Acasă Cronica 23 SEPTEMBRIE. NAVIGĂRI. (FRAGMENT DIN „FIII ZILELOR” DE EDUARDO GALEANO)

23 SEPTEMBRIE. NAVIGĂRI. (FRAGMENT DIN „FIII ZILELOR” DE EDUARDO GALEANO)

de Gazeta de Artă Politică

O numeau Mulatra din Córdoba, nu se știe de ce. Mulatră era, dar se născuse în portul Veracruz, și aici trăise dintotdeauna.

Se spunea că era vrăjitoare. Pe la 1600 și ceva, atingerea mâinilor ei vindeca bolnavii și îi înnebunea pe cei sănătoși.

Suspectând că era posedată de Diavol, Sfânta Inchiziție a închis-o în fortăreața insulei San Juan De Ulúa.

În celulă, ea a găsit o bucată de cărbune, rămasă de la vreun vechi incendiu.

Cu acest cărbune s-a apucat să mâzgălească peretele; iar mâna ei a desenat, fără să vrea, o barcă. Iar barca s-a desprins din perete și a dus prizoniera departe, în largul mării.

Traducere din limba spaniolă: Elena Irimia

Lasă un comentariu


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.