de MIHAELA MICHAILOV

Consiliul General al Municipiului București a desemnat o comisie condusă de Gabriel Fătu, președintele Comisiei de Cultură din cadru PMB, care să demareze operațiunea „controlul teatrelor din București”, cu Teatrul Odeon. Motivația dată de Gabriel Fătu plutește în incertitudini: „Anul trecut, Teatrul Odeon a cerut o investiție pentru fațadă. Cred că aproape 1 milion si 500 de mii de euro. Știu că au fost făcute studii de fezabilitate, nu știu dacă au fost cheltuiți acei bani, nu știu dacă au făcut acea renovare” (http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/cheltuielile-teatrului-odeon-verificate-de-o-comisie-a-consiliului-general-doina-lazar-ma-simt-jignita.html). Normal, până în acest moment, principalul ordonator de credit al teatrelor din capitală – Primăria – ar fi trebuit să știe suma exactă și dacă suma respectivă (asupra căreia plutește un dubiu) a fost cheltuită așa cum trebuie. Verificarea teatrelor publice la capitolul cheltuieli este un subiect extrem de fierbinte, care merită o cunoaștere aprofundată a subiectului, fără aproximări neclare, în condițiile în care salariul actorilor este rușinos de mic, în condițiile în care discrepanța dintre salariul actorilor angajați și sumele primite de regizorii invitați este foarte mare, în condițiile în care bugetele unor spectacole se ridică la sume amețitoare în comporație cu bugetele unor producții independente, iar investițiile pot fi, de multe ori, discutabile. Dar aceste evaluări financiare au nevoie de fundamente clare, de comisii care să nu poată fi extrem de ușor de contestat din multe puncte de vedere, de o metodologie de funcționare bine pusă la punct. Problema nu este contestarea unui necesar proces de evaluare, ci, de fapt, calitatea actului evaluativ.

O scrisoare semnată de peste 240 de oameni de teatru a fost trimisă primarului general interimar în acest sens.

Multe dintre teatrele publice funcționează în detrimentul publicurilor pe care ar trebui să le integreze în construcția repertoriilor lor. Nu explorează diversitatea acestora și nu-și  asumă manifest cunoașterea și integrarea lor într-un discurs repertorial consistent.

Cele mai multe dintre teatrele publice nu au o misiune formatoare, educațională, ci una de bandă de producție, de livrare de spectacole, schimbând, în regim de circuit exclusivist, artiști. Instituțiile de spectacol rămân dependente de regimul stagnant de făcătoare de montări, cu investiții minimale în programe educaționale, multidisciplinare etc. Sunt foarte multe probleme care privesc existența acestor instituții, însă modalitățile de evaluare pe genunchi, fără un proiect amănunțit structurat, încercându-se o manipulare politică a procesului de analiză, subminează însăși logica pertinenței evaluării.

Principalul finanțator al teatrelor publice din București – Primăria Capitalei – nu a conceput un set de criterii clare care să stea la baza unei analize competente a misiunii teatrelor, a modurilor lor de organizare și de finanțare. Și atunci cine ce controlează? În lipsa unor criterii și seturi de principii de evaluare bine puse la punct, totul devine o glumă culturală pentru că se legitimează, pe de o parte, un tip de control aleatoriu, discreționar. Pe de altă parte, se compromite o idee, cred, foarte importantă: și anume că e nevoie de un program evaluativ consistent în lipsa căruia instituția de spectacol funcționează arbitrar. Orice director de instituție publică de spectacol ar trebui să fie capabil să-și motiveze principiile de selecție repertorială, alegerea unei viziuni emblematice pentru teatrul pe care-l conduce, planul de investiții etc. Dacă nu există o bază comună de criterii de evaluare, cu necesare diferențe specifice, formulate aplicat și puse în practică de persoane care nu au în spate interese politice, în funcție de care să poată fi analizată, competent și nu discreționar,  activitatea unui teatru, se acreditează ideea că teatrele sunt teritorii în care domină autoritatea aleatorului.

Sunt de părere că trebuie să existe niște comisii de analiză a teatrelor publice, care să nu opereze însă în funcție de strategii electorale, care să nu plătească diverse tipuri de polițe, care să nu aibă în spate interese financiare sau de orice alt tip.

Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru – secţia română – a conceput o luare de poziție prin care expune câteva dintre pericolele alegerii unor comisii de evaluare politizate:

Asociația Internațională a Criticilor de Teatru – secția română – își declară îngrijorarea cu privire la procesul de politizare a teatrelor bucureștene, prin recenta decizie a Primăriei București de a include consilieri generali în comisiile de evaluare a instituțiilor culturale. În cei 25 de ani de la schimbarea de regim din 1990, au existat numeroase cazuri de directori de teatru schimbați politic, atât în București cât și în țară, situații pe care le deplângem și pe care nu vrem să le vedem repetate.

Solicităm așadar autorităților ordonatoare de credit din municipiul București să se abțină de la politizarea procesului de evaluare a managerilor instituțiilor de spectacol și să respecte Legea 189/2008 cu modificări și completări, nu numai în litera, ci și în spiritul ei.

De asemenea, recomandăm o selecție responsabilă a experților independenți care fac parte din comisiile de evaluare, evitându-se persoanele care se află sub cercetare pentru infracțiuni săvârșite în funcții de management al instituțiilor de spectacol sau ale căror instituții se află în plin scandal mediatic. Le reamintim pe această cale autorităților locale din toată țara că primii care urmăresc, prin natura meseriei lor, activitatea instituțiilor de spectacol, sunt criticii de teatru, prin urmare o sugestie firească din partea asociației de breaslă este cooptarea în viitor a membrilor AICT – secția română în comisiile de evaluare a managerilor instituțiilor de spectacol.

Cu speranța că veți acționa conform legii, spre binele instituțiilor teatrale,

AICT – secția română