Miguel Ignacio Lillo nu a studiat la universitate; dar a ştiut să reunească, carte după carte, o bibliotecă ştiinţifică ce-i ocupa întreaga casă.

Într-o zi precum cea de azi, pe la 1915, câţiva studenţi din provincia Tucumán au petrecut o după amiază în această casă a cărţilor şi au vrut să ştie cum proceda Miguel ca să le conserve atât de bine.

–       Cărţile mele se aerisesc. –explică înţeleptul–. Le deschid. Le deschid şi le întreb. Să citeşti înseamnă să întrebi.

Miguel punea întrebări cărţilor, dar şi mai mult punea întrebări pământului.

Pentru că-i plăcea să pună întrebări, a străbătut călare tot nordul Argentinei, palmă cu palmă, pas cu pas, şi astfel a cunoscut secrete pe care harta le ascundea, zicale şi tradiţii, cântecele păsărilor pe care oraşele le ignorau, farmaciile sălbatice care se ofereau doar sub cerul liber.

Nu sunt puţine păsările şi plantele pe care le-a botezat el.

Traducere din limba spaniolă: Elena Irimia