În Cuzco, în 1934, s-a născut pentru prima dată Hugo Blanco.

Ajunsese într-o țară, Peru, împărțită în două.

El s-a născut la mijloc.

Era alb, dar a crescut într-un sat, Huanoquite, unde prietenii lui de joacă vorbeau quechua, și a mers la școală în Cuzco, unde indigenii nu aveau voie să meargă pe trotuare, rezervate doar pentru oamenii decenți.

Hugo s-a născut pentru a doua oară când avea zece ani. La școală a primit vești din sat și a aflat că don Bartolomé Paz îl însemnase pe un țăran indigen cu fierul roșu. Acest stăpân de pământuri și de oameni își inscripționase prin ardere inițialele sale, BP, pe fundul țăranului, care se numea Francisco Zamata, pentru că acesta din urmă nu îngrijise bine vacile de pe moșie.

Nu era așa neobișnuită întâmplarea, dar acest semn l-a marcat pe Hugo pe vecie.

Și cu trecerea anilor, s-a făcut indigen acest om care nu era, și a organizat sindicatele țăranilor, și a plătit cu bătăi și cu torturi și cu hărțuiri și cu închisoarea și cu exilul această dizgrație autoimpusă.

În timpul celei de-a patruzecea greve a foamei, când deja Hugo nu mai rezista, guvernul, impresionat, i-a trimis cadou un coșciug.

Traducerea din limba spaniolă: Elena Irimia