În 1974, oasele sale au apărut pe dealurile pietroase din Etiopia.
Descoperitorii ei au numit-o Lucy.
Datorită tehnologiei celei mai avansate, i-au putut calcula vârsta, vreo trei milioane o sută șaptezeci și cinci de mii de ani, mai mult sau mai puțin, și de-asemenea înălțimea: era scunduță bine, avea puțin peste un metru.
Mai departe au fost deducții, sau poate doar ghiceli: avea trupul destul de păros, deja nu mai mergea în patru picioare, dar se legăna în mers de cimpanzeu, cu mâinile aproape atingând pământul, și mai mult decât pământul îi plăceau coroanele copacilor.
Poate că murise înecată într-un râu.
Poate fugea de un leu, sau de vreun alt necunoscut care se arătase interesat de ea.
Se născuse cu mult înaintea focului și a cuvântului, dar poate că vorbea deja un limbaj de gesturi și zgomote care poate spuneau, sau să presupunem că voiau să zică,
mi-e frică,
mi-e foame,
nu mă lăsați singură.
Traducere din limba spaniolă: Elena Irimia


