de Enikő Vincze 1. În iunie 2020, neștiind exact că asta va duce chiar înspre ceea ce trăim azi, întrebam retoric într-un articol publicat în Baricada România despre proiectul liberal de relansare a economiei: statul salvează capitalul şi susţine militarizarea? Observam atunci că un specific al acelor timpuri față de criza din 2008-2009 era că relansarea economică se întâmpla cu accentuarea excesivă a militarizării României, și angrenarea ei în cursa curentă de înarmare, similară oarecum războiului rece sau altor perioade similare în care industria războiului „a salvat” economia. Dintr-o declarație de la acea oră a premierului a reieșit printre altele,…
capitalism



Fundamentele și potențialul anti-capitalist al revendicării „Vrem locuințe sociale, nu militarizare”
de Enikő Vincze În data de 8 martie 2022, la invitația Meduza Kolektiv și Rhythms of Resistance Cluj, mișcarea pentru dreptate locativă Căși Sociale ACUM! a contribuit și participat la evenimentul #8martiefeminist din orașul Cluj (și) cu acest banner revendicativ. Imaginea este marcată și de apelul #strikethewar, prin care ne-am alăturat și acțiunii transnaționale a rețelei E.A.S.T. (Essential Autonomous Struggles Transnational). Poate unii vor spune că nu este momentul oportun să vorbim despre lucruri atât de „mărunte” precum locuințele sociale în timp ce mii de oameni mor și milioane de oameni sunt dislocați din țara lor, sau în timp ce capitalismul…


Unde este dimensiunea socială a Planului Național de Redresare și Reziliență? (I)
O privire asupra situației din România în contextul guvernanței socio-economice din UE de Enikő Vincze În data de 18 decembrie 2020, Comisia Europeană a salutat înțelegerea politică dintre Parlamentul European și Consiliu cu privire la Facilitatea de Redresare și Reziliență (Recovery and Resilience Facility), instrumentul cheie al planului European numit NextGenerationEU elaborat ca răspuns la criza curentă multiplă. Decidenții europeni se așteaptă ca acest plan „să soluționeze impactul economic și social al pandemiei Covid-19, pregătind societățile și economiile europene ca ele să devină mai durabile, reziliente și mai bine pregătite pentru tranziția verde și cea digitală”. Această inițiativă temporară, împreună…


Manifest pentru dreptate locativă. Împotriva pandemiei capitalismului și rasismului
de Blocul pentru locuire #StămAcasă #NuStămDeoparte Este timpul să se pună capăt regimului în care dezvoltatorii imobiliari, marii rentieri și furnizorii privați de utilități fac profituri enorme pe seama celor care abia supraviețuiesc de la o lună la alta! Avem nevoie de măsuri radicale, care să asigure că ordinea economică post-criză va fi una a egalității și dreptății sociale. Acesta este manifestul nostru conținând 14 revendicări pentru intervenție imediată și pe termen lung! I. Probleme locative ale celor mai afectate persoane de crizele epidemiologice și economice De la primele semnale de alarmă ale epidemiei și până azi, noi, activiști și activiste…
(text integral) de Marta TALACHA În 2013, Marsilia a devenit Capitala Europeană a Culturii – spre marea uimire și nemulțumire a altor orașe franceze, dar și spre bucuria intermediarilor și a speculanților din piața imobiliară. Al doilea cel mai mare oraș din Franța, după Paris, pe primul loc la inegalități și decalaje sociale, conducând în clasament la capitolul sărăcie și cu o rată de șomaj de aproape 40%, metropola și-a construit identitatea pe coexistența mai multor culturi, etnii și religii. De multă vreme, pulsul vieții orașului a fost dat de imigranți. Armenii care au fugit de genocidul instrumentat de turci,…