de Nicolae Mandea Coincidența face să fi văzut recent trei filme care par a fi avut ambiția de a crea, fiecare în felul său și în perioade diferite, reprezentări ale socialului românesc: Răsună valea (1950 – regia Paul Călinescu), Puterea și adevărul (1972 – regia Manole Marcus) și 8 Martie (2012 – regia Alexandru Belc). Cel din urmă este un documentar și a fost văzut și discutat la Dianei4, la una dintre proiecțiile organizate de Gazeta de Artă Politică. Nu întotdeauna percepem falia dintre cinema și propagandă atât de direct și spectaculos. Uneori reușim să ne protejăm, alteori manipularea este …

de Mihai Lukács Regizorul sovietic Vsevolod Meyerhold a folosit teatrul pentru a contribui la efortul formării Uniunii Sovietice în anii 1920 şi 1930 şi pentru a-şi manifesta solidaritatea cu muncitorii şi cu idealurile comuniste. Schimbările radicale ale teoriilor sale (pre- şi post-revoluţionare) relevă motivaţiile politice ale evoluţiei practicilor sale teatrale: respingând teatrul pre-revoluţionar şi bagajul său burghez bazat pe inegalitate şi oprimare, vechiul tip de cunoaştere teatrală era abandonat şi „dezvăţat” în timp ce se creau premisele unor noi subiectivităţi şi ale unui teatru revoluţionar. Creând o punte între explorările sale din zona teatrului şi ideile ştiinţifice influente la vremea …

de Mihaela Michailov Retorica și repertoriul social al muncii schimbă fața dramaturgiei românești în anii ’50-’60. Muncitorul devine o figură emblematică în piesele unor autori pentru care teatrul nu e o luptă de idei, ci o platformă de acțiuni concrete, solidare cu prezentul. Politizarea dramaturgiei postbelice, sub influența realismului socialist, și accentul pus pe un teatru militant au adus în prim-plan realitățile sociale ale structurilor de muncă și de putere, care devin teme centrale în ”piesele clasei muncitoare”. Se construiește un întreg repertoriu dramaturgic al sferei muncii, prin care se definesc gesturile cotidiene ale muncitorilor, raporturile de putere dintre cei …