Luptele colectivului La Patate Chaude din Grenoble

În noaptea dintre 15 și 16 iulie 2010, în urma unui jaf armat asupra unui cazino din localitatea franceză Uriage-les-Bains, regiunea Isère, aflată la 15 km de municipiul Grenoble, au loc confruntări armate între poliție și cei doi bărbați presupuși autori ai jafului. După mai multe schimburi de focuri, unul dintre urmăriți, Karim Boudouda, în vârstă de 27 de ani, este împușcat mortal, iar un polițist este rănit. Incidentul provoacă mai multe revolte de stradă în cartierul Villeneuve din Grenoble, de unde provenea tânărul decedatⁱ. În seara următoare, în apropierea comunei Thésée-la-Romaine din centrul Franței, regiunea Centre-Val de Loire, Luigi Duquenet, un tânăr de 22 de ani, provenind dintr-o comunitate de romi francezi călători (gens du voyage), este împușcat mortal de un jandarm în mașina în care se deplasa împreună cu un verișor de-ai săi. Cei doi ar fi refuzat să oprească la un punct de control al jandarmeriei, iar jandarmii au deschis imediat focul asupra lor. După două zile, câteva zeci de persoane din comunitatea tânărului omorât protestează în comunele din apropierea incidentului – Saint-Aignan și Saint-Romain sur Cher – atacând câteva sedii ale jandarmeriei și administrației locale. Pe 19 iulie 2010 ministrul de interne francez se deplasează la Saint-Aignan pentru a condamna public revoltele, însoțit de aproximativ 300 de jandarmi și două elicoptereⁱⁱ.

Discursul lui Sarkozy la Grenoble și startul ofensivei anti-imigrante și anti-rome

Reacțiile la vârf față de cele două incidente au continuat și în zilele următoare. Pe 21 iulie, președintele Nicolas Sarkozy anunță schimbarea prefectului regiunii Isère, Albert Dupuy, cu Éric Le Douaron, un polițist de carieră, considerat de o parte a corpului prefecturii o persoană mai degrabă loială președintelui, decât competentă în administrație. Noul prefect a fost însărcinat cu misiunea de a „purta un război contra criminalității”. La data de 30 iulie, odată cu învestirea în funcție a noului prefect, Nicolas Sarkozy se deplasează la Grenoble pentru a susține un discurs oficial pe temele securității, naționalității, imigrației și educației, intrat deja în istorie ca „Discursul de la Grenoble”. Pornind de la atacul asupra polițiştilor în urma jafului de la cazino, Sarkozy face un îndemn la mai multă supraveghere video (instalarea a 60.000 de camere până în 2012) și sancțiuni mai dure pentru atacatorii forțelor de ordine (pedeapsă de la 22 la 30 de ani pentru omorul unui polițist sau jandarm și purtarea obligatorie a unei brățări electronice de supraveghere, după ispășirea pedepsei, pentru toți multirecidiviștii)ⁱⁱⁱ.

Lupta contra criminalității a constituit însă un bun paravan pentru demararea unei campanii de delegitimare a unor întregi categorii sociale: imigranții fără acte, cetățenii francezi provenind din familii imigrante, romii francezi călători, migranții romi din Est etc. În același discurs, Sarkozy a susținut că minorilor delincvenți din familiile imigrante nu ar trebui să li se mai acorde automat cetățenia franceză, atunci când devin adulți, și că părinții copiilor ce comit delincvențe ar trebui să răspundă penal. În plus, el s-a pronunțat pentru retragerea alocațiilor pentru familiile ale căror copii absentează frecvent de la școală. Un alt punct anunța intenția de a completa lista motivelor pentru care cetățenia franceză poate fi retrasă unei persoane, și anume – cazul în care un străin atentează benevol la viața unui polițist sau jandarm. „Culegem roadele celor 50 de ani de imigrație insuficient reglementată, care au dus la un eșec al integrării” a mai spus președintele, chemând totodată la luptă fermă contra imigrației ilegale: „Cineva aflat în ilegalitate nu poate avea mai multe drepturi decât cineva cu acte în regulă, aflat în legalitate… îi cer noului prefect Eric le Douaron să dea dovadă de o fermitate absolută în lupta contra imigrației ilegale. Regula generală este clară: clandestinii trebuie conduși către țările de origine.” Și nu în ultimul rând, președintele se angajează să desființeze jumătate din taberele de romi considerate ilegale în următoarele trei luni de zile, împuternicind prefecții înșiși să se ocupe de evacuări. Un alt angajament se referă la reforma politicii de luptă contra imigrației ilegale, pentru a evita ca romii să revină în fiecare an pe teritoriul francez^iv.

Confruntate cu rezistență din partea partidelor de opoziție și atacate la Consiliul Constituțional, o parte din legile și dispozițiile guvernamentale ce au reieșit din discursul de la Grenoble au fost fie invalidate, fie retrase. Printre acestea se numără: legea privind retragerea cetățeniei celor naturalizați de mai puțin de 10 ani, ce au fost condamnați pentru omor sau tentativă de omor a unui reprezentant al forțelor de ordine; legile privind eliminarea alocațiilor pentru familiile ale căror copii nu merg la școală și răspunderea penală a părinților pentru infracțiunile copiilor; legile ce abilitau prefecții să evacueze direct taberele ilegale, sau cele ce înăspreau condițiile de expulzare a imigranților fără acte. În ce privește situația taberelor de migranți romi, la o lună după discursul de la Grenoble, ministrul de interne francez anunța că au fost desființate/demolate 128 de taberele ilegale și au fost returnați în România aproximativ 1000 de romi, cetățeni europeni^v.

Un front de rezistență comun – La Patate Chaude

Ca urmare a declarațiilor belicoase din partea președintelui Sarkozy, în septembrie 2010, mai mulți activiști din Grenoble reacționează regrupându-se într-o platformă anti-rasistă, pentru drepturi sociale, denumită inițial „solidarité Roms”, iar mai apoi „La Patate Chaude” (trad. – cartoful fierbinte). Aceasta include activiști ai grupurilor și asociațiilor angajate în lupte sociale, în special cele în sprijinul migranților fără acte și al oamenilor fără adăpost; reprezentanți ai partidelor politice; reprezentanți ai sindicatelor; ai aleșilor locali; lucrători în domeniul protecției sociale; romi locuitori ai taberelor, printre care și un colectiv format în 2011 din familiile de romi evacuate din comunele grenobleze Saint Martin d’Hères, Saint Martin le Vinoux şi La Tronche; vecini francezi ai taberelor și alți locuitori ai regiunii Grenoble-Alpes.

La Patate Chaude se dorește a fi un grup multicultural de presiuni, revendicări și acțiuni politice. Scopul grupului este de a reaminti Statului, cât și autorităților locale, obligațiile ce le revin în privința respectării accesului tuturor la o serie de drepturi de bază precum școlarizarea, locuirea, sănătatea, munca și ajutorul social. De altfel, numele colectivului este o aluzie la tendința instituțiilor publice de a-și pasa una alteia responsabilitatea (cartoful fierbinte) pentru starea de sărăcie în care trăiește o parte din societatea franceză.

În declarația sa de intenție, grupul își propune să abiliteze persoanele rome ca actori principali în lupta pentru propriile drepturi: „Dorim de asemenea, fără a face din asta o mascaradă, să lăsăm să se facă auzite vocile celor excluși și discriminați, în special cele ale romilor, și să acționăm, pe cât posibil, mai degrabă împreună cu ei decât în locul lor. La Patate Chaude se organizează astfel pornind de la vocile romilor și activează în strânsă legătură cu ceea ce se întâmplă în tabere, în squaturi, în centrele de cazare, în școli, în administrație etc.”

Printre acțiunile și realizările grupului se numără:

• Demersuri către instituțiile locale pentru accesul la școlarizare al copiilor romi.

• Obținerea în iunie 2012 a dreptului la locuință opozabil pentru persoanele rome, în urma presiunilor asupra autorităților, exercitate împreună cu organizația „Un toit pour tous” (trad.- un acoperiș pentru toți), timp de câteva luni de zile. Dreptul la locuință opozabil (Dalo) se referă la posibilitatea unui solicitant de locuință socială de a contesta refuzul acordării acesteia în fața unei comisii de mediere sau în fața unui tribunal administrativ. Anterior, acest drept le era refuzat sistematic romilor ce locuiesc în tabere.

• Luări de poziție publice în sprijinul solicitanților de azil din Grenoble, o bună parte din ei romi din fosta Iugoslavie, cărora le-a fost refuzat dreptul la cazare și care au fost nevoiți să campeze în plină iarnă în fața gării și în parcurile din oraș. Pe 30 martie 2011, împreună cu alte câteva organizații, grupul a organizat o noapte de protest în fața sediului prefecturii, în solidaritate cu solicitanții de azil. Protestul a fost reprimat dur de către autorități, însă solicitanților de azil aflați în stradă li s-a oferit cazare în săptămânile ce au urmat.

• Din 2013 grupul luptă împotriva gestionării antisociale de către stat a centrelor de cazare pentru situații de urgență, lucru care îi afectează direct pe migranții cazați în ele. Prin acțiuni directe întreprinse la fața locului, La Patate Chaude a reușit să împiedice câteva zeci de evacuări ale migranților din aceste centre în iulie 2013 și în aprilie 2014.

Mai multe informații despre acțiunile grupului, cât și ultimele noutăți pe tema luptelor pentru justiție locativă în Grenoble, se găsesc pe pagina lor de Internet: https://collectif16septembre.wordpress.com

În urmă cu câțiva ani, am cunoscut-o în România pe una dintre activistele La Patate Chaude – Violene, aflată pe atunci la studii în Cluj. Pentru că am avut ocazia să merg anul acesta în Franța, am fost și la Grenoble, unde am reîntâlnit-o pe Vio. În luna martie, am vizitat împreună oamenii din taberele de migranți romi din România/ Serbia/ Macedonia, cu care lucrează îndeaproape, iar în luna septembrie i-am luat un interviu pentru acest număr tematic al Gazetei.

Pentru început, ai putea să descrii în câteva cuvinte profilul tău activist și proiectele în care ești implicată?

Violene: Sunt implicată de mai bine de 10 ani în luptele sociale din Grenoble, lucrez mult pe problemele romilor, mare parte din ei provenind din România. Sunt parte a colectivului La Patate Chaude care există de aproximativ șase ani de zile și care a fost înființat în urma discursului lui Sarkozy la Grenoble, care denigra mai multe grupuri sociale, amestecându-le pe toate la un loc.

Care au fost mai exact problemele discursului? Romii erau descriși ca…?

Violene: Ca persoane care nu au ce căuta în Franța. Romii, magrebienii, imigranții, persoanele nomade, care trebuie „calmați” atunci când se afirmă prea mult. Discursul dădea de înțeles că ar fi bine să ne lipsim de ei, pentru că nu au ce căuta aici… chiar și cei care sunt francezi. Așadar, am înființat acest grup care avea inițial misiunea de a interpela autoritățile publice în privința drepturilor romilor, care nu aveau niciun cuvânt de spus la nivel politic și nici măcar uman, erau dezumanizați. Apoi am început să ocupăm case, în care cazam oamenii și o făceam public, pentru ca situația lor să fie cunoscută de cât mai mulți. Ne-am concentrat destul de mult și pe situația din centrele de cazare de urgență, care în mod normal sunt deschise tuturor oamenilor fără adăpost în perioada 1 noiembrie – 31 martie (de fapt nu chiar pentru toată lumea, sunt niște criterii), iar pe 31 martie oamenii sunt scoși din nou în stradă. De doi ani milităm pentru pentru ca oamenii să poată rămâne în centrele de iarnă, întrucât există niște legi ale „continuității găzduirii” care prevăd că odată ce o persoană este găzduită de o instituție, ea nu mai poate fi dată afară.

Să înțeleg că există o prevedere legislativă care intră în contradicție cu legile locale din oraș?

Violene: Intră în contradicție cu ceea ce se întâmplă aici la nivel practic.

Atunci când ne-am văzut aici ultima dată, în luna martie, am fost să vizităm o tabără locuită de romi români, macedonieni, sârbi etc. de aici, din oraș, care am înțeles că a fost evacuată de curând, în luna iulie. Care era istoria acelei tabere, de fapt, și ce s-a întâmplat acolo?

Violene: În urmă cu trei ani de zile, mai mulți romi macedonieni care erau la începutul procedurii de azil, s-au instalat la începutul iernii pe un teren de pe marginea bulevardului Esmonin, din sudul orașului. Pe măsură ce aflau că se poate sta acolo, au început să vină și alți migranți, pentru că era loc destul. La un moment dat a fost evacuat și un squat de migranți din oraș, care s-au mutat pe același teren de la marginea bulevardului (știau că dacă ocupă alte case, sunt imediat scoși afară de poliție, deci au mers să stea în barăci). Așa s-a ajuns la un număr de 400 de persoane care locuiau acolo iarna trecută.

Am văzut și o tabără de corturi, cu pază la intrare, instalată de primărie, tot în apropierea barăcilor.

Violene: Într-adevăr, era și o tabără a primăriei – un „château” (trad.- castel), amenajată în urma expulzării unui grup de romi dintr-un alt squat din oraș în urmă cu doi-trei ani. Unele din familiile ce locuiau în barăci aveau rude acolo, pe care le și vizitau. Cumva faptul că exista acea tabără autorizată acolo i-a și determinat pe mai mulți să se mute în apropierea ei, sperând că nu vor fi evacuați așa repede. În plus, primăria din Grenoble părea mai tolerantă decât altele din regiune, iar oamenii sperau că noul primar ales, ecologistul Eric Piol, își va respecta promisiunea electorală de a nu evacua niciuna dintre taberele sau casele care existau deja pe terenurile din oraș, înainte ca el să ajungă primar. Din păcate, promisiunea nu a fost respectată în cazul acestei tabere.

Care au fost pașii evacuării taberei? Cât timp au durat toate formalitățile?

Violene: Au anunțat în luna martie că urmează să evacueze tabăra, date fiind condițiile de trai de acolo (lipsa de apă, curent, insalubritate) și pericolele la care sunt expuși oamenii de acolo, spuneau că barăcile pot lua oricând foc. Au promis însă că vor reloca pe toată lumea din tabără. Au început să facă anchete sociale, pentru a vedea unde puteau fi trimise fiecare familie în parte pentru cazare. Cumva ne și așteptam că vor fi relocați. Au făcut apel la sprijin pentru relocare și către autoritățile metropolitane (o metropolă înglobează mai multe orașe/comune și are cel puțin 400.000 de oameni – metropola Grenoble grupează 47 de comune/orașe).

Dar terenul pe care era instalată tabăra era în proprietatea cui, de fapt?

Violene: Era vorba de două parcele: una a Consiliului General (autoritatea întregului departament Isère) și cealaltă a primăriei orașului Grenoble. Dar primăria din Grenoble pornea de la principiul că relocarea celor 400 de oameni ar trebui împărțită între mai multe orașe/comune din metropolă, deoarece mulți dintre romii din tabără se mutaseră acolo după ce fuseseră evacuați din alte comune. Celelalte comune au refuzat, bineînțeles, colaborarea.

Am înțeles. Să revenim la procedura evacuării.

Violene: Primăria a intentat unproces obișnuit de evacuare la Tribunalul administrativ și toate familiile din tabără au fost citate. Noi am angajat câțiva avocați care să reprezinte familiile. Am organizat un miting în fața tribunalului la începutul lui iulie, în ziua procesului. Decizia a fost în favoarea taberei, tribunalul susținând că cererea primăriei nu era justificată și că nu există temei pentru evacuare. Astfel, procedura administrativă a fost suspendată. Însă primăria a ales să continue pe alte căi, folosind proceduri mai rapide, precum evacuarea pentru motive de punere în pericol a locatarului, care se poate realiza în 48 de ore. Practic, se susține că oamenii sunt evacuați de urgență pentru propria lor siguranță. Au fost evacuați pe 21 iulie cu un arsenal impresionant de polițiști. Noi aflaserăm dinainte data evacuării, așa că mai mulți oameni din grupul nostru au mers acolo dimineața devreme pentru a fi alături de ei. Foarte mulți oameni din tabără se temeau de evacuare, așa că în seara de dinainte nu mai rămăseseră acolo decât vreo 30-40 de persoane, cei care erau siguri că vor obține relocare, cărora li s-a promis acest lucru. Restul s-au mutat în alte tabere, sau au încercat să intre în alte case părăsite.

Știi ceva despre criteriile de relocare a evacuaților de acolo, stabilite de primărie?

Violene: Nu am înţeles prea multe legat de criterii. Știu însă că au fost relocate familii cu copii mici, sau cei care aveau un loc de muncă (legal, cu contract). Pe de altă parte, cunosc și familii cu copii mici care nu au fost relocate. A contat și timpul petrecut în tabără – cei care ajunseseră aici mai recent sigur nu au fost relocați.

Oamenii de acolo au fost monitorizați de primărie, avea fiecare un dosar de diagnostic social sau ceva asemănător? Cum îi triau?

Violene: Au făcut ceea ce numim de regulă „evacuări curate”. Adică transportau oamenii cu microbuzele către o școală unde era totul amenajat: un loc de joacă pentru copii, birouri de asistență socială care-i îndrumau, un birou al prefecturii care înmâna dispoziții de părăsire a țării pentru cei ce nu erau în regulă, iar apoi cei ce erau confirmați ca și relocați, erau urcați în alt autobuz și duși la noul loc de trai.

În locuințe sociale?

Violene: Nu neapărat. Majoritatea au fost duși pe un alt teren, închiriat de primărie, unde aceasta a amenajat o tabără de corturi legală, cu condiții ceva mai bune. Dar ca să revin, trei dintre cei 400 de evacuați (documentați de autorități înainte de evacuare) – trei bărbați singuri macedonieni, au fost mutați într-un centru de detenție pentru a fi îndepărtați, iar mai mulți evacuați din România au primit obligații de părăsire a teritoriului francez.

Dar ai dreptul să rămâi în Franța, ca cetățean european, nu?

Violene: Ai dreptul, cu condiția ca la două luni de la intrarea în țară să poți justifica că nu ești o povară socială pentru statul francez, altfel ți se emite automat o obligație de părăsire – ei fac asta la fiecare evacuare.

Așadar, după evacuare, oamenii au fost împrăștiați în diverse locuri. Personal am urmărit parcursul unei familii din România, care a plecat cu o zi înainte de evacuare și s-a instalat pe un alt teren ce ținea de Metropolă. Au fost evacuați și de acolo de către polițiști, în aceeași seară. I-am întâlnit în stradă, întâmplător era o familie pe care o cunoșteam de mai mult timp. Weekendul următor am hotărât să revenim împreună pe acest al doilea teren de unde au fost evacuați, dat fiind faptul că polițiștii nu le aduseseră la cunoştință nicio notificare de evacuare, sau orice altă bază legală. La scurt timp după ce am ajuns, au venit vecinii să ne spună că nu acceptă ca acolo să locuiască romi etc. și apoi a venit și poliția, care ne-a scos din nou afară după două ore. De acolo am mers la un fost squat al unor tovarăși de-ai mei, la momentul ăla abandonat, dar încă locuibil pentru o perioadă și s-au instalat acolo, până vom fi reușit să găsim altceva. După o săptămână, primesc un telefon de la ei și-mi spun că sunt pe cale de a fi evacuați și din casa aceea. Am mers imediat acolo și m-am mirat să văd cum reprezentanții primăriei de sector (sectorul La Fontaine) evacuau de fapt o casă privată, fără ca proprietarul să fi cerut acest lucru. Era vorba pur și simplu de o acțiune de prevenire a instalării romilor în cartier, din propria inițiativă a primăriei.

Dacă nu greșesc, în La Fontaine primăria era a unei formațiuni de stânga.

Violene: Da, Partidul Comunist…Partidul Comunist Francez.

Care mai e situația cu restul oamenilor ce au rămas în zona grenobleză după marea evacuare, mă refer la cei ce nu au fost relocați ?

Violene: Foarte mulți au rămas în zona metropolei, mulți dintre ei au mai încercat să intre în case părăsite. Dar problema e că sunt cazuri în care vecinii se organizează într-un soi de miliții private pentru a evacua oamenii. De exemplu, în urmă cu două săptămâni, în Saint Martin D’Heres, a fost ocupată o casă și imediat după, vecinii au amenințat că vor organiza un protest pentru evacuare, ceea ce au și făcut, sub privirile impasibile ale primăriei. S-a lăsat cu insulte rasiste, chiar și cu saluturi naziste faţă de familia de romi ce ocupase casa. În urma presiunilor, familia a trebuit să plece. Din păcate, cazul a fost destul de mediatizat, ceea ce am încercat să evităm pe cât posibil, pentru că este oferit un exemplu „de bună practică” pentru a evacua romii din cartier, care îi poate inspira și pe alții, adică dacă vecinii se unesc, romii pleacă. Nu prea știm deocamdată ce să facem, căci rasismul crește, nu avem nicio putere de a influența asta, iar autoritățile nu fac nimic. De cele mai multe ori se spală pe mâini, spunând că nu este problema Franței, ci o problemă a Europei.

Săptămâna trecută, am ocupat împreună cu alte familii o altă casă părăsită într-o comună vecină, Eybens, și am avut probleme și mai mari cu vecinii, s-a ajuns și la violență fizică, ne-am luat bătaie. Diferența față de cazul precedent este că aici măcar primăria ne susține în depunerea plângerii contra vecinilor agresori și a evacuării forțate ilegale.

Mai sunt primării sau primari care se implică în apărarea romilor evacuați?

Violene: Da, sunt câteva primării care se implică. În mare, e vorba de localități în care nu au avut loc încă evacuări și unde nici nu sunt foarte mulți romi. Și oamenii știu deja că sunt comune unde sunt mult mai bine primiți decât în altele. Dar în general situația nu arată prea bine momentan și ocupările nu prea reușesc. Am avut și cazuri în care imediat după ce am intrat într-o casă, s-au alertat și vecinii și poliția și au făcut tot posibilul împreună ca să ne dea afară. Oamenii așteaptă deja să vină iarna (1 noiembrie) ca să-și caute un centru de cazare în care să stea până la primăvară.

Cam câte persoane migrante rome fără locuință ar fi in Grenoble, după tine?

Violene: Cam 1000. Și sunt cam aceeași de câțiva ani. Sunt multe familii pe care le reîntâlnim și au aceleași probleme.

A existat în ultimii ani vreo propunere de politică socială la nivel local în legătură cu acești oameni?

Violene: Nu chiar. Pentru romii din Romania și Ungaria a existat un fel de program pilot, finanțat din fonduri europene și de statul francez, în care fiecare comună grenobleză a alocat câte un apartament unei asociații ce se ocupa de inserția socială a romilor – îi ajuta cu actele pentru asistență socială, să-și caute de muncă (unii ajung să se și angajeze în doi-trei ani de zile), lucrează cu copiii etc., dar programul acoperă doar în jur de 160 de persoane, ceea ce este foarte puțin și nu atacă problema per ansamblu. În general, sunt foarte puține grupuri sau organizații dispuse să interpeleze direct reprezentantul statului aici, adică prefectul, pentru a-i spune că are obligația de a-i caza pe toți oamenii din oraș. Totuși, unele dintre organizațiile cu profil caritabil și de asistență socială încep să abordeze încet-încet problema și din punct de vedere politic. La un moment dat, mai multe grupuri militante am publicat o scrisoare publică pentru demnitatea oamenilor din taberele din oraș, în care arătam că un acoperiș este un drept – după principiul niciun om fără casă, nicio casă fără oameni în ea – și ne solidarizam cu oamenii care își găsesc singuri soluții de locuire (ocupare de terenuri, de case goale), atâta timp cât instituțiile publice nu le propun nimic. La acest mesaj s-au raliat mai multe organizații civice și caritabile, cu care avem și acum parteneriate și care au donat mobilă, haine etc. Câteva dintre organizații au început deja să facă demersuri către prefectură și deținătorii de blocuri de locuințe de închiriat, care sunt goale pe durata întregului an, pentru ca acestea să fie folosite pe perioada iernii pentru a caza persoanele evacuate. Sunt în curs de elaborare câteva propuneri de proiecte pe care organizațiile urmează să le trimită prefecturii, în legătură cu accesarea locuințelor goale.

Spuneai mai devreme că faceți acțiunile alături de familiile evacuate, împreună cu ele, cum reiese și din manifestul vostru, și nu în numele lor. Aș fi curios să știu dacă ai întâlnit grupuri militante organizatesau proiecte locative inițiate chiar de migranți?

Violene: Sigur!Acum patru ani de zile, un grup de migranți provenind în mare parte din Sudan și Eritreea, au ocupat aici în oraș o casă, care spre deosebire de multe altele nu a fost nici până acum evacuată. Locuiesc și acum în ea. Impresia mea este că sunt bine organizați politic, luptă mereu împreună atunci când au o problemă, își revendică drepturile colectiv. Familiile din Europa de Est însă, cele din România spre exemplu, sunt mai precare și se mobilizează mai mult la nivel de familie decât la nivel de grup cu probleme sociale comune. Nu au obiceiul ăsta ca și eritrienii sau sudanezii.

Violene, care este procedura de acces la locuințe sociale a străinilor în Franța? De exemplu, cum poate un migrant din România să aplice pentru o locuință?

Violene: Este destul de complicat, pentru că în Franța deja dacă ești francez și sărac este greu să obții o locuință. Sunt mai multe tipuri de locuințe sociale, unele mai ieftine, altele mai scumpe, însă cele mai ieftine se construiesc din ce în ce mai puțin, accentul fiind pus mai mult pe clasa de mijloc. Este invocată cel mai des lipsa de resurse, iar dacă obții o locuință ieftină, de cele mai multe ori fie nu este în starea cea mai buna, fie este situată în cartiere mărginașe mai rău famate. Pentru a obține o locuința ca român de exemplu, trebuie în primul rând să ai un venit și un loc de muncă stabil. În Grenoble, dată fiind penuria de locuințe sociale, un cetățean român care-și depune dosarul trebuie să aștepte cel puțin trei ani de zile, iar majoritatea celor pe care îi cunosc nu au joburi fixe pe durate așa lungi – de cele mai multe ori ei obțin slujbe cu contracte pe perioadă determinată, în firme de pază de exemplu, sau ca și muncitori în construcții. Deci e destul de complicat pentru ei să se mențină angajați pe durate atât de lungi, ca să aibă un venit permanent, pentru a avea un dosar bun de locuință.

Știi cumva câte locuințe sociale au fost atribuite în total în ultimul an în Grenoble?

Violene: Nu cunosc, din păcate. Știu doar că potrivit unui recensământ al clădirilor din 2013, erau 1200 case permanent goale în oraș (publice și private la un loc).

Dragă Violene, îți mulțumesc pentru timpul acordat și îți urez multă tărie pe baricade, vă țin pumnii!

Grenoble, 22 septembrie 2015

Interviu realizat de Victor Vozian

ii^ http://www.lanouvellerepublique.fr/France-Monde/Actualite/n/Contenus/Articles/2010/10/02/Mort-du-gitan-le-gendarme-mis-en-examen-par-le-juge

iii^ https://fr.wikipedia.org/wiki/Discours_de_Grenoble

iv^ https://fr.wikipedia.org/wiki/Discours_de_Grenoble