După cum povestesc cei cu memorie foarte bună, pe vremuri soarele era stăpânul muzicii, până când vântul i-a furat-o.

De atunci, pentru a-l consola pe soare, păsările îi oferă concerte la începutul și sfârșitul fiecărei zile.

Dar cântărețele înaripate nu pot concura cu răcnetele și huruielile motoarelor care guvernează marile orașe. Deja nu se mai poate auzi aproape nimic din cântecele păsărilor. Degeaba își sparg ele piepturile dorind să se facă auzite, iar efortul pentru a suna de fiecare dată mai tare le distruge trilurile.

Iar acum femelele nu-și mai recunosc masculii. Ei le strigă, tenori virtuozi, baritoni irezistibili, dar în zgomotul urban nu se mai înțelege cine-i cine, iar femelele ajung să accepte adăpostul aripilor străine.

Traducere din limba spaniolă: Elena Irimia