de Rodica NOVAC

Primele sindicate libere din România post-decembristă au fost înființate în 1990, prima lege a sindicatelor intrând în vigoare în august 1991. Au urmat Legea conflictelor colective de muncă, Legea contractelor colective de muncă și Legea patronatelor. În 2011 au fost adoptate un nou Cod al Muncii, precum și Legea dialogului social, care a abrogat legislația anterioară. Cele două legi au fost adoptate prin asumarea răspunderii guvernului și fără nicio dezbatere publică, vocea angajaților fiind exclusă cu totul. Deşi considerat un element de bază al modelului european, dialogul social a fost victima colaterală a crizei economice, România adoptând măsuri care afectează echilibrul just între partenerii de negociere, calitatea muncii şi a protecţiei sociale.

Desen de Laurențiu Ridichie

Legea dialogului social din 2011 a afectat în profunzime și în mod negativ dreptul de asociere liberă în sindicate, modul de funcționare al acestora, precum și libertatea de negociere colectivă. La șase ani de la adoptarea legii, studiul Analiza impactului noii legislații a dialogului social adoptate în 2011 (autori Ștefan Guga și Camelia Constantin) ne ajută să inventariem cele mai importante efecte ale sale.

1. Cea mai importantă modificare a fost eliminarea posibilității constituirii unui sindicat în companiile cu mai puțin de 15 salariați, deși economia României este predominant alcătuită din întreprinderi mici și mijlocii. În anul 2015 erau peste 460.000 de unități cu mai puțin de 15 salariați, în care lucrau peste 1 milion de persoane cărora legislația adoptată în 2011 le restrânge libertatea de a constitui organizaţii la alegerea lor, precum şi să se afilieze acestor organizaţii, lipsind de o protecție minimă a drepturilor ce izvorăsc din raporturile de muncă pe angajații care lucrează în astfel de entități.
2. Conform noii legislații, nu mai pot fi înființate sindicate profesionale sau la nivel de sector de activitate, ci doar sindicate de companie (legea anterioară prevedea că pentru constituirea unei organizații sindicale este necesar un număr de cel puțin 15 persoane din aceeași ramură sau profesiune, chiar dacă își desfășoară activitatea la angajatori diferiți). Astfel, sindicatele au fost lovite de fiecare dată când un angajat membru de sindicat își schimba locul de muncă și multe persoane și-au pierdut dreptul de a fi membre de sindicat.
3. Legea dialogului social permite doar salariaților (adică lucrătorilor cu contracte de muncă) să facă parte din sindicate, multor altor categorii de persoane fiindu-le interzis exercițiul dreptului constituțional de asociere (liber profesioniștii, cum ar fi traducătorii, actorii, regizorii, tehnoredactorii, interpreții, jurnaliștii, fotografii etc.; agricultorii; studenții; pensionarii; lucrătorii domestici; zilierii; membrii cooperatori etc.), deși legea anterioară permitea persoanelor care exercită potrivit legii o meserie sau o profesiune în mod independent, membrii cooperatori, agricultorii, precum și persoanele în curs de calificare au dreptul, fără nicio îngrădire sau autorizare prealabilă, să adere la o organizație sindicală. Dreptul de a face parte din sindicate nu poate fi interzis în totalitate pentru anumite categorii sociale.
4. Pentru a participa la negocierea contractelor colective de muncă, este necesară obținerea reprezentativității, care se constată de către instanțele judecătorești. Legea a impus noi condiții pentru obținerea acesteia: la nivel de unitate, numărul de membri ai sindicatului trebuie să reprezinte cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității. Această condiție excesivă a condus la diminuarea pluralismului sindical și a îngreunat semnificativ constituirea de noi organizații sindicale care să poată participa la negocierile colective, amenințând, în același timp, sustenabilitatea organizațiilor nou-constituite, având în vedere perioada lungă necesară pentru atingerea acestui prag. De asemenea, a condus la situația în care există doar aproximativ 14.000 de contracte colective de muncă active în 520.000 de întreprinderi.
5. Legea nr. 62/2011 a impus măsuri de descentralizare totală a dialogului social, conducând la restrângerea negocierilor colective. A fost desființat contractul colectiv de muncă la nivel național, care, ca izvor de drept, asigura o protecție minimă și pentru angajații care lucrează în unități cu mai puțin de 21 de angajați, unde negocierea nu este obligatorie și contribuind astfel la crearea unui dezechilibru social la nivel național.
6. Contractul colectiv de muncă este aplicabil tuturor angajaților doar la nivel de întreprindere. La nivel de sector, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte doar pentru angajaţii încadraţi în unităţile care fac parte din organizaţiile patronale semnatare ale contractului. Practic, această prevedere face posibil ca pentru salariații membri ai sindicatelor semnatare ale contractului, dar care funcționează în întreprinderi care nu fac parte din patronatele semnatare, contractul colectiv de muncă la nivel de sector să nu se aplice, acesta fiind o altă cauză a disfuncționalității negocierilor colective, care nu mai protejează angajații prin efectele obligatorii ale contractelor colective de muncă.
7. Tot ca urmare a adoptării legii au fost reorganizate sectoarele de activitate la nivelul cărora are loc dialogul social și negocierea contractelor colective de muncă, creându-se astfel premisele unui eșec al dialogului social. Unul dintre efectele acestei reorganizări a fost constituirea unor sectoare cu sute de mii de angajați (în comerț sunt aproximativ 800.000 de lucrători), făcând imposibilă dobândirea reprezentativității pentru o parte din federațiile patronale și sindicale (pentru a fi reprezentativă, organizațiile sindicale componente ale federației respective trebuie să cumuleze un număr de membri de cel puțin 7% din efectivul angajaților din sectorul de activitate sau grupul de unități respective iar federațiile patronale trebuie să aibă ca membri patroni ale căror unități cuprind cel puțin 10% din efectivul angajaților sectorului de activitate, cu excepția angajaților din sectorul bugetar). Aceasta a dus la restrângerea negocierilor naționale, în momentul acesta neexistând niciun contract colectiv de muncă în vigoare la nivel de sector.
8. Deși Codul Muncii prevede interzicerea oricărui act de ingerinţă al patronilor sau al organizaţiilor patronale, fie direct, fie prin reprezentanţii sau membrii lor, în constituirea organizaţiilor sindicale sau în exercitarea drepturilor lor, prin eliminarea sancțiunilor pentru aceste fapte, legea a creat premisele unor acțiuni care interzic în mod deschis activitatea sindicală la nivelul unor companii, prin regulamentul de ordine interioară, presiuni asupra angajaților, concedierea liderilor sindicali etc.
9. O modificare a legii din 2016 a legii dialogului social permite reținerea cotizației sindicale pe ștatul de plată, o facilitate utilă pentru sindicat, dar care oferă angajatorilor nu doar listele nominale cu membrii de sindicat, ci și informații cu privire la rata de sindicalizare din diferite departamente, a locurilor strategice din companie unde există sindicat etc., facilitând astfel acțiuni de presiune asupra membrilor de sindicat de a se retrage din acesta, faptă nesancționată conform actualei legi.
10. Noile condiții în care pot fi declanșate conflicte colective de muncă a condus la o scădere dramatică a acestora, în 2014 fiind înregistrat un minim istoric de 19, pe fondul alterării condițiilor de muncă datorită crizei economice.

La mai mult de 6 ani de la adoptarea legii, putem spune că impactul reformelor legislative a fost neașteptat de mare, depășind chiar și ambițiile inițiatorilor săi. Influența Legii nr. 62/2011 a fost potențată și de Codul Muncii adoptat în același an, care, printre altele, a găsit o soluție ingenioasă care să creeze iluzia că interesele salariaților sunt reprezentate, chiar dacă legislația lipsea totodată sindicatele de forța lor de până atunci: a fost creată instituția reprezentanților salariaților, care sunt aleși de adunarea generală a salariaților pentru a negocia contractele colective de muncă în situația (tot mai frecventă, datorită noii legislații) în care într-o companie nu există sindicate reprezentative conform legii.

Din păcate, neexistând condițiile de viabilitate în practică a acestei instituții, în majoritatea cazurilor reprezentanții salariaților sunt aleși din departamentul de resurse umane, care negociază în interesul angajatorului.

Guvernul Grindeanu și-a declarat intenția de a amenda Legea dialogului social și la începutul anului au fost inițiate primele discuții cu organizațiile sindicale și patronale în acest sens. Speranța că o lege nouă va elimina toate aceste aspecte și va îmbunătăți cadrul în care sindicatele și patronatele își desfășoară activitatea este mai mult decât legitimă.

Referințe: Ștefan Guga și Camelia Constantin, 2017, Analiza impactului noii legislații a dialogului social adoptate în 2011, București, disponibilă la: http://www.relatii-industriale.ro/starea-actuala

 RODICA NOVAC este președintă a Asociației CONECT, care lucrează de peste 15 ani în mediul neguvernamental, în domeniul muncii, dialogului social și migrației.