Interviu cu Florence Kirubi

Florence Kirubi este profesoară, dramaturg și regizoare, care lucrează în Nairobi, Kenya. S-a specializat în pedagogie, comunicare, leadership și consiliere. S-a implicat în lucrul cu comunitățile din zone rurale și urbane din Kenya. A lucrat și în alte țări din Africa, din Europa, în Jamaica și în Japonia.

Studenți la Universitatea Nairobi. Lectură din piesa „There Is a Field”, de Jen Marlowe.

Cum ai ajuns să te implici în teatru și în acțiuni comunitare?

Pregătirea mea este de profesor și am predat timp de 16 ani. În tot acest timp, m-am implicat în teatru, deși nu simțeam efectele acestei implicări, eu fiind profesoară într-o zonă rurală foarte puțin vizibilă. Apoi am avut norocul unui transfer la Nairobi, unde am putut să studiez teatru. Sunt, așadar, și dramaturg, și profesoară. În Kenya m-am implicat în activități educaționale, folosind tehnici interactive de teatru participativ și apoi scriind și regizând piese de teatru. În afara Kenyei, am predat limba engleză cu ajutorul teatrului educațional în zonele în care engleza e a doua limbă oficială. Am lucrat foarte puțin cu teatrul clasic.

Care crezi că au fost proiectele cele mai reușite? Ai putea să ne vorbești puțin despre ele, despre ideile de bază și cum s-au dezvoltat ulterior?

În primul rând ar fi Yaliyopita si Ndwele, tugange yajayo (Proiectul de conștientizare SIDA). A fost primit cu mult entuziasm peste tot. Asta și pentru că piesele noastre sunt orientate către comunitate și oamenii se pot identifica cu personajele și se simt reprezentați. În mod normal, stăm și discutăm împreună despre subiectul specacolului pe care vrem să-l jucăm. Apoi scriem împreună un scenariu, pregătim întrebările introductive și facem follow-up pentru ultimele retușuri.

Tindikiti (Educație pentru fete) a fost, de asemenea, foarte educativ. În țara noastră ne aflăm într-un moment în care organzațiile pentru femei încearcă să dezvolte educația fetelor. Încercăm, în același timp, să avem grijă ca nici educația băieților să nu rămână în urmă.

Cât de importantă este componenta social-politică a activității tale în contextul situației economice precare a Kenyei?

Aspectele critice ale activității mele sunt foarte importante. Cum ar putea altfel o comunitate săracă să schimbe mentalitatea celor mai nevoiași membri ai săi decât prin ceva cu care aceștia să se poată identifica și care să-i ajute să-și schimbe destinul?

Ce fel de povești/piese lucrați împreună cu comunitatea? Sunt piese clasice sau contemporane? Încercați să vă faceți vizibil mesajul politic prin piesele de teatru?

Majoritatea sunt contemporane. În Kenya există o discrepanță foarte mare între săraci și bogați, astfel încât există loc atât pentru opere clasice, cât și pentru spectacole pentru comunități. Lucrăm mult și cu bisericile, pentru că sunt foarte receptive la abordarea noastră. Încercăm să-i facem pe oameni să se gândească la situația lor, la ce e de făcut și cum se pot schimba lucrurile. Mesajul nostru este de obicei discret, dar vizibil.

Cât de important este rolul muzicii și al mișcării în abordarea voastră? Vă construiți spectacolele pe text sau mai degrabă pe aspectele muzicale/vizuale/senzoriale?

Ne folosim de toate componentele, în funcție de public. Africanii acordă mare atenția vizualului, iar mișcarea și muzica sunt foarte importante. Prin teatru, mimă, cântece și dansuri se creează un mediu realist care încurajează aprecierea tuturor aspectelor artelor de către un public cât mai numeros. Stilul este comic, recuzita e minimă, iar distribuția mică.

Cum se desfășoară interacțiunea cu membrii comunităților cu care lucrezi, mai ales cu copiii? Ce învață și ce câștigă din colaborarea cu tine?

Dacă te referi la câștig material, cei din distribuție primesc o indemnizație mică în funcție de susținerea de care beneficiază proiectul. În ceea ce privește învățarea, noi construim situații care dezvoltă creativitatea. Căutăm în mod special să sporim încrederea copiilor în ei înșiși.

Lucrezi și în zona teatrului terapeutic?

Am făcut training de consiliere psihologică, însă în Kenya, terapia e încă văzută ca ceva pentru oamenii cu probleme psihice, așa că nu m-am implicat în teatru ca terapie. E un concept nou în Kenya, dar cred că va avea impact în viitor.

Cum ți-a influențat munca viața și cariera? Trăiești exclusiv din teatru? Care e situația lucrătorului cultural/teatral în Kenya?

În țara asta e greu să fii plătit ca lucrător în teatru. Eu sunt profesoară, dramaturg, director artistic și consilier. De obicei țin cursuri, fac training-uri și consiliere la școli, biserici și alte organizații. Mă folosesc de aceste calificări. În ceea ce privește teatrul, simt că acest mediu face informația digerabilă chiar și pentru grupuri care nu știu să scrie sau să citească, iar eu lucrez mai ușor cu ei. Am o poziție foarte bună în societate și mă simt împlinită. Știu că munca mea în teatru ar trebui să fie bine plătită, însă, de obicei, nu e, deși e foarte apreciată. Oamenii nu prea dau bani pentru asta. Dacă există finanțare, sunt plătită, dar depinde de tipul de muncă și de finanțator. Dacă lucrez cu alte organizații, de obicei primesc ceva. Puțin, dar primesc. Bisericile, de obicei, nu plătesc. Pentru ele faci „muncă de caritate.”

În contextul în care se află teatrul în Kenya și în Africa în general, cât de important este teatrul de implicare comunitară? În România avem multe discuții sterile despre cât e artă și cât asistență socială în acest tip de demers.

La fel e și aici. Nici măcar teatrul, în general, nu este considerat artă. Eu înțeleg cât de important este acest gen de muncă, însă el nu este valorizat ca artă. Teatrul kenyan – și cel african în general – nu sunt considerate foarte importante. Doar atunci când este combinat cu alte activități începe să dea roade.

Din experiența ta cu copiii din comunități marginalizate, crezi că teatrul le poate oferi o șansă pentru a-și îmbunătăți situația?

E o întrebare grea. Aș vrea să cred asta, dar văd în fiecare zi cum sistemele de valori se schimbă. Tinerii vor din ce în ce mai mult să se îmbogățească repede. Dacă teatrul i-ar învăța cum să facă bani mai repede, ar avea poate un sens pentru ei, însă mă întristează faptul că valoarea banilor devine mai importantă decât alte valori.

În contextul în care copiii, artiștii, și de fapt întregul sistem social și economic se confruntă cu precaritatea, crezi că arta poate schimba ceva fără susținere socială și politică?

Nu, nu cred. Va dura foarte mult.

Cât de importantă este munca fundațiilor internaționale și a ONG-urilor în Kenya? Lucrează în folosul oamenilor?

Munca ONG-urilor a fost susținută și bine finanțată în Kenya, și, în anumite zone, au ajutat foarte mult. Însă acum există o reticență a finanțatorilor, pentru că multe ONG-uri nu au folosit banii în scopurile declarate. Ăsta ar fi răspunsul „corect” și ușor, dar, personal, cred că, de fapt, comunitățile ar trebui să se și ajute reciproc și să se dezvolte împreună.

Ce speranțe ai pentru viitorul copiilor săraci și marginalizați în Kenya?

În momentul de față, Kenya are un guvern bun, deși mulți s-ar putea să nu fie de acord cu asta. Eu am mari speranțe pentru ziua de mâine și simt asta și la oamenii de rând. Cred că lucrurile se vor îmbunătăți, dar va dura mult, pentru că sistemele de valori s-au schimbat și lăcomia e peste tot.

Ce planuri ai pentru viitor?

Aș vrea să fac scurtmetraje cu mesaje ale comunităților. Mi se pare că ar fi accesibile mai multor oameni, iar documentarea ar fi mai ușor de făcut.

Mulțumesc!

Interviu realizat de David Schwartz

Traducerea și adaptarea din engleză: Marius Bogdan Tudor