În noaptea de 15 iulie a anului 1950, în ajunul finalei campionatului mondial de fotbal, Moacir Barbosa a adormit legănat de îngeri. Era omul cel mai iubit din toată Brazilia. Dar în ziua următoare, cel mai mare portar din lume a devenit trădător de țară: Barbosa nu fusese în stare să pareze golul uruguaian care a smuls Braziliei titlul mondial. Treisprezece ani mai târziu, când stadionul Maracaná și-a renovat porțile, Barbosa a luat cu el cele trei bare între care fusese umilit de golul respectiv. A rupt barele cu lovituri de secure și le-a ars până s-au făcut cenușă. Exorcizarea…
14 IULIE. CUFĂRUL ÎNVINȘILOR. (FRAGMENT DIN „FIII ZILELOR” DE EDUARDO GALEANO) Helena Villagra a visat un cufăr uriaș. Ea îl deschidea cu o cheie foarte veche și din cufăr țâșneau mingi pierdute, penalty-uri ratate, echipe învinse, și mingile pierdute intrau în poartă, balonul deviat își schimba traiectoria, și învinșii își sărbătoreau victoria. Și acest meci întors pe dos nu avea să se termine niciodată, cât timp mingea continua să zboare împreună cu visul. Traducerea din limba spaniolă: David Schwartz
În această zi a anului 2002, autoritatea supremă în fotbal a făcut public rezultatul unei anchete internaționale: „Alegeți golul secolului douăzeci.” A câștigat, prin majoritate covârșitoare, golul lui Diego Maradona de la mondialul din 1986, când, dansând cu mingea lipită de picior, a driblat șase englezi, pierduți pe drum. Aceasta a fost ultima imagine a lumii pe care a văzut-o Manuel Alba Olivares. Avea unsprezece ani și în acest moment magic lumina ochilor i se stinse pentru totdeauna. A păstrat golul intact în memorie și îl relatează mai bine decât cei mai buni comentatori. De atunci, pentru a vedea meciuri…
În 1949, Giampiero Boniperti a fost golgheterul campionatului italian, steaua sa cea mai strălucitoare. După cum umblă vorba, se născuse cu picioarele înainte, unul dintre ele șutând în aer, și din leagăn s-a îndreptat către gloria fotbalistică. Clubul Juventus îl plătea cu câte o vacă pentru fiecare gol. Traducerea din limba spaniolă: David Schwartz
În 1941, întreaga Brazilie plângea ascultând primul teatru radiofonic: Pasta de dinți Colgate prezintă… „În căutarea fericirii!” Drama fusese importată din Cuba și adaptată realității naționale. Personajele aveau bani suficienți, dar erau nefericite. De fiecare dată când erau pe punctul de a atinge fericirea, destinul crud distrugea totul. Au trecut astfel aproape trei ani, episod după episod, și nici măcar muștele nu zburau când venea „ora serialului”. Unele sate ascunse prin interiorul Braziliei nu dispuneau de aparate de radio. Dar se găsea de fiecare dată cineva dispus să călărească mai mulți kilometri, să asculte episodul, să-l memoreze bine și să…
În această nefericită zi a anului 1844, francezii au rămas fără nimic de citit. Revista Le Siecle publicase fasciculul final din cele șaisprezece capitole ale romanului de aventuri pe care toată Franţa îl devora. S-a terminat. Şi acum? Fără „Cei trei mușchetari”, care în realitate erau patru, cine își mai risca viața, zi de zi, pentru onoarea unei regine? Autorul, Alexandre Dumas, scrisese această operă și încă vreo trei sute, într-un ritm de șase mii de cuvinte pe zi. Invidioșii spuneau că această ispravă de atletism literar era posibilă doar datorită obiceiului său de a semna paginile altora, furate din…
În 1909, în nord-estul Braziliei, s-a născut Vitalino. Și pământul uscat, unde nu crește nimic, a devenit pământ umezit, din care să încolțească fiii săi de lut. La început erau doar jucării, pe care mâinile sale le modelau ca să-i însoțească copilăria. Dar trecerea timpului coverti jucăriile în mici statui, tigri și vânători, țărani excavând cu săpăligile lor țărâna dură, luptătorii din deșert înălțându-și puștile, caravanele refugiaților izgoniți de secetă, chitariștii, dansatoarele, îndrăgostiții, procesiunile, sfinții… Astfel degetele magice ale lui Vitalino povestiră tragedia și sărbătoarea poporului său. Traducere din limba spaniolă: Elena Irimia