În 1954, pe străzile din Ciudad de Mexico a avut loc o manifestaţie comunistă.

Frida Kahlo mărşăluia într-un scaun cu rotile.

E ultima oară când a fost văzută în viață.

A murit, fără să atragă atenția, puțin mai târziu.

Și au trecut mai mulți ani până când fridamania, o agitație grozavă, a trezit-o la viaţă.

Resuscitare sau afacere? Merita asta o artistă străină dorinței de succes și de frumusețe, autoare a unor autoportrete nemiloase care o arătau cu sprâncene groase şi împreunate, mustăcioasă, ciuruită de ace şi bolduri, spintecată de treizeci şi două de operaţii?

Și dacă totuși e vorba de mai mult de o manipulare mercantilă? Un omagiu al timpului, care celebrează o femeie capabilă de a-și converti durerea în culoare?

Traducere din limba spaniolă: Elena Irimia