de Mihaela Drăgan și Mihai Lukacs
Textul și spectacolul La harneală au fost elaborate împreună cu Gabriela Dumitru, Marian Dumitru, Claudiu Eremia, Cristina Eremia, Alexandrina Fieraru, Andreea Fieraru, Cornelia Ioniță, Marian Ioniță, membre/i ale comunității Rahova-Uranus, persoane evacuate sau în pericol de evacuare, care luptă încă din anii 2005-2006 cu autoritățile împotriva gentrificării zonei. În continuare sunt reproduse fragmente din scenariul spectacolului La harneală, care avut premiera în octombrie 2014.
Trainera: Bună seara! Bine ați venit la cursul E.F.Î.T.P.T.M. – Evacuare Forțată pe Înțelesul Tuturor și Prin Toate Mijloacele. Mă bucur că v-ați înscris la acest curs în care veți învăţa cum să deveniți evacuați în mod eficace, ca să nu daţi greş, într-un mod frumos, original. Trainingul meu se referă la modalităţile de evacuare cât și la cauzele evacuării. În orice clipă, aveți permisiunea să plângeţi, să părăsiţi acest curs, să vorbiți, să ţipaţi: toate acestea aveţi dreptul să le faceţi. Între timp puteţi chiar să vă îndrăgostiţi de vecinul vostru şi să împărtășiți evacuarea la comun. Pe parcursul serii, voi preda toți pașii, cronologic, care pot duce la o evacuare. De asemenea, dacă vreți să fiți de partea cealaltă, veți învăța cum să pătrundeți în mafia imobiliară, cum să colaborați eficient cu autoritățile. Voi învăţa auditoriul cum să revendice proprietăți cu acte de un fals autentic, elegante şi credibile, ce locație și proprietăți trebuie alese, ce persoane, ce categorie etnică și clasă socială, cum se dozează şi se combină toate acestea pentru a obține calificativul de proprietar fraudulos cu succes. Introducem echipa acestei sesiuni de training: Hello teams! Vom începe cu un exercițiu de concentrare, ușor din punct de vedere teoretic, dar care datorită automatismelor noastre psihologice și fizice, este de fapt extrem de dificil de pus în practică. Nu există nicio presiune în a avea succes, doar aruncați-vă cu totul în realizarea acestuia! Cu mâna stângă desenăm în aer o cruce. Așa, perfect, toată lumea! Mare sau mică, după cum vă doriți. Cu mâna dreaptă, în același timp, scrieți numele cartierului în care locuiți. Perfect! Acum că ne-am prezentat, trecem la următorul nivel. Vom face un role-play simplu: vizita la avocată în chestiuni imobiliare. Să împărțim rolurile: o PROPRIETARĂ a unei case aflată pe un teren care îi aparține altui proprietar, ce locuiește de 25 de ani în Franța; proprietar care are un potențial moștenitor ale cărui drepturi litigioase au fost cumpărate de o AVOCATĂ. Al treilea rol este acela al SECRETAREI avocatei. Acțiunea se petrece la biroul acestei avocate. START!
La avocată
Avocata: Vezi că la 1 trebuie sa fiu la epilat, vorbește cu fetele, că întârzii. Abia am venit de la proces.
Cami: Bună ziua!
Secretara 1: Bună ziua! Cine sunteți?
C: Ioniță Cornelia. Sunt după Calea Rahovei, care e de pe terenul dumneavoastră. Stau cu copiii acolo. Am venit să vorbesc cu dumneavoastră. Să vedem cum rezolvăm.
A: Ia vezi ce avem pe Calea Rahovei.
S1: De pe Calea Rahovei, stă cu familia acolo. Este vorba despre proprietățile domnului Marcos din Franța. Sunt 3 clădiri pe terenul dumnealui și într-una din ele stă ea cu familia ei.
A: Aha. Da, dragă, ce să rezolvăm? Nu e terenul tău, legea spune că trebuie să-l eliberezi!
C: Dar eu am construit casa, stau cu copiii acolo. Eu nu am niciun drept? Cum vine asta, doamnă?
A: Auzi?! Devii obraznică.
S1: Să chemăm baieții de la pază?
C: De ce să chemați băieții de la pază? Să ne înțelegem ca oamenii, noi am muncit acolo. Mi-a promis bărbatul dumneavoastră că îmi vinde terenul, cum rezolvăm situația? E construcția mea, nu se poate să mi-o luați așa.
A: Eu am terenul, nu am ce să discut, eu vând tot la o singură persoană, ai bani de trei clădiri? Spune! Că ți-l vând.
C: Dar am și eu drepturi, construcția de pe teren îmi aparține, pot să vă dau în judecată!
A: Auzi, dacă vii cu de-astea îți iei construcția și ne lași în pace, nu ne interesează, ne dai în judecată degeaba. Proprietarul a hotărât deja să vândă cu totul, 3 clădiri. Nu contează cine stă acolo.
C: Dar suntem niște suflete, nu puteți călca pe cadavre așa.
A: (către secretară) Fix problema mea, și-așa sunt prea mulți!
C: Nenorociți niște oameni. Ne lăsați pe drumuri! Unde să mă duc cu copiii?
A: Nu e treaba mea, statul trebuie să vă dea, eu reprezint proprietarul. Hai, te rog, că noi avem treabă, nu putem să stăm toată ziua la discuții, la revedere! (Cami e poftită afară, iese în țipete și plânsete) (către secretară) Am luat proprietăți în Kiseleff, în Primăverii, n-am avut probleme decât în Rahova. Să meargă la țiganul lor, la Sectorul 5, să le dea casă. M-am chinuit să iau casele fără acte, nu-ți mai zic că una din clădiri era ipotecată, nu vedea ăla nimic, dacă nu rezolvam eu cu actele. Doar nu mă las la ăștia. Arhive, procuratură, primărie – cât am cheltuit eu cu ăștia. Și proprietarul ăsta, un nebun, dacă nu eram eu, nu revendica nimic, n-ar fi venit niciodată în România. Noroc cu Băsescu primar, om bun, el ne-a dat casele. Numai eu știu cum am făcut actele, mă enervează ăștia, trebuie stârpită țigănia, în locul cocioabelor trântim niște blocuri, câștigăm niște bani frumoși, milioane de euro. E vreo problemă? Eu dorm liniștită noaptea, mi-am plătit taxele. Vreți să îmi pese de ăștia? Doamne ferește! Păi să îi pese statului, el trebuie să fie uman. Să le dau eu casă să stea sau ce? Dacă îți cer cămașa de pe tine, tu mi-o dai? Că îmi trebuie! Cum să îi las să stea în casa mea? Apropo, îți place geanta mea?
S1: Frumoasă!
A: La licitație. 10 000 de euro. Și-am mai pus ochii pe una.
Avocata cântă „Îmi plac banii” de Florin Salam.
Scrierea cererii
Cami și Evacuta 1 sunt cu foaia în mână, scriu ambele cereri, Evacuata 2 își face unghiile.
T: Cum să scrii o cerere socială pentru a primi o casă? Ei bine, asta vom învăța în următoarea sesiune, având următoarele obiective: testare în situații limită și depășirea barierelor personale, creșterea încrederii în propriii colegi, conștientizarea succesului ca echipă.
C: Cum încep?
E1: Cerere. Punct. Dup-aia: Domnule primar – semnatul cutărică, numele tău…
E2: Subsemnatul!
C: Subsemnata, că sunt femeie! Așa, și după aia?
E1: Subsemnatul cum ne cheamă, fără forme legale, stau pe strada Calea Rahovei 111, cu 12 persoane.
E2: Domiciliez, nu stau, așa-i corect!
E1: Ba nu, zi așa: locuiesc! În 2 camere și o bucătărie.
E2: Lasă-l în balamuc, că înțelege el.
E1: (nervoasă, cu tonul ridicat) Făi, aici e o treabă serioasă, tu nici nu știi să scrii, tre’ s-o scriem ca lumea dacă vrem să primim ceva!
E2: Hoo, ce te-ai aprins așa? Mai râdem și noi, prietena!
E1: Deci așa: domnule primar, n-am casă, subsemnata, adresa, câte persoane stăm la grămadă, domiciliată, vă rog să-mi aprobați cererea, cererea soțială… Și fă-o și tu pe-a ta, nebuno!
E2: Socială, fă nebuno, ești mai incultă ca mine, du-te-n brânză. Te dai mare că știi să scrii, ascultă la mine acia, Cami, și scrie așa, prietena mea: urmează să fiu evacuată dintr-o casă naționalizată, scrie data, semnătura și asta e, facem toate cererile la fel. Îi zici mersi și la revedere.
C: Ba nu, făi, zici „mulțumesc”, ca să vadă că suntem și noi mai culte, să le citească!
E1: Da, pui data și asta e. Capul sus!
E2: Ce-ai spus? Poate capu-n peleu, să-i dai și restu!
La Primărie
Femeile evacuate stau la rând cu cererile. Intră Cami cu dosarul.
T: După ce am învățat cum se scrie o cerere pentru a obține o locuință socială, următorul pas este audiența la primărie. Aici veți învăța care sunt actele de care aveți nevoie pentru a întocmi dosarul de evacuat. În această etapă, veți dobândi tehnicile necesare în construirea unei relații solide cu autoritățile. Nu va fi ușor, veți avea nevoie de mult timp, răbdare și energie. Va fi nevoie să renunțați la job, să nu mai duceți copilul la școală dimineața și la alte activități pentru că este necesară o prezență susținută la Serviciul de Spațiu Locativ al Primăriei. Dar performanța cere întotdeauna sacrificii!
C: Bună ziua! Am completat dosarul, am bon de la registratură.
Secretara 2: Păi ai dosarul complet? Ai tot ce trebuie? Că altfel nu știu de ce ai mai venit.
C: Păi mă luați la mișto? Am toate actele, am 3 bonuri de înregistrare.
S2: Of, Doamne, dar mult ai muncit. Bine, hai, intră.
Primarul: Dosarul, te rog! Ai văzut pe internet lista cu tot ce-ți trebuie? Cauți pe www.primărie și găsești tot acolo. Intri prima dată pe goagle.
C: N-am.
P: Bun. Hai să vedem: copii certificate, livret de familie, stare civilă și cărți de identitate pentru membrii familiei. La notar ai fost?
C: De ce mai îmi trebuie notar?
P: Pe goagle scrie…
C: Păi nu înțelegeți că nu am.
P: Declarație autentificată de la notarul public din care să rezulte că atât solicitantul cât și ceilalți membri majori ai familiei nu dețin în proprietate o locuință; nu au înstrăinat o locuință după data de 01.01.1990; nu dețin în calitate de chiriaș o altă locuință din fondul locativ de stat; data la care s-au stabilit în București; nu au beneficiat de credit subvenționat în vederea achiziției de locuințe sau execuție pentru realizarea unei locuințe de la bugetul de stat. Ce nu înțelegi? Îți trebuie declarația de la notar! Du-te la notar că asta-i legea, completează dosarul!
C: Am toate actele doveditoare, de ce să mă mai duc și la notar?
P: Păi așa e procedura, vrei să mă asculți sau nu? Eu vă învăț de bine, ca să primiți case. Ia să vedem: adeverință de salariu sau declarație de venit. Auzi, dar la capitală ai fost?
C: Am fost și la capitală dar m-au trimis la sector.
P: Păi mai du-te și la capitală, mai încearcă și acolo.
C: Sunt trimisă dintr-o parte-ntr-alta și nu rezolv nimic.
P: Alte acte justificative: hotărâre de divorț – nu e cazul, acte de sănătate, nu e cazul. Auzi, dar la secția de poliție ai fost?
C: Am fost.
P: Da, te mai duci și la notar și vii cu declarațiile și noi rezolvam cu casa. Dar trebuie să contribui și tu cu ceva, trebuie să muncești.
C: Muncesc la salubritate, la mătură, aici la dumneata la sector, 6 milioane pe lună.
P: Bine, ne vedem săptămâna viitoare iar în audiență, când ai dosarul complet. La revedere! (C iese. Către secertară:) Dacă îi dau ei acum, mâine vin o mie. Ce mă interesează că are 6 milioane? Asta e soluția: nu contrazici pe nimeni, nu îi rezolvi. Conform înțelegerii, eu hotărăsc cui dau casă, am o grămadă de obligații. Lasă-i să umble, dacă îi punem pe drumuri mai tragem de timp și până la urmă renunță ei.
Intră Doamna cu plicul.
Doamna cu plicul: M-a trimis….
P: Știu, am primit telefonul. (către secretară:) Ia fă-i formele. Aveți cererea?
D: Da, desigur. Când se poate rezolva?
P: Intră în comisie, într-o săptămână suntem gata, facem tot posibilul. Nici nu știți câte drumuri a trebuit să facem. Peste tot ne-au cerut… tot felul de taxe. Știți cum e, dacă e să facem o treabă sigură și legală, e nevoie de un efort mai mare. Plus că, pentru un apartament decomandat, ne-am zbătut de zece ori mai mult.
D: Da, înțeleg… (îi plasează un plic mai mare) Neapărat trebuie să fie decomandat. Aaa și încă ceva: eu nu am buletinul pe sectorul 5 să știți, se poate rezolva și asta?
P: Nu-i o problemă. Se poate face ușor o mutație. Nu controlează nimeni. Tot eu hotărăsc. Vă aștept săptămâna următoare.
E1 vrea să intre.
S2: Programul s-a terminat. Domnul primar nu mai primește pe nimeni azi. Data viitoare!
Femeile cu cererile de la coadă cântă.
Imnul evacuatelor
Noi cântăm pe stradă
Lumea să ne vadă
Lumea să ne audă
Și pe strada udă
Noi cântăm curat
Cu ritm sacadat
Lângă primărie
Noi cântăm o mie
Roma industry
Roma on the streets
Roma strategy
Roma eviction free
Noi cântăm mișto
În tranzit punct ro
Avem la vedere
Câteva saltele
Și vă mulțumim
Că ne ocoliți
Pe spinarea noastră
Vă îmbogățiți
Ne puneți pe drumuri
Vă e strategia
Ne dați afar-din casă
Vă e industria
Ajungem în stradă
Vă e interesul
Distrugerea noastră
Vă este biznesul!
Gala femeilor rome
T: La sfârșitul sesiunii de training, vă invit pe toate să celebrăm Gala Femeilor Evacuate. Premiul de evacuata anului se acordă pentru dăruirea dată colaboratorilor evacuați, ea a pus suflet în tot ceea ce a făcut, premiul se acordă pentru experiența în domeniul evacuărilor Cameliei Ioniță! Evacuatei anului îi place ceea ce face, Cami aduce performanță și viziune oamenilor dați afară din case în continuare. Ce diferențiază campionii evacuărilor, de oamenii din industria imobiliara? Campionii sunt frumoși, sunt speciali, sunt modești, de suflet, au o dăruire și o energie aparte și nu în ultimul rând, iubesc tot ceea ce fac. Felicitări, flori, să vină trofeul! Sunteți fericită? Ați reușit să câștigați marele premiu! Cine v-a ajutat să ajungeți până aici?
C (bulversată): Păi ce să zic, copiii mei sunt sub cerul liber. Nu am unde să-i culc.
T: Partida noastră te poate ajuta: Avem un apartament, îl putem da în chirie 2 ani. Doamnelor și domnilor, aplauze! (vuiete, rumoare, aplauze)
C: Nu vreau să stau în chirie doi ani și după aia, iar în stradă.
T: Ești prea figurantă, tu ești din Sabinelor, te știu eu, ia cu chirie.
C: Nu iau.
T: Ești prea șmecheriță.
C: Cum vorbești cu mine? Nu accept, nu-mi permit din 6 milioane să stau în chirie.
T: Acceptă că e bine, nu mai sta pe gânduri, ia ce-ți dau, faci figuri, de mâine nu mai stai în stradă!
C: Nu accept, nu-mi permit din 6 milioane, cât câștig la mătură, să stau în chirie.
T: Se schimbă multe în 2 ani, ia cartea mea de vizită! Zi mersi, că din timpul meu, mă ocup și de voi și ai ocazia să stai de vorbă cu mine chiar azi!
C: Nu stau de vorbă cu tine cum vrei tu!
(huiduieli)
Evacuarea copiilor
T: În ediție specială, numai pentru dumneavoastră, în seara aceasta, am adus un grup de copii evacuați care ne vor împărtăși din experiența lor autentică în procesul de pierdere a locuinței. Copiii sunt viitorul, ei vor duce mai departe istoria evacuărilor forțate. Nu vreau să vă evoc amintiri neplăcute despre evacuare, dar vom face un concurs de cultură generală.
(în spectacol, copiii care performează răspund spontan la toate întrebările trainerei)
T: Ce înseamnă o evacuare?
T: Ce este un executor?
T: Ce este un jandarm?
T: Ce este acela un proprietar?
T: Ce se întâmplă a doua zi după evacuare?
T: Unde îți ții lucrurile, când nu mai ai casă?
T: Ce este o baracă?
T: Ce le spui colegilor la școală, când ești evacuat?
T: Care este diferența dintre un evacuat și un boschetar?
T: Ce vrei să te faci când vei fi mare?
Arta evacuării
T: Evacuarea – sursă de inspirație pentru artă. Arta este un instrument de sensibilizare. Un spectacol de teatru are potențialul de a face oamenii să empatizeze, să se solidarizeze.
Regizorul: Lasă-mă să continui eu de aici. Nu se mai poate așa. (către spectatori) Mă întreb cine sunteți și care a fost impulsul pentru care ați hotărât să veniți aici. Să veniți voluntar la spectacolul evacuării depășește o simplă curiozitate, dragi spectatori. Ceea ce faceți dumneavoastră este un gest utopic, un gest frumos, dragii mei. Ați îndrăznit să vă imaginați, ceea ce este un act radical. Pentru că nu-i așa, imaginația este prima treaptă a acțiunii. Stați aici, cu apa plată în sticla de plastic, cu telefonul descărcat, cu emailurile care așteaptă răspuns și lumea se schimbă. De când suntem noi în această sală, temperatura a mai crescut cu câteva grade la nivel global, mii de oameni au murit sau au fost răniți în războaie. Pot continua la nesfârșit, dar dumneavoastră cunoașteți deja poezia. Să nu ne amăgim, trăim momente istorice. Probabil sunteți la fel de abătuți ca mine și la fel de uimiți că suntem aici. Nedreptatea lumii noastre este așa de mare încât suntem de-a dreptul copleșiți.
Americanii au Bronx-ul, băimărenii au Craica, clujenii au Pata Rât, bucureștenii au Rahova și Vulturilor. Locuri aparent rău famate, pline de mituri și idei care mai de care. M-am hotărât să arătăm potențialul artistic al zonei Rahova prin acest spectacol inedit. Scopul nu este unul caritabil, mulți ne-au acuzat că efectul artistic conține un nivel intolerabil de cinism pe un fundal de suferință adevărată. Cu toții se feresc și arată amenințător cu degetul spre Rahova, ca și cum ar fi iadul pe pământ. Ei bine, eu m-am gândit să bătătoresc poteca pentru aceste persoane și să le arăt că, ceea ce pot găsi acolo e diferit. Și cum altfel le puteam arăta asta decât printr-un spectacol al evacuării? Schimbarea nu s-a produs încă, așa cum nici Roma nu s-a clădit într-o zi. Dacă schimbarea a pornit de la mine, acum e rândul vostru s-o duceți mai departe. Am avut intenția de a face un pas spre comunicare. Artiștii nu vor muta munții din loc, nu vor schimba mentalități. Ceea ce facem noi este dincolo de toate acestea. E super important să avem aceste discuții, inclusiv cu noi înșine: de fapt asta și contează, să ne gândim la noi înșine, datorită evacuării – să ne imaginăm în stradă, fără acoperiș, în frig: cum ne simțim, cum e pielea noastră, cum se adună murdăria pe noi, ne curge o lacrimă pentru noi înșine? Haideți să nu fim o ambulanță, care pansează rănile făcute de stat oamenilor, ci să fim cu un pas înainte. Teatrul și arta în general ne promit o ieșire din profunda izolare de ceilalți. Pentru că de asta suntem aici: nu vrem să fim singuri, vrem să trecem mai departe, vrem să ne folosim simțurile, vrem să ne confruntăm prejudecățile, vrem să fim mai buni. A fi aici acum înseamnă că încă sperăm, încă învățăm unii de la alții, încă riscăm. Spectacolul evacuării crează o comunitate într-un moment crucial. Trăim vremuri agitate și terifiante, dar suntem o comunitate. Și spectacolul evacuării ne poate ajuta să ne găsim propria cale către inima noastră. În momentul în care veți aplauda, să știți că acele aplauze sunt în primul rând pentru voi, le meritați din plin. Voi sunteți aici.


