Acasă Evenimente De la mica Vienă la renăscuta europă

De la mica Vienă la renăscuta europă

de Gazeta de Artă Politică

de Veda POPOVICI

Timișoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii (CEaC) pentru anul 2021. Asta înseamnă că, de la finele lui 2016 și până în 2021, în oraș vor curge aproximativ 170 de milioane de euro destinate infrastructurii și proiectelor culturale, fondurile provenind de la municipalitate, guvern și UE, și urmând să fie administrate de Asociația TM2021.

În ceea ce privește istoria CEaC, deja bogata experiență a multor orașe din europa a arătat că mega-proiectul e departe de a fi visul de prosperitate și democrație împachetat și vândut de UE. Experiențele variază de la oraș la oraș: pentru cele mai multe proiectul a fost doar o artificială dezvoltare temporară, însă pentru unele a însemnat modelarea radicală a structurii urbane, conform nevoilor marelui capital imobiliar, infrastructural și turistic.

Pentru toate, CEaC-ul rămâne o platformă de normalizare a unor imperative neo-liberale europene, cum ar fi: prelucrarea unor fonduri publice de către agenți privați, statul redefinit ca finanțator, remodelarea orașului numită „regenerare urbană”, care ascunde, însă, segregare și gentrificare, sau reificarea ideologiei europeniste, ce definește culturile locale ale europei occidentale, ca fiind canonice și universale.

Proiectul cu care Timișoara a câștigat titlul pare înainte de toate o promptă și entuziastă conformare la chemarea europei: orașului pare a-i fi prioritară dovedirea capacității de a scoate – pe sine? sau societatea românească? – din „singurătate”, către „apartenență” europeană. După mai bine de 25 de ani de livrare obedientă a tuturor dovezilor de europenitate și civilizare cerute de diverse autorități, societatea românească încă este bănuită că nu a scăpat cu totul de dimensiunea orientală, barbară, exotică, ne-albă. Dosarul candidaturii promite să infirme însă aceste bănuieli.

Dar în spatele ambalajului europenist, se pot și se vor ascunde violențe (dar cine știe care și în ce măsură?), aplicate conform intereselor de afaceri și prin complicitatea administrației, către straturile precare și vulnerabile ale societății timișorene. Orașul a excelat constant în a masca tensiunile și antagonismele sociale locale, structurate de diferite tipuri de injustiție – de la cea locativă, până la rasism și anti-sărăcie. Iar mascarea aceasta s-a realizat mereu prin intermediul aceleiași fantasme, care a luat o formă sau alta: fantasma micii Viene. La fel ca fantasma bucureșteană a micului Paris, mica Vienă e produsul unei imaginații coloniale a cărei principală satisfacție rezidă în a fi ecoul occidentului european – ecoul, copia, replica – și nu mă gândesc doar la festivalul zilelor orașului intitulat chiar Mica Vienă. Graba și insistența cu care candidatura Timișoarei livrează dovezile acestui ecou caracterizează dosarul aplicației. Făcând apel la narațiunea clasică a luminilor, arta și cultura trebuie să își regăsească funcția primordială de a scoate societățile din întunericul anonimității, irelevanței și marginalității – din mizeria periferiei, pe scurt  – și a le repune în contact cu „adevăratele valori europene”. O europă renăscută, firesc, din vocația occidentală a micii Viene.

Conform viziunii elaborate în dosar, proiectul Capitalei va fi un apogeu al acestui imaginar. Așa că ne putem aștepta să fie și cea mai sofisticată mascare a problemelor sociale locale.

Desen: Alex Horghidan

Desen: Alex Horghidan

În fața acestor condiții ne găsim ca producătoare și producători de cultură – artiste, artiști, interpelați de către proiect. Deși de cele mai multe ori pare că este inofensiv ce facem și că nimănui nu-i pasă, că la sfârșitul zilei rămânem cu „bun, și ce dacă?” – un astfel de proiect poate fi o bună ocazie să deschidem o dezbatere amplă și serioasă în privința responsabilității sociale a ceea ce facem. Arta se „bucură” de un statut special în neo-liberalism: ea pare a fi teritoriul tinereții, al originalității și creativității, un teritoriu prin excelență depolitizat.

Destructurarea acestei mitologii a inofensivității artei poate fi primul pas pentru analizarea, monitorizarea și intervenția asupra dezvoltării unui mega-proiect ca CEaC-ul.

Dacă CEaC nu este nimic altceva decât o mimare a consensului față de imperativele neo-liberale și coloniale ale UE, cărțile încă nu sunt făcute în Timișoara. Urmează cinci ani în care acestea se pot face și desface și, într-o oarecare măsură, depinde și de noi – cele și cei ce și-o dau cu arta.

 

 

 

Lasă un comentariu