de Marko Miletić
Articol apărut în Mašina, în data de 20 martie 2020

Foto: simbiosc / Flickr / Masina
Conștienți de faptul că serviciile lor sunt necesare în timpul epidemiei de coronavirus, lucrătorii și lucrătoarele în livrări pentru aplicația Glovo continuă să muncească. Aceștia nu solicită niciun premiu din partea companiei, dar cer să fie plătiți în mod corect și vor ca salariile lor să revină la nivelurile din luna ianuarie, așa că au început să se organizeze.
Răspândirea virusului corona și instaurarea stării de urgență în Serbia au restrâns semnificativ ariile de activitate economică. Cu toate acestea există muncitori care sunt obligați să își îndeplinească slujba pe toată durata pandemiei; în unele cazuri e vorba de munci foarte solicitante, ca cele din domeniul sănătății.
Pericolul este împărtășit și de lucrătorii mai puțin vizibili – cum ar fi persoanele care livrează pentru diverse aplicații online. Serviciile lor sunt folosite de mulți locuitori din marile orașe, care au nevoie de produse pentru igienă, dezinfectanți sau alimente. Astfel, în timp ce unii evită expunerea la infectare din timpul cumpărăturilor, privilegiul lor se traduce prin efort de muncă și risc pentru alții.
Dragă Glovo, suntem eroi pe străzi pentru tine. Pe noi nici teama de coronavirus, nici apocalipsa nu ne vor împiedica să ne facem treaba și să obținem atât profitul tău, cât și salariile noastre.
Aceasta este introducerea unuia dintre textele publicate pe site-ul web al Clubului Glover Belgrad (Klub glovera Beograd). Publicându-și cererile și experiențele pe site, livratorii au început o luptă pentru condiții de muncă și salarii mai bune.
Majoritatea lucrătorilor de la Glovo nu refuză să lucreze indiferent de pericolul cauzat de virus. Cu toate acestea, pe măsură ce situația se agravează, cer să fie plătiți în mod adecvat pentru munca lor. Într-unul din ultimele articole publicate pe site-ul lor, autorul se întreba:
Cât trebuie să lucreze toată lumea până la sfârșitul acestei săptămâni? Cine beneficiază cel mai mult de pe urma muncii noastre? De ce suntem necesari? Ce oferim și cât obținem în schimb?
„Suntem parte din creșterea companiei Glovo și ar fi corect ca vocea noastră să fie auzită în procesele de luare a deciziilor”
Persoanele care efectuează livrări pentru Glovo nu sunt angajați ai companiei, ci sunt contractați prin agenții intermediare sau înregistrați ca antreprenori pe cont propriu. Lipsa contractelor de muncă sau a oricărui alt tip de acord scris cu Glovo face reglementarea drepturilor de muncă foarte dificilă pentru șoferii lor.
Printre obiecțiile lor principale, Gloverii consideră modificările aduse formulelor de salarizare și de calcul a bonusului ca fiind „scandaloase”.
Conform documentației la care am avut acces, la sfârșitul lunii ianuarie, Glovo a început să plătească 60 de dinari sârbești per livrare (taxa fixă de început) în loc de 80, în timp ce taxa pentru „așteptarea livrării” a scăzut de la 5 la 3 RSD pe minut.
Calculul bonusului este și el foarte important pentru șoferii de livrări, deoarece îl folosesc pentru a acoperi costurile pe benzină, întreținerea vehiculelor, echipamente și altele asemenea. Conform calculelor lor, un bonus de cel puțin 100 de dinari per livrare este suma minimă necesară pentru a face livrarea fezabilă după plata cheltuielilor.
Cu toate acestea, una dintre modificările menționate mai sus a fost creșterea numărului de livrări pe săptămână necesare pentru bonusul de 100 RSD, de la 21 la 90. Experiența lucrătorilor care livrează sugerează că o persoană ce aspiră să atingă acest număr de livrări trebuie să lucreze cel puțin 10-12 ore zilnic, șase zile pe săptămână.
Un articol care explică aceste schimbări spune că este „extrem de obositor și nesănătos pentru persoanele care fac livrări pentru Glovo”.
Glovo îi obligă indirect pe lucrătorii în livrări să se autoexploateze și să încalce legea pentru a face față cerințelor, scrie un livrator anonim.
Întrebat de un reporter Mašina ce ar trebui să facă Glovo pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, un șofer de livrări care dorește să rămână anonim a spus că este important să se reducă numărul livrărilor necesare pentru a obține bonusul.
Acum este necesar să lucrezi 12 ore pe zi, 6 zile pe săptămână pentru a obține bonusul, ceea ce creează tensiune și amenință siguranța în trafic a șoferilor de livrări. Un livrator obișnuit va petrece multe ore la muncă. O slujbă la care obișnuiai să alegi când și cât timp vrei să lucrezi s-a transformat într-una care te obligă să trudești 12 ore pe zi. Fără viață privată, fără vacanță, spune un șofer de livrări Glovo.
Pe site-ul pe care l-au lansat, Gloverii se plâng și de aplicația inadecvată de hartă folosită pentru comenzi și livrări, precum și de serviciul „de asistență” care, potrivit site-ului, este insuficient și lent, probabil deoarece nici măcar nu se află în Belgrad.
Unul dintre inițiatorii site-ului, care a vrut să rămână anonim, a declarat reporterului Mašina că lansarea site-ului a fost motivată de „nemulțumirea majorității colegilor pentru condițiile lor de muncă și de dorința de a lupta împreună”.
În al doilea rând, am inițiat site-ul pentru a facilita ajutorul reciproc în muncă și socializare. De asemenea, dorim să educăm potențialii nou-veniți în meserie și să le arătăm realitățile muncii pentru Glovo. Prin reducerea numărului de persoane noi care doresc să lucreze pentru Glovo, valoarea noastră ar crește, iar Glovo ar începe să se gândească puțin înainte să calce pe cineva în picioare. Glovo ar trebui, de asemenea, să renunțe la o parte din profituri în beneficiul lucrătorilor care fac acești bani pentru ei, spune un lucrător în livrări.
Glovo în Serbia
Compania Glovo activează în Serbia de la mijlocul lui 2019. Glovo funcționează ca o aplicație prin care poți comanda diverse produse, spre deosebire de alte aplicații prin care poți comanda doar mâncare. Această aplicație reprezintă un mediator într-un lanț de distribuție, între vânzători, clienți și furnizori. Glovo nu are o conexiune fermă cu niciunul din ei, ci îi vede pe toți doar ca utilizatori ai aplicației.
După cum a scris deja publicația Mašina, acest model de afaceri „inovator”, cum este adesea prezentat, e de fapt doar un avans tehnic utilizat pentru a exploata lucrătorii într-un mod care nu încalcă legile existente, insuficient adaptate la dezvoltarea tehnologică.
În Serbia, aplicația Glovo poate fi folosită deocamdată doar în Belgrad, Novi Sad și Pančevo. Deși reprezentanța companiei este înregistrată în Serbia, iar centrul regional se află în Zagreb, reprezentanții Glovo nu sunt ușor de contactat. Deocamdată nu am primit niciun răspuns la întrebările trimise înainte ca acest text să fie publicat.
Update: Am primit un răspuns de la Glovo câteva zile mai târziu. Aceștia afirmă că obiectivul lor este să-și asume un rol pozitiv în acest „moment socio-economic”:
Creșterea companiei generează creștere pentru toți asociații noștri. Astfel, îi respectăm pe toți lucrătorii noștri în livrări, arătând în mod transparent modalitățile prin care vor putea câștiga bani, fără costuri ascunse, pentru a evita orice fel de neînțelegeri.
De asemenea, Glovo susține că lucrătorii în livrări au fost chemați la sfârșitul lunii ianuarie să participe la o întâlnire de lucru pe modificările menționate mai sus. Conform Glovo, la momentul respectiv lucrătorii în livrări au fost de acord cu modificările.
Cu toate acestea, unul dintre livratorii Glovo cu care a vorbit Mašina susține contrariul:
Ședința a fost una obișnuită. Au participat mai mult de treizeci dintre noi, ceea ce a fost o surpriză pentru Glovo. Nu am fost pe cât de înțelegători pretind ei că am fost și, ulterior, ne-am exprimat opiniile cu privire la această problemă pe site-ul web pe care l-am făcut.
Traducere din sârbă: Iskra Krstić
Traducere din engleză: Silvana Râpeanu
Acest articol a fost publicat inițial în sârbă pe 20 martie 2020
www.masina.rs/eng/glovo-deliverers-in-belgrade-demand-higher-earnings/