*Tema GAP 10
În prima jumătate a anilor 2000, pe când părinții multora dintre noi plăteau ultimele rate – simbolice și neajustate la inflație – la apartamentele copilăriei noastre, luate prin credite la CEC în anii 70-80, iar alții – ratele la fel de simbolice prin care deveneau proprietari ai locuințelor de la stat, în care plătiseră chirie până în septembrie 1991, se puneau bazele primei bule imobiliare capitaliste din România aproape „europeană.” Reclamele din ce în ce mai dese la credite bancare și dereglementarea pieței imobiliare au speculat dorința multor tineri de a avea o casă. Vârful a fost atins în vara lui 2008, când un apartament modest cu 2 camere în zona Crângași se vindea cu 100.000 de euro, iar chiriile la apartamente cu 2 camere în Pantelimon, Titan sau Nicolae Grigorescu coborau greu sub 330-350 de euro. Lucrurile au început să se clatine ușor în 2009 („ușor” pentru că era an electoral) și să se prăbușească de-a dreptul în 2010, după adoptarea măsurilor dure de austeritate amânate cu un an. Pe lângă tăierea cu 25% a salariilor majorității bugetarilor, mari companii private precum BCR sau Petrom au început să facă disponibilizări de ordinul miilor și să schimbe încadrarea unor angajați de la normă întreagă la jumătate de normă. Valoarea proprietăților a scăzut în unele locuri cu peste 30% față de 2008, iar băncile au mărit (pe alocuri chiar dublat) dobânzile la credite. În tot acest timp, BNR a dat sfaturi, a făcut recomandări și stabilizări ocazionale ale cursului leu-euro, în condițiile în care una dintre atribuțiile sale principale este reglementarea sectorului bancar. Chiriile, o piață aproape complet nefiscalizată, au scăzut moderat, în funcție și de relația personală a proprietarilor cu chriașii.
Numărul 10 din Gazeta de Artă Politică (al doilea din seria de patru numere axate pe tema locuirii și realizat în colaborare cu Grupul Quantic) propune un spațiu de exprimare pentru persoanele afectat direct de criza creditelor și de instabilitatea închirierii la prețul pieței. Acest număr prezintă, printre altele, perspectivele unor persoane care au locuit în chirie în perioada studenției, ale unor studenți căminiști din București și Cluj, povestea unei familii care a contractat un credit în franci elvețieni, cea a unei persoane care a contractat un credit pentru locuință înainte de 1989, precum și perspectiva a doi angajați ai unei bănci care oferă credite pentru locuință. Materialele din numărul curent își propun să documenteze o temă extrem de importantă în istoria recentă a creditelor și chiriilor, din păcate prea puțin analizată și valorizată în proiecte de artă contemporană.
Desen de Laurențiu Ridichie