”. Ei știu foarte bine.

Câte persoane stați într-o cameră?

În mod normal, camerele sunt de patru persoane, dar suntem și unele persoane care suntem cazuri medicale, și atunci ai dreptul să ceri locuință separată. Dar tot în aceleași condiții locuiești. Astea sunt condițiile pe care ți le poate asigura statul român. Dacă tot nu pot să-ți dea bani pentru mâncare, măcar poți să mănânci gândaci. Tot carne este, nu?

O cameră are patru metri lungime și doi și jumătate lățime. Majoritatea camerelor au mucegai pe pereți. Eu acum unde stau, e plin cu mucegai și cu gândaci. Au renovat doar o parte din cămin, jumătate de clădire, numai pentru imagine – ca să arate oamenilor că au condiții foarte bune. Unde sunt birourile lor este zugrăvit, văruit, iar dacă vine cineva de la televiziune să filmeze, îi duc acolo unde este curat. Să vadă ce frumos e făcut. Iar la etajul doi sunt două camere aranjate cu așternuturi noi, frumos, iar în rest saltelele vechi, pline cu gândaci. Dar măcar este renovată o parte, și gândacii s-au mutat acolo unde este renovat – gândacii măcar au posibilitatea să se mute, au deja camere curate. Dar noi am rămas cu aceeași mizerie. Sunt oameni angajați să facă curățenie, dar nu se ocupă, nu fac curat decât dacă se aude că vine vreo inspecție sau ceva. Și se poartă cu noi foarte urât – țipă de parcă ar fi directorul sau șeful nostru. Trebuie să le dăm bani ca să ne spele hainele… Din păcate suntem foarte puțini oameni care avem curajul să vorbim despre această situație, pentru că dacă se află cine este persoana care a vorbit, va fi automat evacuată din centru. Dacă spui adevărul, te dă afară. De ce nu se aduce un jurnalist, un ziarist, să intre în camerele în care sunt condiții foarte rele?

Ce condiții de trai asigură statul român pentru solicitanții de azil?

Noi primim o sută de lei pe lună, din care trebuie să cumpărăm de toate. Dacă ai nevoie de medicamente, trebuie să le cumperi tot din banii ăștia. Pentru că la cabinetul medical nu se ocupă cu nimic, indiferent dacă te doare piciorul, te doare capul, indiferent ce pățești, ei îți dau doar paracetamol, paracetamol, paracetamol. Medicul vine doar când vrea el, deci e doar un asistent acolo. Nu există nici program, foaia cu programul e pusă acolo doar pentru imagine.

Deci din acești o sută de lei trebuie să vă asigurați mâncare, medicamente, haine, de toate. Alte ajutoare primiți?

Există unele organizații care au proiecte în cămin. Dar unele spun că nu pot să asigure medicamente, deși au proiecte, nu pot să asigure. Păi de ce mai vii în centru și spui că ai proiect, dacă nu poți să ajuți? Uite de exemplu J.R.S. (1) – eu am avut recent un conflict cu ei, pentru că te pun să semnezi în alb, că primești ajutor financiar 300 de lei, dar de fapt tu nu primești banii, nu vezi banii. Trebuie să cumperi produse din banii tăi și ei decontează pe baza bonurilor. Dar ei nu îți decontează tot. Uite, în străinătate primești o sumă și faci ce vrei cu ea, e treaba ta. Eu am stat și în Vest, dar a trebuit să mă întorc pentru că nu aveam cum să stau acolo, fiind recunoscut ca solicitant în România. Dar legile sunt foarte diferite, acolo și aici. Bine, în România e bine-bine, doar că legile sunt făcute prost, începând de la guvern, legea se schimbă la fiecare 24 de ore, guvernul se schimbă la fiecare lună și așa mai departe.

Legat de haine, eu consider că e mai bine să primești bani sau să îți iei singur. Pentru că vin doar haine purtate, la mâna a doua, și nu se știe cine le-a purtat.

Deci nu se asigură haine decât din donații?

Exact. Ce avem asigurat este doar lenjeria de pat, pentru care tot trebuie să dai bani ca să ți-o spele. Dacă o vrei spălată la timp, mergi cu o cafea, cu o ciocolată, la spălătorie. Este un angajat care spală la spălătorie, spălătoria se închide la trei și nu ai voie să speli singur, depinzi de angajat. În mod normal, ar trebui să ne schimbe lenjeria o dată la două săptămâni, dar primești o lenjerie ruptă, murdară, pătată. Și asta este, dacă spui ceva ți se spune – „nu vrei, du-te și stai la hotel!”. Acum câtva timp am cerut să mi se schimbe lenjeria și doamna respectivă mi-a zis că a primit special ordin să nu schimbe lenjeria la camera mea. Și am întrebat-o de la cine a primit ordinul și dânsa a spus că de la IGI(2) nu se aprobă. Vă dați seama dacă IGI nu aprobă nici schimbarea lenjeriei.

Sunt și camere care nu au apă caldă, sau nu au apă rece. Ești solicitant de azil, trebuie să ți se asigure din partea statului. De exemplu, mecanicul ar vrea să facă mai mult, e un mecanic de nota zece, dar dacă de sus nu i se dau materiale, nu primește ce are nevoie, ce să facă? De câte ori am avut nevoie de ceva, să schimbe un bec sau ceva, mi-a schimbat fără nicio problemă. Dar problema e că trebuie să scoată becuri din alte camere ca să pună la tine în cameră! Pentru că nu are materiale.

Noi acolo suntem ca într-o închisoare! Cum poți să te simți liber? Noi nu putem spune că suntem liberi când suntem tratați ca la Jilava. Și ești obligat să faci o cerere de aprobare ca să ai aparatură electronică. O prostie! Nicăieri în alte țări nu se întâmplă asta. Avem un singur frigider pe tot etajul, pentru 40-50 de persoane! Avem o singură bucătărie și două frigidere pentru două etaje cu 16 camere pe etaj! În unele camere suntem patru, doi, trei…

Și ce se întâmplă, cum vă descurcați cu mâncarea?

Întrebați-o pe directoare, să vedeți ce spune – ah, cele mai bune condiții! Ne certăm între noi, începe bătaia, începe scandalul. Sistemul este foarte prost.

Sunt mulți nemulțumiți, dar nu vorbesc prea mult pentru că încep să fie amenințați

Cum e cu obiectele de igienă personală – deodorant, săpun, vi se dau?

E foarte prost, foarte prost. Marfă de mâna a treia, de calitate foarte proastă, zero. Primim de la ei, dar ultima dată când am cerut, de exemplu, am primit pastă de dinți expirată din 2008! Sunt multe lucruri rele, ar trebui cineva să vină să vadă. Măcar dacă publicați pozele pe care le-am făcut ca să arate ce se întâmplă! Instalațiile de la baie la fel, sunt distruse, când apeși pe buton să faci baie, sare apa în toate părțile, pe toți pereții. Când tragi apa de la wc, curge pe afară din rezervor. Clădirea asta a fost înainte cea mai dezastruoasă din Baicului, au dormit acolo cai, fără uși, a fost un fel de grajd, erau cadavre de cai și niște cai care dormeau, cel puțin așa se spune.

Cum e cu televizoarele în centru, aveți în camere?

Este un singur televizor, care este într-o cameră pentru activități. Dar nu este nicio activitate acolo, doar se cheamă „pentru activități”. Scrie că e program, că e „clubul copiilor”, dar nu se face nimic. Și când vine televiziunea, atunci arată că au club pentru copii… Dar nu lucrează nimeni, copiii cu copiii lucrează, nu-i supraveghează nimeni. Doar camerele de supraveghere. Dar dacă se lovește vreun copil, șterg filmarea să nu se vadă.

Dar gardienii cum se poartă?

Unii, foarte puțini, chiar merită să lucreze acolo! Domnul Mitică, domnul George Maleș, domnul George, sunt cei care sunt foarte buni și merită să rămână acolo. Dar restul, pentru cum se poartă cu noi, merită să fie aruncați la gunoi – acolo este locul lor. Dar dacă nepotul directoarei lucrează și el gardian, vă dați seama ce poate să fie acolo.

Dacă vii după ora zece, trebuie să dai ceva șpagă ca să intri – un suc, un pachet de țigări. Relația cu gardienii e foarte bună, dacă lucrezi cu ei, dacă îi torni pe ceilalți. Sunt deja câteva persoane care lucrează pentru ei. Ascultă ce ai spus, ai vorbit, Doamne ferește, și au auzit – și a doua zi dimineață deja știe directorul. Este unul care este spion pentru director, m-a turnat și pe mine, că aș fi spus că nu mi-e frică de director. Și el a și turnat, și cred că a mai spus și ceva în plus. Eu am spus că o să-l bat, pentru că este spion.

Și atunci deja te au în vedere, ești pe lista neagră. Ce mai poți să spui dacă într-o clădire care este pentru solicitanți de azil, de stat, unde conform legii europene nu ar avea voie să lucreze două persoane din aceeași familie, pentru că ei atunci deja lucrează pentru interesul personal, sunt rude angajate. Ăsta e cazul clădirii noastre.

Bănuiesc că sunt mulți oameni nemulțumiți în centru. Sunt oameni care se revoltă, care spun ce se întâmplă?

Sunt mulți nemulțumiți, dar nu vorbesc prea mult pentru că deja încep să fie amenințați că vor fi dați afară. Oamenii nu au curaj să facă un protest sau o mișcare împreună. Și eu am primit amenințări foarte dure din partea IGI. Chiar directorul de integrare de la IGI mi-a spus să mă opresc, să nu mai fac sesizări.

Din păcate, de când a venit noua direcțiune e mai rău, mulți oameni au avut de suferit în centru. Directorul dinainte a fost potrivit pentru funcția lui. Dar noua directoare e foarte rea, a schimbat cu 180 de grade. Noi am fugit din țările de origine, am venit în România în speranța că vom avea condiții pe cât posibil mai bune. Dar sunt oameni care nu doresc asta, mai ales din partea IGI! De acolo vine problema – dacă IGI aprobă ceva, atunci se face, dacă nu, degeaba discuți. Înainte să vină directoarea de acum, oamenii se simțeau mai protejați – directorul lua măsuri dacă aveai vreo problemă. Dar noua directoare te amenință – „du-te dormi afară! Cât eu sunt directoare, va fi așa cum vreau eu!”. Eu cred că ea își permite să vorbească așa pentru că are pe cineva mai sus, care o susține. Dar la ce putem să ne așteptăm noi, refugiați în România, din partea statului român, în țara unde există atâta discriminare, atâta corupție? Hai să nu spunem asta noi, ca cetățeni străini, când dumneavoastră, ca cetățeni români, știți mult mai bine. Doar că nu vorbiți. Din păcate, cetățenii străini se lovesc de lucrurile astea și mai repede.

Care credeți că e cea mai urgentă măsură care ar trebui luată pentru îmbunătățirea situației din centru?

Să fie schimbat sistemul de administrație! Să îi schimbe pe toți. Să fie aduși acolo niște oameni care chiar vor să facă ceva, nu persoane care au venit din interese de familie. Dar sunt șanse foarte mici. Pentru că atâta timp cât cineva de sus te susține și te-a pus acolo să fii directoare în centru, deja ai putere de sus, știi că nimeni nu te poate ataca. Ar fi foarte bine dacă s-ar ocupa cineva de acest caz și ar fi schimbată administrația complet. Să aducă o comisie specială, să verifice toate camerele, condițiile de peste tot, nu să îi aducă acolo unde vrea să îi ducă doamna director. Să meargă în toate camerele, și la etajul doi și la etajul trei. Pentru că la etajul doi sunt camere pline cu gândaci, cu mucegai, și nimeni nu face nimic!

PARTEA A II-A

Domnule M., ce s-a întâmplat în luna decembrie la Centru?

După întâlnirea noastră, a fost luată măsura de închidere a centrului din Vasile Stolnicul, din cauza mizeriei, despre care noi deja am discutat. Cineva care locuia în centru a făcut o sesizare și a venit o inspecție de la SANEPID. După ce au intrat în câteva camere, au zis că închid centrul de urgență. Pe 12 decembrie, ne-au chemat și ne-au anunțat că o să ne mute timp de o lună în alte centre.

Cum s-a desfășurat mutarea?

Au fost mutate aproximativ 65 de persoane, dintre care nouă persoane au fost trimise afară din București. Au fost duși la 500 de km de Bucureşti, la Rădăuți. Printre ei erau oameni cu gradul 1 de handicap și copii care nu au mai putut să meargă la școală. I-au dus din București ca să nu poată vorbi cu presa. Pe restul ne-au ținut în București. IGI a mutat câteva persoane în Centrul de Cazare și Proceduri Pentru Solicitanții de Azil din strada Tudor Gociu, într-o cladire mai urâtă decât cea din Vasile Stolnicul – aceeași mizerie, baie la comun, igrasie, miros foarte urât. Sunt și persoane care au primit ajutor din partea unor O.N.G.-uri, o chirie temporară până se redeschide centrul.

Când se va redeschide centrul?

Nu știm, am înțeles că este posibil până la sfârșitul lunii februarie. Nu am primit nimic oficial, dar o să trăim până atunci și o să vedem ce va fi.

Note^

1

Jesuit Refugee Service, una dintre organizațiile ne-guvernamentale internaționale care lucrează în parteneriat cu statele europene.

2

Inspectoratul General pentru Imigrări, instituția care are în subordine centrele de cazare și proceduri pentru solicitanți de azil.

Interviu realizat de David Schwartz