de Mihaela Michailov Guillermo Gómez-Peňa1, unul dintre cei mai provocatori artiști ai anilor ˈ90, analizează constant în performance-urile sale problematici de-coloniale, radical critice la adresa „teritoriilor ocupate” ale corpurilor prin impunerea unor politici de apropriere dezumanizantă și distrugere identitară, la adresa unor sisteme de reproducere artistică și unor festivaluri mainstream care fetișizează arta vandabilă, și la adresa unei arte politice prin care pozițiile de autoritate sunt relegitimate. Interesat de dimensiunea emancipatorie a performării corpului și de construcția unei pedagogii stimulative pentru corpuri excluse, artistul își chestionează permanent spațiul de cercetare și autoexprimare. Corpul devine viu atâta timp cât își pune…