În 1981, într-un gest de generozitate care îi cinstește amintirea, generalul Augusto Pinochet a vândut pe nimic râurile, lacurile și apele subterane ale statului Chile.
Niște companii miniere, precum compania elvețiană Xstrata, și niște companii electrice, precum compania spaniolă Endesa, și cea nord-americană AESGener, s-au făcut stăpâne, pe vecie, pe râurile cu debit mare din Chile. Endesa a primit o întindere de ape egală cu suprafața Belgiei.
Țăranii și comunitățile indigene au pierdut dreptul la apă, au rămas condamnate să o cumpere, și de atunci deșertul înaintează, mâncând pământurile fertile, și continuă să se golească de oameni zonele rurale.
Traducere din limba spaniolă: Elena Irimia
https://www.youtube.com/watch?v=O9sv-TlCadk

