– câteva observații –

de Laura SANDU și Mihail DUMITRIU

Candidatura orașului Baia Mare la titlul de Capitală Europeană a Culturii a generat o serie de reacții critice la nivel național. În scrisoarea deschisă din septembrie 2016, semnată de ActiveWatch, Miliția Spirituală, Romani Criss și Pro Patrimonio, este semnalată incompatibilitatea orașului cu acordarea titlului de CEaC, din moment ce autoritățile publice nu au respectat decizia CNCD, validată de Înalta Curte de Casație și Justiție, de a demola „zidul segregaționist construit de primărie pentru a izola o comunitate – în majoritate de etnie romă, care trăiește în condiții de sărăcie majoră – de restul orașului”.

Foto: Mihail Dumitriu

Presa locală s-a arătat însă entuziastă și favorabilă proiectului pe toată perioada concursului, punând în mișcare mecanismul fantasmatic al revendicării apartenenței europene, justificate și prin plasarea geografică în centrul continentului, din dosarul de candidatură. „Simbolul orașului Baia Mare, un turn industrial atât de înalt încât eclipsează Turnul Eiffel, este dovada curajului și determinării noastre. Noi îi spunem Turnul Pheonix. Pheonix-ul nostru. Renașterea noastră”, se spune în proiect.

După aflarea rezultatelor, au apărut critici și în presa locală, însă de altă natură: acestea vizau felul în care au fost cheltuiți banii publici, calitatea programului sau excluderea anumitor personalități culturale locale din proiect. Dezamăgirea răzbate peste tot în aceste materiale, printre rânduri: exista probabil, așa cum se întâmplă de obicei când un oraș candidează la acest titlu, un curent de opinie majoritar favorabil, mai ales în rândul artiștilor, oamenilor de cultură, jurnaliștilor, funcționarilor, care vedeau în Capitala Culturală o oportunitate de „dezvoltare”. După aflarea rezultatelor, primarul Cătălin Cherecheș a declarat că va merge înainte, că programul va fi implementat și că Baia Mare se va transforma în capitala europeană informală a culturii. Devine astfel plauzibil ca acel climat favorabil creat cu prilejul candidaturii la titlul european să le servească în continuare autorităților la legitimarea unor acțiuni care privesc transformarea orașului, sub pretextul continuării unui proiect axat pe dezvoltarea vieții artistice și culturale.

„Arta”, ca pretext și etichetă, a jucat un rol important și în episodul refuzului autorităților de a respecta hotărârea judecătorească și de a demola zidul: decorat cu grafitti, acesta s-a transformat în „operă de artă”, primarul declarând într-un interviu că „o operă de artă” va fi și mutarea locatarilor. În contextul acțiunilor și declarațiilor de acest fel, devine transparent modul în care „arta” este folosită în practicile curente discursive publice ca pretext pentru justificarea, legitimarea și susținerea unor acțiuni ale autorităților care, urmărind scopuri diverse, sunt în același timp acte de violență asupra grupurilor deposedate. În cazul de față, acest fapt nici măcar nu a mai fost ambalat în cine știe ce discurs sofisticat. Și cum altfel decât în contextul acțiunilor și declarațiilor de acest fel putem citi paragraful din secțiunea „Social art and interventions” din dosarul de candidatură al municipiului Baia Mare, care se numește „Break down the walls”?

„12 intervenții culturale în comunitățile supuse riscului. Pentru a asigura incluziunea tuturor comunităților, fiecare lună a anului 2021 va găzdui o intervenție culturală internațională într-o comunitate locală cu grad crescut de risc. Intervențiile vor varia de la spectacole de teatru comunitar la artă stradală, de la intervenții arhitecturale la ateliere muzicale, și vor facilita implicarea directă a beneficiarilor”.

În cazul programului CEaC Baia Mare nu este vorba despre o preluare a discursurilor artistice cu potențial emancipator, de vreo absorbție, normalizare și desubstanțiere a lor, cum s-ar putea susține că se întâmpla în cazul proiectului pentru București.

Secțiunile care se ocupă de „problemele sociale” din dosarul de candidatură al municipiului Baia Mare sunt dificil de citit altfel decât în cheie cinică. Preferința publicului pentru evenimentele gratuite este pusă pe seama profilului său „neofit”. Și „disponibilitatea acestora de a plăti pentru evenimente culturale este subdezvoltată, parțial din cauza modului în care este organizată comunitatea, foarte mulți oameni fiind preocupați de nevoile lor primare, dacă e să facem trimitere la Piramida lui Maslow. Cu excepția unui public aparte de nișă, în general, se observă o lipsă a capacității de a descifra codul cultural, consumând divertisment mai degrabă decât cultură”.

Întregul discurs este consubstanțial unei ideologii a integrării. Dacă ar fi educat, dacă „ar putea descifra codul cultural”, cetățeanul „defavorizat” s-ar putea integra mai ușor. Accesul la cultură și educație, puterea exemplului, un comportament încurajator din partea comunității – toate îl ajută pe cetățeanul „defavorizat” să se integreze. Iar acest tip de alterizare atinge apogeul într-una dintre cele mai obscure fraze din proiect: „Scopul nostru este acela de a schimba imaginea controversată pe care Baia Mare a dobândit-o datorită accidentului ecologic din 2000, precum și în sensul problematicii romilor, care au reușit să obțină vizibilitate în media internațională, permițând ca orașul să nu fie plasat în topul preferințelor oamenilor atunci când vine vorba de turism și o viață culturală vibrantă” (p.64 – Planul pentru situații neprevăzute). „Problematica romilor” este plasată aici în opoziție cu activitățile turistice și culturale ale „oamenilor”, iar discursul capătă valențe mai grave decât cinismul sau obiectificarea.

Titlul de CeaC nu aduce finanțări europene substanțiale, dar creează un orizont al așteptării și speranței din partea lucrătorilor culturali și a altor categorii ale populației. Capitalul de imagine promis de titlul de CEaC ar fi structurat și argumentat acțiunile de așa-zisă integrare prin cultură și educație a „populației defavorizate”, articularea, prin opoziție, a unei identități și apartenențe europene și, mai ales, ar fi justificat  o serie de procese violente de transformare urbană. Poate că în lipsa girului european, un astfel de program nu va avea aceeași putere de a legitima asemenea procese.