Cristi J. despre plecarea, locuirea și munca în străinătate în anii ’90 La fel ca mulți români, după revoluție, Cristi a plecat să lucreze în Germania. A trecut granița ilegal, a ocupat o locuință abandonată, a trecut pe lângă oraşul Rostock în noaptea în care câteva sute de extremişti de dreapta au atacat cu pietre şi au incendiat un cămin în care erau înghesuiţi mii de migranţi şi solicitanţi de azil din Europa de Est (inclusiv din România). Cristi a lucrat la negru într-o pescărie și într-o livadă, la cules de mere. Cu banii strânși, și-a luat un apartament în…
gap 13
Cunosc femei care suferă de foame, suportă umilinţe… şi nu ştiu că pot merge la centrele sindacaliste
Interviu cu Liliana Nechita Liliana Nechita (Angheluță) s-a născut în 1968 și lucrează în Italia. În 2013, revista Avantaje i-a publicat cartea-document testimonial Exodul mamelor, iar în 2014 i-a apărut la Humanitas Cireșe amare. De cât timp sunteți în Italia și care-au fost job-urile pe care le-ați avut? De mai bine de nouă ani, am făcut tot felul de munci, orice, n-am stat s-aleg pentru că nu-mi permiteam. Ce v-a determinat să scrieți Cireșe amare? Am început să scriu Cireșe amare în momentul în care am înţeles că cei din ţară, dragii noştri pe care îi ajutăm lunar… , nu…
Petiţie către primarul oraşului Wrocław (Polonia) Cerem politici locale în sprijinul migranţilor şi migrantelor Asociaţia Nomada, 29 iulie 2015 De mai bine de 20 de ani, cetăţenii români de etnie romă trăiesc în Polonia, neobservaţi şi total ignoraţi de sistem. Nu li s-a acordat acces la bunuri şi servicii publice de bază, precum dreptul de a munci, servicii de sănătate, educaţie şi locuire. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, cetăţenii români de etnie romă au dreptul la liberă circulaţie între graniţele ţărilor Uniunii Europene şi au dreptul de rezidenţă în toate ţările membre. Dar situaţia de sărăcie extremă şi…
Rasism, evacuări și organizare pentru drepturile locative ale migranților romi în Franța
Luptele colectivului La Patate Chaude din Grenoble În noaptea dintre 15 și 16 iulie 2010, în urma unui jaf armat asupra unui cazino din localitatea franceză Uriage-les-Bains, regiunea Isère, aflată la 15 km de municipiul Grenoble, au loc confruntări armate între poliție și cei doi bărbați presupuși autori ai jafului. După mai multe schimburi de focuri, unul dintre urmăriți, Karim Boudouda, în vârstă de 27 de ani, este împușcat mortal, iar un polițist este rănit. Incidentul provoacă mai multe revolte de stradă în cartierul Villeneuve din Grenoble, de unde provenea tânărul decedati. În seara următoare, în apropierea comunei Thésée-la-Romaine din centrul…
M. este solicitant de azil în România, rezident în Centrul de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil din strada Vasile Stolnicul, din București. În conformitate cu convențiile internaționale la care a aderat, statul român este obligat să asigure cazare și condiții decente de trai solicitanților de azil. Pe perioada analizării dosarelor acestora, care teoretic ar trebui să dureze până la un an, dar uneori se prelungește, persoanele care solicită azil nu au drept de muncă. Ca atare, în absența unor fonduri trimise de familie sau prieteni, o bună parte dintre ele sunt dependente de asistență socială din partea statului.…
de Ana S. În 2010, Ana a stat în Oslo, Norvegia, timp de cinci luni. Discriminarea puternică de acolo a împiedicat-o să-şi găsească de muncă, în ciuda diplomei universitare şi a specializării în Design. A fost nevoită să locuiască într-un apartament mic, cu alte 11 persoane migrante din toată lumea. A supravieţuit vânzând la târguri bijuteriile „handmade” realizate de ea. În 2015, a plecat din nou, de data aceasta în Anglia, unde se află în continuare. Recrutarea Am găsit pe net o firmă de recrutare pentru străinătate, se cheamă M.S.Wranghel. De fapt i-a găsit un prieten, că eu căutam împreună…
Interviu cu doamna Lenuța (Venus) Interviul cu doamna Lenuța a fost făcut în luna august 2015, la Turnu Măgurele, și documentează câteva momente relevante din traseul muncii în străinătate, parcurs de doamna Lenuța și o parte a familiei dumneaei în mai multe perioade. Interviul a fost realizat în fața casei doamnei Lenuței și a soțului dânsei, chiar în ziua în care îi așteptau pe copii și pe nepoți să vină din străinătate. Mulțumiri: Ana Maria Pălăduș Cum vă numiți și câți ani aveți? Am 48 de ani și mă cheamă Lenuța. Porecla mea e Venus – zeița Frumuseții. Unde ați…

