de David Schwartz

În Mann ist Mann, de Bertolt Brecht (în română, 1 om = 1 om sau Dispariţia lui Galy Gay), Galy Gay, un pescar sărac, imigrant irlandez în India colonizată de britanici, este transformat, fără voia sa, de maşinăria de război colonial în care a intrat cu naivitate pentru dorinţa de câştig, în Jeriah Jeep, soldat perfect al sistemului, maşină de ucis, care execută ordinele mai repede şi mai cu sârg decât oricare alt soldat. Are loc, ca rezultat direct al efectelor maşinăriei de război, eradicarea completă a personalităţii şi spiritului fostului pescar, ajuns de nerecunoscut.

În anul 3 la Facultatea de Regie din cadrul U.N.A.T.C. Bucureşti, am studiat şi montat un fragment din textul lui Brecht. Am fost, după cunoştinţele mele, singura generaţie din ultimii zece ani care a studiat şi montat Brecht în timpul facultăţii, la recomandarea directă a lui Nicolae Mandea, unul dintre profesorii noştri de regie. Într-o facultate în care se cultivau compromisul, supunerea şi conformismul, Mandea ne propunea revolta, spiritul de frondă, revoluţia. Într-o facultate în care anti-comunismul de operetă făcea casă bună cu discursul nostalgic interbelic, condimentat cu rasisme de tot felul, Mandea îşi asuma un mesaj direct de stânga, ne recomanda autoare anarhiste, era un vajnic activist copy-left, care pirata muzică şi cărţi la greu, ne încuraja să lucrăm cu comunităţi sărace şi segregate din cartierele Bucureştiului şi să eliberăm teatrul de constrângerile artei burgheze.

Mann Ist Mann, scenă dintr-o reprezentație din 1975 la Nationaltheater din Mannheim.

În februarie 2013, la lansarea Gazetei de Artă Politică, domnul Mandea a venit, ne-a felicitat, dar ne-a zis că e nevoie de mai mult radicalism: „Cine o să spargă geamurile? Fără geamuri sparte, doar cu vorba, nu se rezolvă mare lucru”. Perfect de acord. Nu ştiu câte geamuri am reuşit noi să spargem, dar este sigur că în ultimele săptămâni, la U.N.A.T.C., la Facultatea de Film, câţiva profesori s-au apucat să „spargă geamurile”! Au făcut publice o serie de probleme, ilegalităţi şi abuzuri, despre care probabil că zeci de generaţii, inclusiv a noastră, au vorbit pe la colţuri şi prin barul şcolii – luptele interne la nivelul conducerii şcolii şi felul în care acestea au afectat bugetul şi apariţia revistei Film Menu, meditaţiile pentru admitere evident ilegale – făcute de profesori membri în comisiile de admitere etc. Pe larg despre toate acestea, aici: https://filmmenu.wordpress.com/2015/03/16/scrisoare-publica-a-redactiei-film-menu-catre-rectorul-unatc-adrian-titieni/ şi aici: https://filmmenu.wordpress.com/2015/04/27/interviu-cu-sorin-botoseneanu/). Acuzaţiile au continuat după numirea în funcţia de şef al Senatului U.N.A.T.C. a lui Sergiu Anghel, profesor rasist şi antisemit, care împroaşcă de câţiva ani Facebook-ul cu discursuri fasciste de toate felurile (detalii, aici: http://adevarul.ro/cultura/teatru/rasismul-antisemitismul-ni-s-traditiile-1_554ef630cfbe376e3508a60a/index.html ). Desigur, Sergiu Anghel nu este nici pe departe singurul profesor de la U.N.A.T.C. cu astfel de convingeri, după cum am simţit pe „pielea” noastră unii dintre noi, chiar în perioada studenţiei, şi după cum a dovedit-o reacţia rapidă de solidarizare cu Sergiu Anghel, venită din partea fostului rector Florin Zamfirescu, adept al teoriei conspiraţiei evreieşti împotriva românilor, care anunţă pe pagina sa de Facebook începutul unui „război” purtat de o „ocultă” pentru „demolarea U.N.A.T.C.-ului”.

În tot acest amalgam de discurs rasist, corupţie, lovituri sub centură şi acuzaţii de trafic de influenţă, atât eu, cât şi, cel mai probabil, majoritatea colegilor mei de generaţie, ne-am fi aşteptat ca domnul Mandea să fie în avanposturile luptelor revoluţionare pentru contestarea, schimbarea, demolarea sistemului de complicităţi şi abuzuri. Până la urmă, după cum demonstrează Karl Marx, pentru care eu şi domnul Mandea împărtăşim aceeaşi admiraţie, adevărata împlinire filozofică este praxis-ul, gândirea revoluţionară neputând fi separată de exersarea practică, socială, a acestei gândiri.

Din păcate, domnul Mandea nu este, deocamdată, nici pe departe în tabăra contestatarilor, a „spărgătorilor de geamuri”, nici măcar nu o sprijină, nici măcar nu o asistă de la distanţă. Nici dumnealui, în nume personal sau în calitate de prorector, nici U.N.A.T.C., nu s-au dezis până în momentul de faţă nici de obiceiul instituţionalizat al meditaţiilor cu membrii comisiei de admitere, nici de gravele derapaje ale lui Sergiu Anghel şi Florin Zamfirescu. Domnul Mandea a refuzat până acum asumarea vreunei poziţii publice, a refuzat să răspundă la repetatele interpelări pe Facebook ale diferiţilor colegi şi foşti studenţi, refuză practic orice fel de comunicare. În acest timp, publică, parcă lobotomizat, pe pagina sa, ştiri despre ocupările universităţilor din ţară şi despre alte evenimente, toate, desigur, cu caracter revoluţionar. Unde a dispărut revoluţionarul de la care am învăţat să ne revoltăm şi să ne indignăm? Unde a dispărut militantul dedicat, de la care am aflat, la o săptămână de la apariţia în Franţa, de volumul Indignaţi-vă! al lui Stephen Hessel? A dispărut Nicolae Mandea? A fost lobotomizat şi transformat într-un soldat al sistemului precum rătăcitul pescar Galy Gay? Pregăteşte, gherilă singuratică, o lovitură fatală prin care să demaşte tot putregaiul din U.N.A.T.C.? Cu siguranţă mulţi dintre foştii studenţi ai domnului Mandea îşi pun aceste întrebări.

Domnule Mandea, Guevarra a vorbit despre simţirea momentului istoric. „Pentru a fi revoluţionar, trebuie să existe revoluţia”. Şi pentru ca revoluţia să existe, ea trebuie făcută. Geamurile se sparg. Poate că momentul istoric a sosit. Foştii dumneavoastră studenţi, sperăm actuali tovarăşi, aşteaptă înrolarea în luptă.