Anul 2020 a fost ciudat pentru artă: au fost greu de organizat evenimente în siguranță, publicul a ajuns mai greu la spectacole, filme, expoziții, echipelor artistice le-a fost mai greu să îşi promoveze lucrările/producțiile. Şi totuşi s-a muncit foarte mult în arta cu miză socială, politică, de solidarizare, cel puțin la fel de mult ca în fiecare an. Ne dorim ca măcar o parte din aceste lucrări/producții să rămână în arhiva GAP. WORK. NO TRAVEL// Tranziții Producător: Asociația ADO – Artă pentru Drepturile Omului, în parteneriat cu Centrul Replika Text de: Mihaela Michailov // după volumele „Tur-retur” de Zoltán…
artă socială
În martie 2014, Reactor s-a inaugurat cu un maraton artistic de 24 de ore, în care am invitat artiști din diferite domenii să „caute o reacție”.
Echipa care a pus bazele platformei ȘPAC vorbeşte despre cum s-a dezvoltat proiectul, de ce a fost necesară ȘPAC ca demers, ce a însemnat în momentul în care a apărut şi după încheierea activităţilor, în 2012. Alex Cistelecan Dacă nu mă înșeală memoria – rezervă valabilă pentru toate cele de mai jos –, începuturile proiectului ȘPAC se situează prin 2007-2008, când, împreună cu colegii mei de la revista și editura IDEA, Attila Tordai și Andrei State, nemulțumiți cumva de ceea ce noi percepeam drept inerția instituțională și constrângerile editoriale ale revistei, am decis să plecăm și să lansăm un…
Până pe 14 mai, vă puteți înscrie la un atelier în care se vor discuta și analiza obiecte artistice și materiale de presă pe tema inegalităților economice.