de Mihaela MICHAILOV De fiecare dată când scriu un articol dedicat teatrului pentru copii și adolescenți, îmi pun, invariabil, câteva întrebări: al cui este teatrul care se adresează tinerilor?; ține el cont de schimbările structurale ale copilăriei?; își cunoaște copiii și adolescenții?; cât de conștient este acest teatru de rolul fundamental pe care-l poate avea în raport cu formarea lor, în spiritul atașării de povești emancipatoare, eliberatoare?; cât de mult își dorește să le diversifice orizontul experiențial, să le deconstruiască stereotipurile împrumutate, să le insufle posibilitatea unei schimbări pe care ei înșiși o pot genera, să îi confrunte cu realități…