Colectivul GAP publică scrisoarea deschisă elaborată de o parte dintre participanții la programul 9G (TNB pentru Noua Generaţie de Creatori de Teatru) și susține demersurile de chestionare a practicilor injuste din teatrele de stat.

Noua Generaţie de sacrificiu?

Cu motto-ul „un Teatru nou pentru un Public nou”, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din București a lansat in ianuarie 2014 programul 9G (TNB pentru Noua Generaţie de Creatori de Teatru), prin care își propune să vină în întâmpinarea tinerilor creatori de teatru. Programul se derulează sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”. În urma unui concurs de proiecte, la care au fost înscrise 42 de titluri, echipa de selectie a reţinut şapte dintre ele pentru a intra în etapa următoare, urmând ca, după o serie de repetiţii cu public, Consiliul Artistic al teatrului să decidă titlurile care vor fi incluse în repertoriul Sălii Mici. Aici începe complicată poveste a tinerilor creatori declaraţi căştigători și maniera discutabilă în care Teatrul Național și-a asumat acest proiect. Semnatarii acestei scrisori sunt o parte dintre tinerii artiști liber profesioniști care au ales să își înscrie proiectele în această competiție, considerând acceptabile condițiile propuse de Teatrul Național în materialul de anunțare al concursului respectiv, cu toate că, în formulele abordate de alte teatre pentru astfel de concursuri, odată alese, proiectele câștigătoare sunt integral produse din bugetele teatrelor și artiștii remunerați ca orice alți colaboratori ai teatrului respectiv. În niciunul dintre celelalte proiecte adresate tinerilor nu se punea problema de reprezentații gratuite. Teatrul Național propunea însă anul trecut o formulă nouă, axată pe ideea că tinerii artiști au ocazia de a lucra în condiții de teatru profesionist proiecte care îi reprezintă, neîngrădite de o tematică repertorială sau estetică anume, ceea ce l-a făcut tentant pentru noi, tineri artiști aflați într-o perpetuă căutare de spații, resurse financiare și disponibilitate din partea teatrelor în general pentru experiment și cercetare.

După această experiență, la aproape un an de la lansarea proiectului, ne întrebăm: Care sunt aceste condiții de „teatru profesionist”? De ce, într-un teatru profesionist, cu buget de stat, artiștii realizează proiecte din resurse proprii și sunt responsabili în mare măsură de promovarea spectacolelor? Cum se poate crea un program inovator, care să definească gândirea tinerilor artiști, dacă există condiționări de ordin comercial (vorbim de un teatru finanațat de Ministerul Culturii) care fac ca un teatru de stat să se comporte ca un teatru independent sau privat? A încurajat în mod real TNB-ul artiștii tineri, dincolo de retorica folosită, prin conturarea unui mediu propice creaţiei, sau a bifat un program prin care să pară că îi susține pe aceştia la început de drum?

Există o pregnantă lipsă de concordanță între condițiile promise la lansarea concursului și realitate, fapt ce a fost sesizat în nenumărate rânduri de către tinerii creatori implicați în proiectele primei ediții. Fără a clarifica modul de funcționare al programului, Teatrul Național a lansat deja anunțul de concurs pentru a doua stagiune 9G la TNB. Ceea ce ar trebui precizat în anunțul noii ediții este că echipele trebuie să gândească proiecte vandabile, că dacă vor ca aceste proiecte să rămână în repertoriu, trebuie să știe să-și facă promovare singure și pe banii lor și, în general, să se plieze pe profilul repertorial al Teatrului Național și să nu se aștepte, de fapt, la un suport real din partea unui teatru profesionist. Ni se pare extrem de grav că un teatru de stat se comportă ca un spațiu privat, că încalcă principiile egalității de șanse, și, de asemenea, că funcționează discriminator și ofensator la adresa tinerilor artiști, folosindu-i ca pe o masă de manevră prin care își bifează un aşa-zis proiect de risc.

În anunțul ediției 9G la TNB 2015 au apărut modificări faţă de ediţia precedentă:
1. în cazul în care Teatrul Național decide să includă în stagiune spectacolele rezultate, acesta, anul acesta se precizează, va face investiții minime în producția lor.
2. Nu există niciun tip de cerință sau de restricție în legătură cu textele înscrise (clasică și contemporană) sau cu genul de estetică propusă, dar constituie un avantaj conceptul de spectacol care mizează în special pe arta actorului.
3. Numărul de reprezentații impuse a scăzut de la 5 la 3 reprezentații gratuite.

TNB-ul recunoaşte vag că promisiunile din anul precedent n-au fost respectate la nivel de producţie şi că nu se va pune accentul pe colective de creație care elaborează împreună un concept de spectacol. Mai mult decât atât, „avantajul adus de proiectele care mizează pe arta actorului” sugerează că proiectele experiemntale sau cele ce fac apel la alte mijloace (care ar implica un aport mai mare cel puțin la nivel logistic al teatrului) nu sunt de dorit – ori nu tocmai acesta era avantajul proiectului 9G – libertatea formelor de expresie? De asemenea, conştientizează că cele 5 vizionări epuizau public potenţial plătitor în etapa secundă a proiectului.

Implementarea unui program nou în cadrul unei instituții presupune existența unei strategii. Nu sunt de ajuns câțiva oameni dedicați spiritului proiectului (Cristiana Gavrilă, Ionuț Corpaci, tânăra echipă tehnică a Sălii Mici conturată de-a lungul desfășurării programului), depăşiţi de numărul de proiecte acceptate sau de lipsa de personal tehnic, pentru a implementa un program sustenabil.

Conceptul sub care stă acest proiect este „Teatru nou pentru un public nou”. Ori acest „teatru nou,” am descoperit în urma experienței noastre, este privit ca o Cenușăreasă care se hrănește din resturile de la marele festin teatral național, artiștii care lucrează fiind desconsiderați și devalorizați, puși în situația de a aduce bani unei instituții de stat. Care mai este rolul unei insituții de stat dacă adoptă mecanisme de funcționare proprii unei organizații private? Cum și-a propus Teatrul Național să creeze acest public? De ce echipele spectacolelor sunt puse în situația de a-și face publicitate, când există un departament care ar trebui să se ocupe de asta? Nu a obținut, de fapt, Teatrul Național, prin intermediul acestui proiect teoretic, dedicat tinerilor, spectacole gratis? Și aici nu ne referim la profitabilitatea lor financiară în beneficiul teatrului, ci la aportul de imagine.

În concluzie, solicităm TNB-ului un răspuns la fiecare dintre punctele de mai jos:
1. Actorii spectacolelor incluse în stagiune sunt exclusiv plătiți din încasări, TNB-ul reţinând totuşi parte din formula sălii. Cum își propune teatrul să ajute tinerii în aducerea acestui public plătitor de bilet astfel încât ei chiar să fie plătiți pentru munca depusă?
2. Teatrul Național nu are o strategie coerentă și consecventă de promovare unitară a spectacolelor acestui program. Dacă mediatizarea este precară, cum se pot aduce categorii noi de public și poate acest criteriu condiționa durata de viață a acestor spectacole?
3. Materialele de promovare existente (flyere, stickere etc.) sunt realizate și produse din resurse proprii de către echipele proiectelor respective.
4. 5 reprezentații gratuite presupun, la o sală de aproximativ 100 de locuri în medie, 500 de potențiali plătitori pierduți, ulterior accesul la spectacole să fie condiționat de cumpărarea unui bilet, deși nefăcându-se investiții în spectacole, ele arată la fel ca înainte. Prin ce diferă producţiile înainte şi după preluarea sub egida TNB?
5. În anunțul concursului nu se precizează obligativitatea echipelor de a-şi gândi propria strategie de promovare și a face investițiile aferente. Discursul TNB-ul faţă de proiecte s-a tradus în final prin „preluarea” spectacolelor. Nu modifică aceste responsabilități neanunțate la lansarea proiectului statutul acestor producții și le transformă în coproducții realizate în parteneriat de Teatrul Național și echipa fiecărui proiect?
6. Nu s-a făcut nicio comunicare publică în care să se precizeze statutul aparte al acestor producții, realizate din resurse proprii sau sponsorizări atrase de către echipe, devenite astfel, cel puțin teoretic, co-producători ai spectacolelor. De ce?
7. Recuzita sau decorul sunt depozitate impropriu (pe holuri), exitând numeroase cazuri de dispariţie și degradare ale acestora. Niciuna dintre investițiile de producţie ale tinerilor creatori nu a fost decontată de TNB prin preluarea spectacolelor în repertoriu, iar statutul acestora este incert.
8. Există o reticență a multor angajați TNB implicați în realizarea proiectelor față de acest program, manifestată prin lipsa de răspuns cu privire la soluționarea problemelor/necesităților întâmpinate de tinerii creatori, imaginea programului în interiorul teatrului fiind asociată cu teatrul de amatori. Cum își propune teatrul să ajute la asimilarea acestui program?
9. Celor 7 echipe câştigătoare în ediţia pilot nu li s-a cerut feedback, deşi aşa ar fi fost indicat unui proiect care doreşte să devină peren (o constantă a Teatrului Național), formula rămânând aceeaşi, iar diferenţele între promisiuni şi realitate fiind majore.

Semnatari:
Simona Cuciurianu
Catinca Drăgănescu
Cristina Drăghici
Crina Ene
Andreea Hristu
Andrei Măjeri
Oana Popescu
Vladimir Purdel
Lucian Rus
Silva Helena Schmidt
Sorina Stefanescu
Vlad Udrescu

Lista rămâne deschisă tuturor celor care vor să se alăture demersului nostru.