Acasă Teorie Noi revendicări ale studenților care ocupă amfiteatrul Nicolae Iorga din cadrul UB (29.03.2013)

Noi revendicări ale studenților care ocupă amfiteatrul Nicolae Iorga din cadrul UB (29.03.2013)

de Gazeta de Artă Politică

Baricada Universitară are noi revendicări pentru universități și factorii decizionali ai sistemului educaționali

Baricada universitară a încheiat a 4-a zi de sit-in (vineri 29 martie) cu recomandarea adoptării șiimplementării statutului studentului în cadrul Universității din București. 

În cadrul plenarei, am discutat concluziile atelierelor zilei:

Atelierul 1: Discriminare, inegalități de gen și hărțuire sexuală în sistemul educațional.

Cerem: crearea cadrului care să permită oferirea de suport studentelor însărcinate și tinere mame, pe durata studiilor lor, dezvoltarea unui sistem de plângeri care să protejeze anonimatul victimei în cazurile de hărțuire sexuală, precum și dezvoltarea unor mecanisme mai eficiente de informare a studenților cu privire la codul etic și la rolul și componența comisiilor de etică.

Atelierul 2: Curricula, universitatea și piața muncii.

S-a discutat despre nevoia de responsabilizare civică a studenților, atât la nivelul societății cât și la cel al universității, care are misiunea de a susține și încuraja implicarea civică a studenților și de a forma personalitatea acestora ca cetățeni activi în societate. În acest sens cerem să se introducă în oferta educațională un curs de participare publică și organizare comunitară, care să fie organizat împreună cu reprezentanți ai societății civile.

Am dezbătut, de asemenea, despre necesitatea de a se elabora și propune la nivel național un curs care să dezvolte competenţe în cercetare.

Azi, sâmbătă, 30.03.2013, Baricada Universitară ia pauză de la ședințele plenare de dezbateri și organizează ateliere de creație. Vom crea materiale care să ne ajute la diseminarea revendicărilor Baricadei, care să provoace imaginația, să stimuleze și să susțină dezbaterile viitoare (începând cu ora 16:00). Artistul Dan Perjovschi a acceptat invitația noastră și ni se va alătura la atelierele de creație.

Am reprogramat, pentru ora 20:00 proiecția filmului BLOKADA.

Vă așteptăm! Aduceți cu voi buna dispoziție, creativitatea și imaginația. Rămânem în amfiteatru și astăzi!

www.sepoate.net

http://www.facebook.com/BaricadaUniv

Twitter: #BaricadaUniv

Lasă un comentariu


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.