În 1954, rebelii vietnamezi le-au tras o bătaie înspăimântătoare soldaţilor francezi chiar în cartierul lor general din Điện Bien Phu. Astfel, la capătul unui secol de ocupaţie colonială, glorioasa Franţă a trebuit să fugă din Vietnam mâncând pământul.

Apoi, a venit rândul Statelor Unite. Ceva de necrezut: prima putere a lumii şi a întregului spaţiu cosmic a suferit şi ea umilinţa înfrângerii în această ţară micuţă, prost înarmată, locuită de cei mai săraci dintre săraci.

Un ţăran, cu pas molcom, scump la vorbă, a condus aceste două victorii.

Se numea  Hồ Chí Minh, i se spunea unchiul Hồ.

Unchiul Hồ semăna prea puţin cu alţi lideri revoluţionari.

Odată, un revoluţionar s-a întors dintr-un sat şi l-a informat că era imposibil să-i organizeze pe oamenii ăia:

–          Sunt nişte budişti înapoiaţi, toată ziua stau şi meditează.

–          Întoarce-te şi meditează şi tu – l-a trimis unchiul Hồ.

Traducerea din limba spaniolă: David Schwartz