Satul Tambogrande dormea pe un pat de aur.

Exista aur sub case și nimeni nu știa.

Vestea a ajuns împreună cu ordinul de evacuare. Guvernul peruan vânduse întreg satul companiei Manhattan Minerals Corporation.

Acum veți fi cu toții milionari, li s-a spus. Dar nimeni nu s-a supus. Pe 3 iunie 2002 s-a aflat rezultatul plebiscitului: locuitorii din Tambogrande au hotărât să continue să trăiască din avocado, mango, lămâi şi alte fructe ale pământului pe care, cu sudoarea frunţii, îl cuceriseră deşertului.

Oamenii ştiu prea bine că aurul blesteamă toate locurile în care este descoperit: lasă în urmă dealuri dinamitate şi râuri înveninate de reziduurile companiilor miniere, râuri care conţin mai multă cianură decât apă.

Şi probabil că mai ştiu şi că aurul fură minţile omului, pentru că foamea de aur creşte pe măsură ce este satisfăcută.

În 1533, conchistadorul spaniol Francisco Pizarro îl condamnase la spânzurătoare pe Atahualpa, regele Peru-ului, chiar dacă Atahualpa îi predase deja tot aurul pe care îl ceruse.

Traducerea din limba spaniolă: Elena Irimia