Acasă Interviu Nu suntem ascultați! Liceenii navetiști din Telciu despre naveta zilnică

Nu suntem ascultați! Liceenii navetiști din Telciu despre naveta zilnică

de Gazeta de Artă Politică

de Nicoleta TANC, Ionela RACOLTA, Adriana RUS, Ioana SUCIU, Valer TOMPA, Elena HORTI, Vanessa Valentina GANEA, Valer Simion COSMA

Pentru mulți liceeni din mediul rural, naveta la liceele din orașele apropiate este o provocare zilnică, nu numai prin timpul pierdut pe autobuze și autogări sau prin faptul că trebuie să se trezească la o oră mult mai matinală decât colegii lor orășeni, ci mai ales din cauza condițiilor oferite de firmele de transport în comun. Trecerea la economia de piață a dus la privatizarea unor servicii publice, accentuând idea îmbunătățirii serviciilor prin competiție între companiile private. Firma ANI Tour, de la începutul anilor 2000, a preluat treptat rutele de transport din județul Bistrița-Năsăud, dar asigurarea serviciilor superioare celor asigurate de companiile publice a durat numai până când autobuzele noi s-au degradat, iar firma mică a ajuns o firmă mare cu monopol pe anumite rute. Urmărind creșterea profitului și rentabilitatea, firma a renunțat la anumite curse considerate neprofitabile, chiar dacă asta însemna restrângerea opțiunilor pentru navetiști. S-a ajuns la scăderea calității serviciilor oferite și la creșterea prețurilor abonamentelor. Transportul elevilor a devenit o afacere profitabilă pentru diferiți întreprinzători, chiar dacă multe dintre costurile și consecințele goanei după profit sunt suportate de către elevi și părinții acestora. În primăvara aceasta, cu ajutorul Valentinei Vanessa Ganea, elevă la unul dintre liceele năsăudene, am vorbit cu câțiva dintre liceenii navetiști pentru a afla cum e viața de navetist.

Din comuna Telciu sunt aproximativ 50 de elevi care fac naveta la Năsăud, pentru a urma cursurile celor trei licee din oraș. Sunt 22 de kilometri între cele două localități, de regulă parcurși în aproximativ o jumătate de oră. Pe la începutul anilor 2000, firma de transport ANI Tour a preluat treptat rutele din județ și a început să înlocuiască vechile autobuze ale defunctei companii publice de transport în comun cu unele noi sau second-hand, superioare ca grad de confort. Părea că apusese vremea hârburilor în care era frig, pătrundea ploaia și aveau mai mereu uși care nu se puteau închide complet. Povestea cu privatul care asigură servicii superioare celor asigurate de companiile publice părea să se verifice. Cel puțin pentru o vreme, pentru că trecerea anilor a făcut ca autobuzele să se degradeze și nivelul de confort să scadă. Prețul abonamentelor și biletelor însă a crescut permanent. Micuța firmă cu capital local s-a diversificat constant, ajungând să desfășoare și activități de transport internațional și, în paralel, să instaureze monopol pe anumite rute. Adică să devină ditamai firma. Anul școlar 2016-2017 a început cu un soi de revoltă online a elevilor navetiști și a părinților acestora, nemulțumiți de calitatea mijloacelor de transport și de prețurile abonamentelor/ biletelor. În primăvara aceasta, cu ajutorul Valentinei Vanessa Ganea, elevă la unul dintre liceele năsăudene, am elaborat un chestionar la care au răspuns câțiva liceeni navetiști. Chestionarul completat de aceștia cuprinde 3 întrebări: Ce vă pare cel mai greu la navetă? De ce schimbări credeți că e nevoie pentru a face naveta mai ușoară? Ce vă place la navetă (dacă vă place ceva)?. Acestor întrebări li s-a adăugat cerința de a descrie pe scurt o zi din viața lor de liceeni navetiști.  Răspunsurile acestora oferă o imagine sumbră asupra navetei și accentuează batjocura de care au parte constant din cauza lipsei investițiilor în autobuze noi sau în repararea/recondiționarea (nu cârpirea) celor aflate în uz.

Răspunsurile la prima întrebare evidențiază, în formulări succinte de genul „condițiile în care călătorim” sau în unele mai elaborate, modul „mizer” în care sunt transportați:

„Mi se pare cel mai greu faptul că suntem supuși unor condiții josnice, cum ar fi: iarna circulăm 30 de minute la -3, -5 grade. De asemenea, igiena lasă de dorit.”

„Condițiile sunt mizere, autobuzele sunt stricate, uneori chiar plouă în ele, ușile nu se închid mereu dar și când se închid, poți să simți cum suflă vântul pe lângă ele.”

„Doar o parte dintre elevi au loc, alții trebuind să stea în picioare; în timpul iernii este frig și când apare o problemă, cum ar fi stricarea autobuzelor, NU SUNTEM ASCULTAȚI.”

„Fiind navetist, există o mulțime de lucruri grele la care trebuie să ne conformăm, cum ar fi programul haotic, oboseala acumulată, aglomerația sau condițiile din autobuze.”

„Din punctul meu de vedere, trezitul de dimineață ar fi unul dintre cele mai grele lucruri, întrucât la ora 7:00 trebuie să fiu în stație.”

Toate răspunsurile primite la a doua întrebare subliniază necesitatea îmbunătățirii condițiilor de transport prin introducerea unor autobuze noi. Altele adaugă nevoia unor curse suplimentare, pentru alte ore, care să scutească elevii de orele petrecute prin parcuri sau autogară, în așteptarea autobuzului, „de exemplu, pe lângă autobuzul de 14:30, să fie unul și în jurul orei 13:00.” În anii trecuți, această variantă exista. O altă măsură solicitată vizează scăderea prețurilor la abonamente și bilete. „Din moment ce echipa Ani știe ce fel de condiții oferă, ar trebui măcar să scadă prețul abonamentului sau chiar schimbarea autobuzului.”

Singurul aspect plăcut al navetei este „colectivul din autobuz, în mare parte navetiști”, aspect care reiese din două răspunsuri, restul lăsând întrebarea fără răspuns sau specificând cât se poate de clar că nu este nimic plăcut în navetă.

Cum arată o zi din viața unui licean navetist? Să-i lăsăm să ne povestească:

„O zi normală? Un calvar! La ora 7:00 în stație, dimineața frig, dacă plouă afară, plouă și în autobuz, dacă ninge afară, ninge și în autobuz! La ora 7:30 ajungem la Năsăud, unde nici măcar nu ne lasă în fața școlii, ci la 5 minute de ea. La ora 14:30, dacă avem noroc să nu se fi stricat autobuzul, pornim spre casă.”

„Mă trezesc zilnic la ora 6:30. La ora 7:00 aștept în stație autobuzul care vine mereu cu 3-4 minute după ce ajung. Ajung la școală la ora 7:30, dacă nu întâmpinăm probleme pe drum. La ora 14:30, obosită după o zi de școală, aștept, în picioare de cele mai multe ori, să plecăm din autogară. Odată ajunsă acasă, la ora 15:00, nu pot învăța fără o oră sau două de somn și astfel încep să învăț de la ora 18:00 încolo.”

„La un moment dat intervine monotonia, zilnic făcând aceleași lucruri. Ajungi acasă obosită, după 6 ore de cursuri, apoi trebuie să te pregătești pentru a doua zi. Teste, ascultări etc., având nevoie, bineînțeles, și de puțină odihnă.”

„Ziua unui elev navetist începe la ora 6:00, pentru unii poate chiar mai devreme. Urmez drumul spre stația de autobuz, care nu este mereu lejer, intervenind de multe ori graba. După 6 ore petrecute în incinta școlii, obosiți fiind, așteptăm o jumătate de oră după autobuz, fiind foarte mare probabilitatea să stăm în picioare. În sfârșit, după un drum de 30 de minute, ajungem înapoi în stație în jur de ora 15:00. Ajungem acasă și mai trebuie să învățăm pentru a doua zi. Istoria se repetă zilnic, fiind o rutină.”

„Zilele de iarnă sunt cele mai grele, deoarece este frig în autobuze. În zilele friguroase, geamurile sunt înghețate, iar uneori ușile nu se închid, elevii fiind nevoiți să forțeze ușile pentru a le putea închide.”

„O zi normală de navetist constă în a aștepta dimineața autobuzul în locuri friguroase, stații fără scaune, ajungând la școală șifonați, deoarece trebuie să fii foarte norocos ca să reușești să prinzi un scaun liber. La drumul de întoarcere, pe lângă cele enumerate mai sus, se adaugă o lungă așteptare. E un adevărat chin să ai ore până la 13:00 și să fii nevoit să stai o oră și jumătate pe o bancă în mijlocul iernii sau într-o căldură insuportabilă. Nu am precizat faptul că în unele autobuze plouă. După părerea mea, această firmă de transport care se ocupă de naveta Telciu-Năsăud și de multe alte rute ar putea schimba mai multe lucruri, începând prin a ne asculta și prin a nu mai insulta populația, pentru că e o adevărată insultă tot ceea ce se întâmplă.”

Foto: Alexandru Ungureanu

Foto: Alexandru Ungureanu

Ca și în alte domenii, trecerea la economia de piață a implicat privatizarea unor servicii publice, trecere desfășurată în ideea rentabilizării și îmbunătățirii serviciilor, prin preluarea de către privați aflați în competiție cu alți privați. Preocuparea pentru rentabilizare a determinat renunțarea la anumite curse, considerate neprofitabile, chiar dacă asta însemna restrângerea opțiunilor pentru navetiști. Privatul, în logica economiei de piață, urmărește creșterea profitului, chiar dacă aceasta înseamnă scăderea calității serviciilor oferite, iar acest fapt este posibil în condițiile în care mult pomenita concurență este absentă, iar autoritățile sunt prea slabe sau dezinteresate pentru a putea forța privatul să facă investițiile necesare. Transportul elevilor a devenit o afacere profitabilă pentru diferiți întreprinzători, chiar dacă multe dintre costurile și consecințele goanei după profit sunt suportate de către elevi și părinții acestora. După o perioadă euforică de început, când privatul nu putea demara afacerea și nici acapararea rutelor fără a investi în autobuze decente, navetiștii s-au trezit în aceeași situație ca în anii anteriori privatizării, cu diferența că profitul obținut ajunge în alte buzunare.

 

Lasă un comentariu